Trimite și prietenilor tăi articolul!

Eram la o prezentare în Cluj a unui tânăr team-leader, vorbea despre managementul unui echipe. Când publicul îl întreabă despre emoțiile oamenilor, el răspunde că „nu trebuie”, că ei sunt „profesioniști”. Răspunsul a rupt râsetele publicului, a celor care înțeleg totuși cum funcționează mintea umană.

Cogniția

Reprezintă procesarea mentală derivată din experimentarea mediului exterior. Avem percepții despre lumea exterioară care se înregistrează în memorie, iar apoi lucrăm cu aceste memorii, lucrăm cu cunoștința despre lume.

Emoțiile

Reprezintă o reprezentare a noastră interioară, nu exterioară. Emoțiile reflectă starea subiectului (eul), nu a lumii exterioare.

Persoana rațională

Mitul persoanei raționale, al ITstului, este că el/ea își folosește gândurile, iar emoțiile pot fi ignorate. Atât emoțiile proprii, cât și a colegilor, dacă este să „lucram profesionist”.

Oul sau găina

Întrebarea care se pune este: emoțiile generează gândurile, sau gândurile generează emoțiile?

În marea majoritate, emoțiile generează gândurile. Procesul poate fi și invers, de pildă când ne gândim la mersul cu avionul și asta ne declanșează emoția de frică (de înălțime).

O definiție a gândului este:

Gândul este unealta de îndeplinire a unei dorințe/emoții.

Deciziile

Deciziile sunt luate în urmă unei judecăți pe bază unui sistem de valori. Sistemul de valori, binele și răul sunt indicate de emoții. Fără emoții nu am putea lua decizii, sau am fi aleatori, inconsecvenți, deci ne-am face nouă și celor din jur mult rău.

Deciziile se iau pe baza: „îmi place, fac/repet acțiunea”, „nu îmi place, nu fac/repet acțiunea”.

Deciziile se fac inclusiv când alegem viziunea alb/negru Microsoft vs Linux, iPhone vs Android, tabs vs spaces.

Da, inclusiv alegerea unui algoritm față de altul, este o emoție: „mă simt bine să folosesc acest algoritm”.

Relațiile interumane

Că scrii un email, vorbești cu clienții, faci și primești un review, negociezi salarul, stai la cafea, bârfești colegii: toate sunt activități sociale. Dacă stai să te gândești puțin, cât de mult stai să programezi față de cât interacționezi pe zi? Iar pentru cei cu titlul peste programator, e clar că interacțiunea umană depășește tehnologia.

Comunicarea interumană de succes se bazează pe empatie. Empatia este un lucru greu, care ține de  auto-cunoaștere emoțională, imaginație și experiență. De fapt, probabil este cel mai greu lucru pe care îl vom învăța în viața noastră: să ascultăm activ, să fim acolo pentru cei care au nevoie de noi, să nu îi judecăm.

Comunicarea

De unde învață ITștii să comunice?

Îmi aduc aminte de un eveniment când managera de 30 de ani intră răbufnind pe ușă și începe să țipe la colegi. Am rămas șocat: femeia de 30 de ani urlă la colegii ei.

Cum era de așteptat, amenințările și crizele ei au avut efect pozitiv de scurtă durată – o săptămâna – și efecte negative pe lungă durată – inclusiv azi.

De unde a „învățat” ea să comunice? Este evident că nu a făcut nici un curs de comunicare, nici unul de psihologie. Ce făcea ea de fapt, doar repeta ce se întâmpla în familia ei. Pur și simplu aducea modul de comunicare dictatorial al mamei din familie în firmă.

Da, de cele mai multe ori, nu vorbești cu un manager, ci cu părintele său.

Cât de straniu este asta?

Inteligența Emoțională

Oamenii care își educă și dezvoltă Inteligența Emoțională sunt cei de succes, care înțeleg că deciziile se iau în primul rând emoțional, deci își ascultă și cunosc emoțiile. Este un exercițiu ce durează o viață.

De asemenea, oamenii educați emoționali își ascultă colegii și îi pot inspira și motiva.

