Sunt multe diferențe între bărbați și femei și e o plăcere să le observ și să mă bucur de ele. Dar câteodată întâlnesc și lucruri care stau împotriva evoluției feminine în România.
Actorul
Un exemplu pe care îl văd des în jurul meu este existența bărbatului macho. Mă gândesc aici la un tip nu neapărat înalt, cam bondocel, cu o față de copil sau de fetiță, și cu o funcție de doctor sau ceva „important”. Stilul lui verbal este puternic, arogant, ignorant, umor personal presărat cu mult sarcasm. Pe scurt, un alfa-male balcanic.
Actrița
Ea, de la 16 ani în sus, etern copilă, doritoare de pace globală și alte bunătățiuri irealiste. În momentul în care ea îl vede pe el, se întâmplă câteva lucruri: ochii se dilatează, un zâmbet larg îi luminează fața, sângele este strașnic pompat, imaginația o ia razna. Macho-man are acces direct atât la personalitatea ei, cât și la adâncimea ei corporală.
Consecințe
- Fata/femeia vizează și visează doar o extremă, la cel mai frumos fizic sau faimos din grup
- Fata/femeia se lasă ușor călcată în picioare de macho-man, el fiind văzut undeva sus, ca un stăpân
- Fata/femeia va avea probabil o scurtă aventură cu el, apoi își va primi curând papucii. De aici va învață să urască bărbații – vezi expresia „toți bărbații sunt la fel”.
- Ca urmare a aventurii nereușite, va deveni acră și reticentă. Ceea ce o va face neatractivă pentru restul bărbaților. Iar așa are șansă la o viață cât se poate de singuratică, în care vinovații vor fi cei din jur, niciodată ea.
Este ea proastă?
Probabil te-ai obișnuit deja pe site-ul meu să privești din alte puncte de vedere decât dualitatea banală: alb versus negru, bun versus rău, etc.
În articolul acesta spuneam pe scurt că avem trei creiere. Cel mai primar, creierul reptilian/instinctual este cel responsabil cu instinctul de reproducere. Pe vremuri, când trăiam în peșteri, femeia era cea care stătea acasă și creștea copii, iar bărbații mergeau la vânătoare. Era în interesul ei, atunci, să aleagă pe cel mai frumos (gene bune – deci sănătos), cel mai puternic, pentru că el putea să îi asigure un copil sănătos și hrană pentru acesta.
Din fericire, lucrurile s-au schimbat mult de atunci. Nu mai stăm în peșteri, nu mai vânăm, nu mai trăim de pe o zi pe alta. Am fost norocoși și ne-am upgradat cu un creier nou, cel rațional, care face decizii mult mult mai bune decât cel reptilian/instinctual.
Cine e atunci de vină?
Pe cine putem totuși să arătam cu degetul? Dacă lucrurile s-au schimbat și avem un creier nou, de ce majoritatea femeilor românce tind încă să gândească instinctual?
Un prim vinovat ar putea fi societatea săracă financiar în care trăim. O lume în care nu ești sigură de viitor, seamănă mult cu cea în care trăiai de pe o zi pe alta, în peșteri. Deci răspunsul instinctual ar putea părea potrivit. Dar nu e.
Un alt vinovat ar putea fi societatea săracă în educație personală. De câte ori spune o mamă unei fiice „fii independentă”, „fă cu vrei tu”, „nu te lua după alții” față de „când te măriți?”, „tu de ce nu faci ca oamenii de vârsta ta”, „sa îți iei unul cu bani/frumos/etc”. Aici poți să observi și lipsă de educație a mamei.
Un alt vinovat poate fi lipsa de încredere în sine. Aici îl putem pune și pe tatăl autoritar, care a ținut morțiș să îi spună fiicei când era copil, că e „prea grasă”, „prea proastă”.
Feminism
Dacă îți aduci aminte, în România nu a existat mișcarea feministă din țările dezvoltate. Îți aduci tu aminte să iasă mama ta în grup organizat, să își ardă sutienul, să ceară să aibă drepturi egale cu bărbatul?
Au ieșit părinții tăi în stradă să ceară dreptul la avort? Wikipedia spune: Astfel, în 1988 rata mortalității materne (decese din cauza maternității la 100.000 de născuți vii) în România era de departe cea mai mare din Europa – 210 decese, comparativ cu Albania – 100, U.R.S.S. – 45, Bulgaria – 40, Ungaria – 21, Polonia – 15, Germania – 8, Italia – 6 sau Norvegia – 4 decese.
Cea mai întâlnită mentalitate în România este că femeia trebuie să se supună bărbatului. Și din fotografia de mai jos ai putea spune că exclusiv bărbații sunt de vina. Dar cine, de fapt, își educă fiicele astfel? Cine, de fapt, „crede și nu judecă”?.
Cum sunt bărbații programați?
Și bărbații funcționează de multe ori la nivelul cel mai primal, cel reptilian/instinctual. Dar ei nu sunt programați să alerge după sau să își distrugă personalitatea pentru o femeia-alfa. De fapt, există femei-macho? Nu.
Bărbații sunt programați genetic să își „depună ouăle” în orice cuib își găsesc. Și cu siguranță nu doar într-unul. De aici lipsa de obsesie pentru un singur personaj. Și tot de aici explicația naturală pentru lipsa normală de dorință monogamă.
Ce putem face?
Dacă scopul nostru este a ajuta cele două sexe să trăiască în pace și fericire, atunci singurul lucru pe care îl putem face este a educa lumea. Să le transmitem cum funcționează creierul și cum să nu acționăm după primul gând/instinct. Asta înseamnă cursuri de psihologie și/sau coaching, timp, răbdare. Schimbarea în bine necesită toate aceste ingrediente complexe; dar care ar fi cealaltă alegere? Să îi oferi fiicei tale doar ce ți-a oferit și ție mama/tatăl tău?