Trimite și prietenilor tăi articolul!

„În ultimul timp simt că am ridicat ziduri, că îmi este frică să mă deschid în fața oamenilor noi – ce pot face”, mă întreabă un participant la un curs de-al meu.

Reinterpretarea

Un mod eficient de a începe călătoria în socializare este introspecția, navigarea în trecut și găsirea evenimentelor care probabil îți determină atitudinea închisă către oameni.

Să spunem, de exemplu, că descoperi că întrecut, la școală erai considerat un „ciudat” de către colegii de liceu. Această situația îți poate lăsa adânci amintiri inconștiente, în urma cărora ai un comportament de autoizolare socială.

Reinterpretarea 1. Colegii de liceu nu sunt oameni inteligenți. Vorbim aici despre copii care își iau informația și își construiesc standarde de judecată de la mama și de la televizor. Dacă ai nenorocul să nimerești într-o clasă de maneliști, simplul fapt că asculți alt tip de muzică îi va face să te considere „anormal”. Este eficient deci să reinterpretezi adjectivul „ciudat” aruncat de către colegi, și să te bucuri că nu ești ca ei. De acum încolo, să sărbătorești faptul că nu ai fost „ca ei”.

Reinterpretarea 2. Dacă ai făcut măcar un curs de marketing, atunci ai învățat că produsele care se vând sunt cele care se diferențiază, cele care ies în evidență. Ei bine, tu ai fost considerat un produs diferențiator de către colegi, deci ai o șansă mult mai mare să ieși din marea de oameni generici, și să fii observat ca  interesant.

Oamenii interesanți atrag atenția oamenilor de calitate.

Contextul

Ce este important ca persoană „ciudată”, și nu numai, este să îți găsești contextul de oameni compatibili cu tine. Asta înseamnă să aveți multe lucruri în comun, dar și o parte de necunoscut, care asigură ne-genericul și cantitatea de necunoscut care te face interesant, nou, ne-predictibil.

Un context incompatibil este, de exemplu, tu IT-st singuratic, căutând prieteni în club de bumți-bumți. Nu numai că nu te simți tu bine acolo, dar nici oamenii pe care îi vei întâlni în acest context probabil că nu sunt prea compatibili cu tine. Un context potrivit s-ar putea să fie întâlnirile de board-games, after-hour drinks, un curs de sport social.

Gândirea fanatică

Un element central în „cultura” românească este, din păcate, fanatismul. În gândirea binară, bine/rău, alb/negru, ai fost educat/ă de către părinți că „trebuie” să fii un om „bun”, că trebuie ca lumea „să te placă”. Observi cuvintele extremiste și absolutiste.

Este deosebit de importat ca tu să înțelegi să nu există oameni „buni”, că toate acțiunile tale sunt interpretabile. La fel, este imposibil ca 100% din oameni să te placă – sau, spus altfel, orice ai face, cineva va simți emoții negative față de tine.

Exemple

Dacă tai un copac din fața blocului pentru că este bătrân și pune în pericol siguranța copiilor la locul de joacă, măcar un vecin te va urî pentru că îi „iei umbra”.

Dacă plantezi un copac în fața blocului pentru înfrumusețarea zonei și reducerea poluării pentru toți colocatarii blocului, măcar un vecin te va urî pentru că îi „faci umbră”.

Pareto

Pareto  spune că 80% din rezultate vin la 20% din cauze. Aplicând principul său în viața ta, ce ai nevoie să faci în căutarea ta de prieteni, este să te expui publicului, și să înțelegi că 80% din oameni probabil nu sunt compatibili cu tine. În limbaj fanatic, asta înseamnă că 80% din persoanele pe care le întâlnești, nu „te plac”.

Asta nu este o problemă. Nici tu, statistic vorbind, probabil nu ești compatibil/ă cu ei.

Iar ceilalți 20% sunt probabil oameni foarte faini cu care ai putea avea o relație adâncă și valoroasă.

