Un lucru pe care îl observ de când am revenit în România, este percepția specifică despre „comunicare”.
Exemplu
La un curs, o mamă. Îmi spune: nu pot să comunic cu copilul meu de 10 ani.
Eu: îmi dai un exemplu?
Ea: când vin acasă de la lucru, îl găsesc mereu în fața calculatorului. Îi spun să se pună pe învățat, că doar el are de câștigat. Nu îl pun să facă nimic în casă, doar să învețe. Și nu mă ascultă.
Probabil ai auzit și tu asta de 1000 de ori, când erai tânăr/ă.
Mama „bună”
La o privire simplă, ai spune că e o mamă „bună”, că are grijă de copilul său. Dacă te uiți puțin mai atent, vei observa câteva lucruri noi.
Viitorul
Creierului nostru îi este foarte greu să vizualizeze viitorul.
Este un lucru general valabil, cu atât mai mult în cazul unui copil, când creierul este, fizic, în dezvoltare.
Exemple din viața ta sunt: dacă ai putea să vizualizezi viitorul extrem de clar și concret, atunci… ai mai fuma? Fumăm pentru că dragul nostru creier nu poate să perceapă în prezent consecințele viitorului – cancer.
Dacă ai putea să simți viitorul acum, în prezent, că vei îmbătrâni și vei avea multe boli, nu ai renunța instant la mâncarea nesănătoasă? Nu ai face sport regulat, chiar dacă nu ai chef?
Dacă ai observa că 99% din cuplurile romantice din România suferă de insatisfacție, de nefericire, nu ai începe instant să te educi psihologic, pe tine și pe partener?
„Îi spun să se pună pe învățat, pentru că doar el are de câștigat” – această expresie pur și simplu nu are nici o însemnătate pentru un copil. Cum ar putea creierul copilului să își imagineze câștigurile? Va avea bani? Copilul nu înțelege conceptul de bani. Va avea putere și statut în societate? Cât de abstracte și de neînțeles sunt aceste cuvinte copilului?!
Dacă unui adult fumător îi scrie pe pachet „Fumatul te omoară” și el tot nu poate să își imagineze viitorul, cu atât mai mult copilul nu poate să vizualizeze: a câștiga.
Educația
„Doar să învețe” – ce să învețe?
Am întâlnit o mulțime de mame românce pe care le întreb: „cu ce te-a ajutat pe tine «educația» românească”?
Ele: „cu multe.”
Eu: „dă-mi un exemplu. Ce mai ții minte din școală?”
Ele: „ăăă.”
Cam cu atât au rămas mamele din școală.
Din păcate, sistemul educațional din România este setat împotriva tinerilor, ca și cum ar dori să se răzbune pe ei. Copiii suferă la școală, din cauza școlii. Am scris în multe articole despre asta, cel mai recent îl găsești aici: Cum „educația” românească distruge tineretul.
„Nu mă ascultă”
Avem deocamdată următoarele:
- „doar el are de câștigat” – creierul copilului pur și simplu nu poate concepe, percepe, vizualiza eventualul câștig
- „doar să învețe” – din păcate, părinții români nu stau o secundă să se întrebe dacă sistemul de educație nu este altceva decât o crimă împotriva creativității și gândirii critice a propriilor lor copii
Cireașa de pe tort este: „nu mă ascultă”, cu urmarea: „nu face ce îi spun eu”.
De fapt, asta este esența din discuția cu mama din exemplul articolului.
Pentru ea, comunicarea înseamnă ca copilul ei „să facă cum îi spun eu”.
Din păcate, cam asta am observat că se întâmplă în România.
Comunicarea înseamnă să faci tu, cum spun eu!
Comunicarea
Am creat un curs în care învăț oamenii să comunice, și am încercat și cu mama din exemplu câțiva pași.
Una dintre etape este să afle valorile partenerului de discuție. În contextul nostru, asta înseamnă să încerce să descopere în fiul său care îi sunt dorințele sale, care este situația în mediul școlar, dacă îl atrage ceva, dacă simte o respingere față de unele materii. Poate are insatisfacții în viața personală și încearcă să evadeze din lumea reală în cea virtuală.
După câteva minute scurte, îmi spune: „bine bine, dar atunci să las după el? atunci nu mai face cum «trebuie»”.
Iată deci, am revenit la început. După comunicare, copilul „trebuie” să facă „cum spun eu”.
Bineînțeles că nu vorbim aici despre comunicare. Vorbim aici despre modelul de mamă needucată: „fă cum spun eu, că altfel…”.
Sunt curios dacă mama din exemplu și-a dat seama acasă că pur și simplu nu îi pasă de copilul sau, ci îi pasă mult mai mult de persoana proprie.
Câte mame cunoști care sunt în acest tipar?
Iar din punctul de vedere al copilului… ai vrea să te fi născut și să crești sub „protecția” unei astfel de mame?
Ce se va întâmpla cu viața copilului, trăind 20 de ani sub o astfel de mamă? Crezi că nu va deveni ca mama sa?
Tu
Ai vrea să ai un soț care a fost crescut de o astfel de mamă? Mai rău, care sunt șansele să nu ai un soț crescut de o astfel de mamă?
Care sunt șansele că vei avea un soț educat psihologic și crescut de către o mamă inteligentă?
Pe scurt
Din păcate, în România, a comunica înseamnă a da ordine. Mai mult sau mai puțin subtile, ascunse sub celebrul „te iubesc”, ordinele îți ghidează viața către rețeta românească: insucces, insatisfacție, lipsă de creativitate și de gândire proprie. Omorârea succesului și fericirii copilului se face, înainte de toate, acasă.
Îți doresc ca înainte să te căsătorești, să îi cunoști partenerului bine de tot părintele dominant. Asta îți poate profeți foarte mult despre viitoarea ta viață: fericită, sau… românească.