În România întâlnesc o grămadă de stereotipuri negative: privirea de sus în jos – programatorii sunt de vina pentru orice, privirea de jos în sus – project managerii „habar nu au” despre greutățile programatorilor, planning slab sau haos total, și multe alte lucruri distructive.
Noi versus ei
Cea mai des întâlnită atitudine pe care am întâlnit-o în mediul IT din țara este perspectivă grupulețelor, a bisericuțelor, care de data aceasta sunt formate în funcție de titluri.
Poți aici observa grupul project managerilor, sales people, programatori, arhitecți, etc. Ce au aceste grupuri în comun? Granițe! Fiecare grup încearcă să își atingă scopurile, dar cu un preț – prețul pe care trebuie să îl plătească… altcineva!
Project managerii vor abuza de programatori ca să îndeplinească dorințele haotice ale celor din vânzări. Cei din vânzări vor abuza de project manageri ca să își atingă scopurile și să fie în conformitate cu dorințele șefului. Șeful la rândul sau este abuzat de clienți prin viziunea și planning-ul lor slab. Cred că observi aici o piramidă trofică, în care fiecare își împinge nevoile pe un nivel inferior al titlului în companie.
Ce se întâmplă în final? Un șir lung vertical de nemulțumiri, în care fiecare încearcă să se absolve de vină și să o arunce în jos, iar critica în sus.
Viziune
Oricine a făcut vreodată un sport social înțelege că cele mai mari câștiguri vin prin lucrul în echipă.
O paralelă cu fotbalul (de exemplu) ar fi că fiecare coechipier să știe în mare ce fac ceilalți din echipă, să respecte rolul/titlul lor, să înțeleagă indispensabilitatea existenței lor, și să comunice extrem de eficient – prin pase, empatie, susținere.
Ce îi face pe fotbaliștii să fie un sistem unit, o echipă funcțională? Viziunea! Ei știu foarte bine încotro se îndreaptă, scopul este pe placul tuturor coechipierilor, iar modul de realizare implică educație prin coaching, strategie, repetiție prin antrenament, dezvoltarea unui sentiment atât de autonomie dar și de apartenență la un scop mai mare decât persoana proprie – câștigul întregului grup.
Avantajul psihologiei – Clarificarea viziunii
Pe măsură ce angajații noi intră în companie, ei se alătură unui grup și încep hrănirea în piramida trofică explicată mai sus. Doar pentru că asta se întâmplă în zilele de azi, nu înseamnă că nu se poate schimba.
Este de datoria șefului să creeze o viziune pe termen lung. Una care să fie pe cât de rațională, pe atât de țintită către stele!
Sună ciudat? Privește la Microsoft ce viziune aveau: „un computer în fiecare casa”. Suna nebunesc asta în 1980? Au țintit către stele? Au avut o ambiție fascinantă? Au reușit?
Apple prin „excelenta, complexitate prin simplitate” – au reușit să ajungă cea mai valoroasă companie din lume?
Programatorii se bucură să lucreze la Google, Apple, Microsoft pentru că simt că fac parte din ceva mai mare, ceva fascinant. Știu în același timp că sunt o rotiță mică dintr-un sistem, dar de asemenea că viața și contribuția lor contează!
La câte joburi ți s-a explicat viziunea companiei? Dacă prin excepție răspunzi cu „măcar una”, atunci întrebarea următoare este: ai fost impresionat de ea?
Avantajul psihologiei – Comunicarea viziunii
Odată creată viziunea, este de datoria tuturor în piramida trofică să o transmită pe nivelele inferioare. Este foarte important ca oamenii să știe care este scopul final – pentru ce își renunță la 9 ore pe zi din viată pentru companie. Ei vor calcula dacă scopul final este compatibil cu dorințele lor, și vor rămâne sau pleca din firmă în consecință.
Deodată cu comunicarea viziunii, se clarifică și rolurile – cine și cu ce se ocupă. De asemenea, este necesar să se scoată în evidență modul în care fiecare participant în companie este de valoare indispensabilă!
Nu există un mod mai teribil de a demotiva un angajat decata de a i-l pune în față monitorului 9 ore fără a-i explica rolul în marea viziune, și fără de a-i acorda respectul pentru valoarea pe care o aduce.
Avantajul psihologiei – Grupurile
Spuneam înainte de grupurile conservative formate pe simpla calitate a titlului. Este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, pentru un project manager să mai piardă legătura cu programatorii, când chiar el trebuie să le clarifice viziunea companiei, modul în care ei o vor pune în practică. De asemenea, va trebui ca el să fie în sincronicitate cu dorințele programatorilor (dacă ei aleg să achieseze la viziune). Tot el va trebui să le explice modul în care fiecare dintre programatori își aduce contribuția la scopul final, și va trebui să fie foarte specific în recunoașterea valorii pe care o aduce fiecare.
Pentru a realiza această comunicare, un project manager are nevoie de o mare cantitate de empatie. Înseamnă chiar să îți pese de oamenii cu care lucrezi, să ai discuții regulate despre nevoile lor (inclusiv de viziune personală), despre cum văd ei lucrurile în companie, ce merge bine, ce ar putea fi îmbunătățit. Iar această empatie, această comunicare eficientă duce la o relație mult mai caldă între titluri, ajungând chiar să distrugă granițele psihologice cu care suntem obișnuiți de către fostele locurile de muncă neplăcute.
Avantajul psihologiei – Starea de bine
Așa cum negativitatea se transmite – adu-ți aminte de șeful/colegul care venea nervos de dimineața la lucru –, tot așa se transmit și sentimentele pozitive. Un angajat care este de acord cu viziunea companiei și știe că este apreciat pentru valoarea pe care o aduce pentru acest scop mai înalt, este un angajat fericit!
Iar un angajat fericit înseamnă că este mai optimist, colaborează mai bine cu colegii către scopuri comune, experimentează mai puțin stres și mai puține zile de concediu medical, își crește autonomia și nivelul de expertiză, și bineînțeles, vorbește compania de bine.
Alternativa
Bineînțeles, dorința subconștientă a fiecăruia este să păstreze status-quo-ul, să nu schimbe nimic, pentru ca… „merge și așa”.
Am scris aici detaliat și repet. Din 24 de ore ale zilei, 8 le dormim si 9 suntem la lucru. Dacă pui câteva ore pentru navetă, mâncare, igienă și altele, îți dai seamă că avem doar cam 2 ore pe zi pentru noi înșine. Dacă 9 ore pe zi șeful/project managerul își exersează lipsa de empatie, cum poate el/ea să creadă că acasă, în familie, poate fi un părinte bun? Chiar crede ca după 9 ore de abuz față de subalterni, un lucru miraculos și neexplicabil psihologic se va întâmpla, și nu va fi același tiran față de copii?
Pe scurt
Dacă în România IT-ul funcționează pe principul biciului, în străinătatea (de exemplu Google) lucrurile se petrec chiar invers. Angajații sunt văzuți la același nivel de importanță că și clienți – ei sunt educați către scopul companiei, relația cu managementul este una de strânsă colaborare, iar la sfârșitul zilei pot spune că munca/efortul lor contează!
Pentru a ajunge la starea de bine există pași ce trebuiesc urmați în implementarea conceptelor pe care le-am prezentat. Iar asta înseamnă că e nevoie de sânge/minte proaspătă, educată în străinătate, care să aducă și să ajute la realizarea acestor noi moduri de abordare a business-ului în IT-ul local.