Site icon Adrian Vîntu

De ce predau gratuit psihologia de nivel mondial

Trimite și prietenilor tăi articolul!

Mă întreabă o grămadă de lume de ce nu cer bani pentru cursurile mele de psihologie de cel mai înalt nivel pe care le ofer gratuit publicului din Oradea și Cluj. Motivele sunt multe, și îți descriu cele mai importante din ele.

Durerea

După cei 10 ani petrecuți în civilizație, bogăție, educație, frumusețe, m-am întors în România. Cel mai șocant lucru pentru mine este să văd nefericirea oamenilor de pe stradă. Nezâmbitori, mereu grăbiți, într-o relație aproape intimă cu eterna plasă.

Triști, stresați, nu au timp de „buna ziua” sau „mulțumesc”. Folosesc cinismul și sarcasmul pentru a-i distruge pe cei din jurul lor. Dar, de fapt, este invers:

Românii sunt sclavii propriilor lor emoții negative!

Străinătatea

Un domn simpatic a venit la mine și m-a întrebat: „după experiența ta din străinătate, nu-i așa că românii sunt mai fericiți decât străinii?”

L-am privit adânc în ochi-răspunsul meu a fost scurt: „Nu!”.

Ce crezi că a făcut? Crezi că m-a întrebat „de ce”, „ce fac străinii mai bine ca romanii”, „ce pot schimba la mine ca să fiu un părinte mai bun, să le aduc copiilor mei fericire”?

Nu, nu a făcut asta. Și-a lăsat capul în barbă trist, s-a întors și a plecat. Nu a mai vorbit apoi cu mine.

Fanatismul

În fiecare zi mă întâlnesc cu fanatismul religios, extremismul naționalist, ura față de vecin.

În Oradea apa caldă se întrerupe regulat de ani de zile, iarna sunt 16 grade în unele apartamente – bineînțeles, plătitoare de taxe.

Cine a ieșit în stradă să îi spună asta primarului? Nimeni.

Cine îl bârfește pe primar pe la spate? Toată lumea.

Cui nu îi pasă că tu nu te poți spăla, că îți moare copilul de frig în casă? Vecinului, lăudător de primar. Fanatic, bineînțeles.

Fiecare fanatic are DREPTATE.

Religia fanaticului e cea corectă. Și pentru că sunt plini, și ea și el, de iubire, te va omorî ca să îți arate această dreptate. Sau te va izola, te va numi sectant sau, doamne ferește, ateu satanist.

Românul fanatic știe exact cine e de vină în această țară. Nu politicienii care fură pe sparte sau fanatismul și lipsa de educație, ci ungurii care nu știu să spună „pâine”.

Sărăcia

Un alt lucru observat în comparația cu Civilizația, a fost cantitatea fascinantă de sărăcie. Suntem cea mai săracă țară din Uniunea Europeană, cea mai needucată, cea mai coruptă.

Cum să nu fie atunci și cea mai răutăcioasă?!

La fiecare curs de-al meu vine un fanatic care zboară ca și cum ar fi călcat pe o mină neexplodată: „Romania nu este cea mai săracă, mai este Bulgaria.”

Incompetența medicilor din Cluj mi-au omorât un prieten, trăim în orașe care put și se prăbușesc pe noi, copiii nu învață nimic folositor la scoală, televizorul ne manelizează, dar totuși, „măcar o ducem mai bine decât moldovenii”, sau altă țară blestemată.

Nimeni nu face nimic

Nimeni nu face nimic în țara asta!” – probabil îți este cunoscută expresia. Chiar dacă este falsă, pot să îți număr pe degetele de la o mână oamenii care chiar fac ceva pentru țara asta. Gratuit!

Beard Brothers este o asociație nonguvernamentală gigantă și fascinantă, creată de un om genial. Scopul nu a fost niciodată banul, ci creșterea comunității, a noi între noi.

Dexonline culege de mulți ani dicționarele românești și ți le pune la dispoziție gratuit, digital.

Pe oamenii din spatele acestor proiecte care îți îmbunătățesc ție viața îi cunosc personal. Toți au un caracter unic, fermecător, pe care nu ai șansa să îl întâlnești în viața de zi cu zi.

Durerea

Pe lângă asta, istoria lor personală se leagă de evenimente dureroase. Ei au creat lucruri fascinante pentru tine, pentru că ei au suferit și doresc ca tu să nu mai suferi ca și ei. Ei suferă zilnic pentru că tot ceea ce fac pentru tine necesită efort, bani, timp, energie și emoții.

Asta înseamnă bunătatea absolută. Acești oameni sunt fascinanți, și probabil cei mai valoroși din România.

Ei sunt exemplele pe care dacă 50% din populație le-ar urma, am trăi în cea mai prietenoasă și bogată țară din lume. În schimb, știi bine unde trăim.

Cei care schimbă

Oamenii care schimbă sărăcia și durerea în care trăim, sunt oamenii speciali. Ei sunt cei care nu cred că acum este bine. Care nu cred că Oradea și Cluj sunt orașe frumoase și sănătoase, ci mai degrabă niște sate.

Doar fanaticii cred că România este bine. Acești fanatici doresc ca nimic să nu se schimbe. La fel, te vor doborî dacă vei încerca să schimbi ceva.