Oferta

Cel mai important lucru în relații este… ce lucruri/emoții le poți tu oferi altora? În loc să mergi cu mâna goală: „vreau prieteni”, este mult mai eficient să te întrebi: „care este profilul de persona compatibilă cu mine, și ce îi pot oferi eu ei?”.

Bineînțeles, ar fi de preferat să înfășori oferta într-o poveste de înțeles pentru cei din jur, așa cum scrie în articolul Cum te conectezi cu fete și băieți.

Conversația

Pentru că nici măcar atât nu am învățat la școală, cum să avem o conversație de succes, ai nevoie să înveți asta din 9 metode pentru a avea o conversație perfectă.

Respingerea

Există multe motive de ce ești respins/ă din unele grupuri. Poți să îți faci gânduri fanatice: „sunt prost, rău, urât, neinteresant”, sau poți să înțelegi că la baza tuturor relațiilor stau nevoile și compatibilitatea.

Când vei judecă în termenii aceștia, îți va dispărea o mare parte din autocritică, și vei înțelege că respingerea și acceptarea sunt de fapt deosebit de logice și controlabile, iar despre asta te informezi aici Ai fost respins/ă de grup sau de iubit/ă – ce poți face.

Singurătatea

În căutarea de prieteni, cel mai rău lucru pe care îl poți face este să alergi cu orice preț după oameni, văzând în ei o săpare de singurătate.

Ai nevoie să selectezi cu mare grijă oamenii, pentru că Ești media a celor 5 oameni cu care ne petrecem cel mai mult timp.

Pe scurt

Suntem animale sociale și dorim acceptarea celor din jur. Asta nu înseamnă să fugi de singurătate, ci să îți alegi cu grijă oamenii cu care petreci singura resursa a vieții tale: timpul. Odată de te eliberezi de vocea critică interioară și înțelegi că la baza relațiilor stau compatibilitatea și nevoile, ai un mare control asupra modului în care vei căuta, găsi și păstra persoanele valoroase din viața ta.

Îți doresc să aplici practici teoria din articol, și în primul rând tu să devii o persoană blândă și interesantă, astfel încât oamenii să te remarce și să te dorească alături de ei.

Trimite și prietenilor tăi articolul!

Când a apărut anxietatea și depresia prima oară în viața mea, am luat-o razna. Simțeam frică de lumină, dar și de întuneric. Simțeam frică de zgomote puternice, dar și de liniște. Simțeam frică să stau singur, dar și să ies în lume. Credeam că înnebunesc!
Mai rău, din cauza atacurilor de panică am ajuns să nu mai am încredere în mine, să nu mai ies din casă, să mă izolez.
După aproape de jumătate de an în această situație, am decis că singura soluție de a scăpa de suferință este... sinuciderea.
10 ani mai tărziu, sunt perfect sănătos, fericit, și ajut oameni să iasă din anxietate și depresie. Ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat, este o poveste și mai lungă, pe care o vei trăi și tu la rândul tău, odată ce te hotărăști să spui stop suferinței tale.
Când simți că nu mai poți, și explodezi de teroare și supărare, atunci fă-ți loc pentru 20 de training online, în care nu numai că vei reveni la starea anterioară psihologică, ci îți vei crea o nouă viață, o viață în care tu ești în control, în care tu ai puterea, și încredere în tine și nu îți pasă de ce spun ceilalți.
Ridică mâna și spune: vreau să termin cu anxietatea și depresia, în 20 de zile! Acum!

Stop anxietate și depresie!

Consilier Psihologic, Profesor de Mindfulness , Soft Skills Trainer, Executive & Team Coach, Leadership and Social + Emotional Intelligence Coach®, Inginer Software

Vreau eBook-ul de 100 de pagini: Eliberarea de depresie


4 gânduri inteligente la “Cum găsești prieteni noi

  1. Îmi plac foarte mult articolele tale, de-asemenea îmi place modalitatea de exprimare a ideilor tale pe care le găsesc foarte constructive. Multumesc

  2. Mulțumesc Adrian. Citesc articolele tale și îmi sunt de mare ajutor. Succes in continuare,faci o muncă extraordinară.

Comentariile sunt închise.