Trimite și prietenilor tăi articolul!

Pentru că la cursul din Oradea oamenii au fost surprinși să afle despre diferența dintre durere și suferință, am decis să îți descriu și ție cât de distincte sunt de fapt.

În imaginea articolului, avem doi șoferi: Aleatoro (A), respectiv Furiozo (F). Cei doi șoferi conduc către ieșirea din oraș, după o săptămână lungă de lucru.

La un moment dat, Aleatoro decide să schimbe banda – dar cu prea puțină atenție. În acest proces, șoferul din spate, Furiozo, observă că Aleatoro nu a semnalizat corect și că la forțat (pe F) să apese frâna, dezechilibrând mașina și punându-i viața familiei (lui F) în primejdie.

Ți s-a întâmplat și ție ca un șofer din față să schimbe benzile aleatoriu, fără semnalizare, punându-te pe tine și pe familia ta în pericol?

Cum reacționezi la un astfel de eveniment?

Durerea

Durerea este provocată de Aleatoro lui Furiozo pentru că:

  • îl face pe F să intre în stres
  • îl amenință pe F cu posibile daune materiale, sau familiale

Durerea există, este un fapt real, iar Furiozo este cel care o simte.

Suferința

Suferința este total altceva decât durerea, și durează mult după trecerea durerii. Privește imaginea de mai jos, luată din mașina lui Furioso.

Acesta, ca un șofer român „expert”, începe să îl înjure pe șoferul din față.

„Ești un nebun”, „ești un tâmpit”!, „Cine naiba ți-a dat carnetul, idiotule?”

În timp ce el își descărcă nervii, ce se întâmplă în mașină? Observi fețele soției și ale copiilor?

Furiozo îl atacă verbal pe șoferul din față, iar familia sa suferă! Cât de logic este asta?

Diferența

Diferența dintre cele două concepte este:

durere este reală, iar suferința este virtuală, după eveniment, și cauzată de noi înșine!

Politicienii romani

Exemplu tipic: politicienii români. Ei reprezintă șoferul Aleatoro, se schimbă de azi pe mâine, pun viețile noastre în pericol, și chiar ne omoară.

Politicienii români îți creează durere.

Suferința este atunci când tu deschizi televizorul și te enervezi pe ei, iar această încărcare negativă emoțională o arunci asupra partenerului și copiilor.

Politicienii vor dormi în continuare fericiți, dar tu tocmai le-ai făcut ziua praf celor pe care îi „iubești”.

Țipetele

În mod normal, țipetele și urlete sunt ustensilele mamei românce de a-și „educa” partenerul sau copiii.

Dar nu trebuie neapărat să te comporți așa, poți să îți distrugi familia și prin alte mijloace.

Anxietatea, îngrijorarea, depresia sunt arme create tot de către tine, tot sub umbrela suferinței. Victimele lor sunt persoanele din apropiere, niciodată doctorul care te-a tratat greșit, vecinul care te-a insultat, șeful cel nebun.

Alt exemplu

Mergi pe stradă, aluneci pe podeaua Primăriei, faci o entorsă și nu mai poți umbla o săptămână. O săptămână simți durerea acută, și încă o luna te doare să pășești corect. Iar apoi durerea dispare.

Suferința, în schimb, tu o inventezi:

  • „proasta de femeie de serviciu a spălat podeaua cu prea multă apa”
  • „ticălosul de doctor doar după spagă m-a băgat în seama”
  • „asistentele medicale sunt niște leneșe”
  • „nimic nu merge în țara asta”

Tu îți provoci ție o stare negativă ce poate dura și ani buni după evenimentul nefericit. Înțelegi acum?

Ce poți tu face

În primul rând trebuie să îți aduci aminte de aceste două exemple când le întâlnești în viața de zi cu zi. Să te întrebi mereu: „mă doare acum, sau sufăr”?

Pașii următori îi afli la cursul de duminică.

Pe scurt

Lumea nu știe, dar durerea și suferința sunt două lucruri total diferite. Durerea este reală, și de obicei, de scurtă durată. Suferința este inventată, poate dura ani buni, iar cei ce suferă sunt: tu și cei pe care îi „iubești” – cu siguranță nu politicienii sau vecinul.

Workshop

Duminică ne întâlnim în Cluj să vorbim patru ore despre cele 3 surse ale suferinței din viața ta, și cum să tratezi cu ele.

STOP ANXIETATE

Dacă suferi din cauza doamnei Anxietăți, ai șansa să te eliberezi în doar 20 de zile. Pentru asta, accesează programul anti-anxietate oferit de către STOP ANXIETATE. Îți doresc mult succes

Trimite și prietenilor tăi articolul!

Când a apărut anxietatea și depresia prima oară în viața mea, am luat-o razna. Simțeam frică de lumină, dar și de întuneric. Simțeam frică de zgomote puternice, dar și de liniște. Simțeam frică să stau singur, dar și să ies în lume. Credeam că înnebunesc!
Mai rău, din cauza atacurilor de panică am ajuns să nu mai am încredere în mine, să nu mai ies din casă, să mă izolez.
După aproape de jumătate de an în această situație, am decis că singura soluție de a scăpa de suferință este... sinuciderea.
10 ani mai tărziu, sunt perfect sănătos, fericit, și ajut oameni să iasă din anxietate și depresie. Ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat, este o poveste și mai lungă, pe care o vei trăi și tu la rândul tău, odată ce te hotărăști să spui stop suferinței tale.
Când simți că nu mai poți, și explodezi de teroare și supărare, atunci fă-ți loc pentru 20 de training online, în care nu numai că vei reveni la starea anterioară psihologică, ci îți vei crea o nouă viață, o viață în care tu ești în control, în care tu ai puterea, și încredere în tine și nu îți pasă de ce spun ceilalți.
Ridică mâna și spune: vreau să termin cu anxietatea și depresia, în 20 de zile! Acum!

Stop anxietate și depresie!

Consilier Psihologic, Profesor de Mindfulness , Soft Skills Trainer, Executive & Team Coach, Leadership and Social + Emotional Intelligence Coach®, Inginer Software

Vreau eBook-ul de 100 de pagini: Eliberarea de depresie


6 gânduri inteligente la “Diferența dintre durere și suferință

      1. Salut Pera!
        Am câteva întrebări.
        1. Cum pot să dau share la unele articole?
        2. Dar de download-at se poate? Pentru că…dintre toate articolele pe care le-am citit până acum, pe ăsta chiar vreau să îl păstrez; să îl mai citesc din când în când. “Diferența dintre suferință și durere” este, după părerea mea, explicat magistral. Felicitări!
        Mulțumesc anticipat!

        1. Salut Irina,

          1. in multe moduri, primul cel mai usor folosind butoanele de la inceputul si sfarsitul articolului, sub textul “Alți români inteligenți ajută pe cei din jur cu un like, share sau comment”

          2. cred ca cel mai usor ar fi sa il adaugi la bookmarks apasand CTRL+D. ar trebui a ai o lista de bookmarks sub bara unde introduci adresa de navigare “https://adrianvintu.net/…”

          Mult succes iti doresc,
          Adrian

Comentariile sunt închise.