Dacă vrei o țară bogată, un oraș civilizat, atunci ai nevoie să te aliezi cu cei care se plâng de starea actuală, nu de conservatori fanatici!

Capitalismul

Știi bine că democrația în România este una prost înțeleasă, iar capitalismul cu atât mai mult.

În cursurile mele, care provin din psihologia predată la cele mai mari universități din lume, aduc informație de nivel mondial, informație ce schimbă viziunea oamenilor inteligenți asupra vieții, făcându-le, pentru prima dată în viață, posibil accesul la fericire, la o viață bogată.

Pe lângă acest lucru unic în Romania, mai aduc o grămadă de materiale cumpărate și/sau imprimate de mine.

Toate astea ți le aduc gratuit, iar la sfârșit, am un minus mare de bani, timp, și energie.

Când am întrebat „de ce nu există un loc în care statul să îmi asigure o sală gratuită pentru cursuri”, răspunsul a fost unul nu comunist, ci capitalist românesc „statul nu îți este ție dator cu nimic”.

Educația

Pe vremea tovarășului Ceaușescu exista Căminul Cultural. De bine de rău, măcar în nume, exista cuvântul „cultura”.

Când eu încerc să aduc cultura în Oradea sau Cluj, trebuie să cerșesc săli de la asociații, iar după ce nici ele nu mai au resurse, să caut printre ofertele de hoteluri sau alte instituții care au o sală cu câteva scaune, la un preț care să nu fie obscen.

Dacă statul ar vrea să se dezvolte, să iasă din fanatismul religios și naționalist, atunci singura metodă este educația!

Dacă statul vrea vecini care să nu se mai urască, atunci singura metodă este educația!

Dacă statul vrea tineri inteligenți, atunci singura metodă este educația!

Dacă statul vrea oameni fericiți, atunci singura metodă este educația!

Pe lângă faptul că educația este aproape imposibil de adus în România – nu, școala nu este educație – statul îi mai și pune bețe în roate.

Statul, și capitaliștii români, adică oameni cu bani, care nu înțeleg că copiii lor vor fi la fel de abuzați și needucați ca ei, că vor crăpa în spitale insalubre, cu miile lor de euro cu tot.

Pentru că „statul nu îți datorează nimic”, „nimeni nu face nimic”, „eu știu mai bine decât tine”, „e bine și așa”, „lasă că nici alții nu sunt mai deștepți”.

Respectul

Am un respect foarte mare pentru oamenii inteligenți care vin la mine. Psihologia de calitate nu este ușoară, dimpotrivă, este chiar foarte dificilă. Psihologia valoroasă sapă în tine adânc, scoate la iveală lucruri care poate nu îți plac despre tine. Ai nevoie de curaj ca să dai ochii cu adevăratul Eu.

E ușor să mergi la un „seminar” să ți se spună că ești „frumoasă”, că „doar trebuie să gândești pozitiv”, că „universul îți va da totul”.

E greu când îți dai seama că tu ai toată puterea de a obține tot ceea ce dorești. Pentru că acum trebuie să muncești și gândești. Înainte te rugai, cerșeai fericirea de la zei. Acum te lupți pentru ea. Acum chiar o obții!

Am un respect ce crește zi de zi, știind că acești oameni își rup din timpul lor liber să vina să învețe lucruri esențiale despre ei, despre parteneri, despre copii.

Acești oameni sunt cei care vor fi părinți buni!

Doar prin educație de calitate poți fi un părinte bun, un iubit bun.

Acești oameni sunt cei care vor fi iubiți buni!

Aceștia sunt viitorul României, de data asta un viitor bun, cald, colorat, plin de oameni fericiți!

Bunătatea

Un om care are bunătatea inimii, nu este un fanatic religios. Întreabă-ți vecinii credincioși câtă ură au față de homosexuali, femei, știință, etc.

Un om bun la suflet este acela care face bine gratuit, fără să se aștepte la viața de după moarte. Este un om care alege, singur, fără răsplată, să facă bine altora. Gratuit.

Un om bun nu spune „toți trebuie să trăim din ceva” ca scuză să îți mai ia câțiva lei, ci tocmai el îți dă ție resurse – dacă ai un scop nobil, ca educația, sau alte activități comunitare.

Câți oameni cu adevărat buni (nu autodeclarați buni) cunoști tu? 100? 10?

Pe scurt

Am suferit enorm la viața mea, din multe motive. Aduc psihologia de nivel mondial în țară tocmai ca TU să nu suferi ca mine. Vreau să înțelegi ce sunt emoțiile și gândurile, cum funcționează ele și mintea ta, ce înseamnă o relație și cum să ai una bună, cum să scapi de anxietate și depresie, cum să faci decizii excelente și să ai o viață fericită, o viață bogată. Toate acestea gratuit. Pentru că vreau să fim mulți, al naibii de mulți oameni extraordinari care ne plimbăm cu zâmbetul pe bune pe stradă, care nu suntem cinici, sarcastici, fanatici religioși sau naționaliști, ci persoane care nu au frică, persoane calde, persoane care, pentru că înțeleg viața și sunt fericiți, dau acea fericire mai departe.

Îți doresc să fii parte din acest grup de oameni inteligenți, extraordinari și fericiți!

Trimite și prietenilor tăi articolul!
Exit mobile version