Testul managerului

Data viitoare când întâlnești un manager, întreabă-l cum se comportă cu emoțiile oamenilor. Poate își lasă capul jos în rușine, pentru că știe că îi abuzează. Sau poate îți dă o replică arogantă, că el/ea nu folosește emoțiile, că e „profesionist/ă”. Ambele sunt tipare de oameni de evitat.

Pe scurt

Emoțiile stau la baza deciziilor noastre. Fără ele am fi deosebit de dezorientați și inconsecvenți. Emoțiile stau la baza comunicării sociale. Fără ele nu putem avea relații de calitate și de mare însemnătate.

Nerecunoașterea lor de către manageri înseamnă stres, abuz, și un mediu din care trebuie să ieși cât mai curând.

Îți doresc mult succes în descoperirea a ce însemni și simți tu în adâncuri, precum și înțelegerea profundă a celor (dragi) din jurul tău!

 

STOP ANXIETATE

Dacă suferi din cauza doamnei Anxietăți, ai șansa să te eliberezi în doar 20 de zile. Pentru asta, accesează programul anti-anxietate oferit de către STOP ANXIETATE. Îți doresc mult succes!

Trimite și prietenilor tăi articolul!

Când a apărut anxietatea și depresia prima oară în viața mea, am luat-o razna. Simțeam frică de lumină, dar și de întuneric. Simțeam frică de zgomote puternice, dar și de liniște. Simțeam frică să stau singur, dar și să ies în lume. Credeam că înnebunesc!
Mai rău, din cauza atacurilor de panică am ajuns să nu mai am încredere în mine, să nu mai ies din casă, să mă izolez.
După aproape de jumătate de an în această situație, am decis că singura soluție de a scăpa de suferință este... sinuciderea.
10 ani mai tărziu, sunt perfect sănătos, fericit, și ajut oameni să iasă din anxietate și depresie. Ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat, este o poveste și mai lungă, pe care o vei trăi și tu la rândul tău, odată ce te hotărăști să spui stop suferinței tale.
Când simți că nu mai poți, și explodezi de teroare și supărare, atunci fă-ți loc pentru 20 de training online, în care nu numai că vei reveni la starea anterioară psihologică, ci îți vei crea o nouă viață, o viață în care tu ești în control, în care tu ai puterea, și încredere în tine și nu îți pasă de ce spun ceilalți.
Ridică mâna și spune: vreau să termin cu anxietatea și depresia, în 20 de zile! Acum!

Stop anxietate și depresie!

Consilier Psihologic, Profesor de Mindfulness , Soft Skills Trainer, Executive & Team Coach, Leadership and Social + Emotional Intelligence Coach®, Inginer Software

Vreau eBook-ul de 100 de pagini: Eliberarea de depresie


11 gânduri inteligente la “Ce au emoțiile de-a face cu IT-ul

    1. Un articol foarte util… Chiar m-am întrebat într-o zi: Oare cum comunică IT-știi?
      Îmi plac foarte mult articolele dumneavoastră!

    1. Mi -a placut tare.Daca doriti si aveti posibilitate astep cu multa placere materialele dvs.
      ñ

  1. Foarte interesant!Lucruri pe care chiar dacă le știai,nu le-ai dat importanța cuvenită,de vreme ce a fost necesar să iți fie reamintite.
    Mulțumesc!

  2. Wow! Intotdeauna am avut senzatia ca e ceva putred in piata muncii din Romania… inca din liceu cand ii observam pe parinti cand veneau acasa de la serviciu. Apoi am urmat eu… Ca natie avem o repulsie fata de stiinta psihologiei si asta ne face incompetenti si ne blocheaza evolutia. Oo da. Un mare handicap. Iar eu credeam ca problema majora e la mine. De mica mi se reprosa ca sunt prea sensibila. Ca nu inteleg inca, ca ” asa se face”. Si pt ca oricum “asa se face” nu mai are rost sa mai analizez ce simt. Nu asa fac adultii la serviciu….Sunt oare prea sensibila? Sau pur si simplu sunt … om, inainte de toate. Ma bucur sa vad ca incetul cu incetul poate nu se schimba semnificativ starea natiunii, dar macar se contureaza un “awareness”.

Comentariile sunt închise.