Eram într-un grup de conversație cu IT-ști din diferite domenii, de diferite vârste, și eram fascinant de punctele lor de vedere.
Unul din subiecte era despre cum se văd ei: tineri, puternici, plăcuți de societate, deschiși la schimbare, și alte bunătăți. Întrebarea imediată era „de unde toate aceste atribute pozitive?”.
Serviciul
Din cele 24 de ore, 8 le dormim, 9 suntem la job, adăugăm naveta, orele de preparare și savurare a mâncării, îngrijirea personală, etc, și la sfârșitul zilei rămânem cu 2 ore libere pentru noi – dacă nu ai copii, pentru că atunci știi bine cu câte ore personale rămâi.
De departe, cea mai mare parte a vieții noastre o petrecem la serviciu. Aceasta ne formează gusturile, interacțiunile cu oamenii, fricile, sau pe scurt:
Devii ceea ce faci în mod regulat!
Deformarea
Odată cu formarea noastră la serviciu intervine și deformarea profesională, pe care dexonline o definește ca folosirea mecanică în viața de toate zilele a cunoștințelor și a deprinderilor căpătate prin exercitarea profesiunii.
Am scris deja despre succesul programatorilor la fete și internetul a luat foc. Pe lângă înjurături grosolane și pierderi evidente de control ale unor cititori, articolul a fost citit și de oameni inteligenți care înțelegeau acest concept și vedeau problema reală cu care ei se confruntă și pentru care caută soluții.
Viața sistematizată
În conversația cu IT-știi, îi întrebam de lucrurile pe care ei le fac regulat, care îi formează. Printre ele, erau: joaca, o grămadă de perks, trăit ca în puf, gadgeturi noi, plictiseală pe Facebook.
La capitolul relații, în cele nouă ore de stat la lucru, majoritatea comunicau doar cu membrii de echipă, 4-6 oameni; aceeași oameni în fiecare zi, săptămână, luna. Adică, deveneau încet și sigur, media celor 5 oameni cu care ne petrecem cel mai mult timp.
Pe plan rațional, lucrând într-un domeniu virtual, fix, ușor testabil, gândirea devenea logică și din păcate absolutistă, zero/unu, bine versus rău.
Pe plan emoțional… ei, cum să vorbești despre emoții, ele sunt rele și nefolositoare și nu au loc la job – nu că ar fi știut careva ce înseamnă ele și care este scopul lor.
Iluzia
Întrebarea mea pentru ei era, ce își doresc ei? Răspunsurile erau: relații de calitate cu oamenii, a fi un părinte bun pentru copii, a călători, întâlni culturi noi, a fi deschiși la idei noi, și ca lucrurile pe care le fac să aibă valoare și sens personal.
Eram fascinat: cum poate viața trăită în cuibul protectiv fizic (serviciu în cea mai bună industrie) și psihic (gândire logică absolutistă) să îndeplinească toate dorințele lor?
Cum poate cineva care trăiește într-o zonă de confort extrem, sau un manager arogant, să creadă că după cele 9 ore devine brusc un părinte empatic, dispus la infinitatea de compromisuri?
Am denumit această discrepanță totală „dispozitivul magic”. Sub o formă sau altă, după cele 9 ore petrecute în mediul IT, oamenii se așteptau să aibă total altă personalitate și viață.
Mai mult, chiar erau siguri de asta. Credeau că la un push of a magical button, ei devin total altceva decât ceea ce fac regulat.
Împlinirea
Cu siguranță și IT-știi au acces la viața pe care și-o doresc. Iar dacă înțelegi că devii ceea ce faci în mod regulat, însemnă că trebuie să schimbe ceea ce fac în mod regulat.
Visul meu
Când am revenit în România, credeam că voi întâlni în IT oameni inteligenți emoțional-rațional, care se folosesc de joburile foarte bine plătite din IT tocmai pentru a-și crea o viață la care oamenii săraci nu au acces.
Visam la o noua clasă socială, unde oamenii din IT cu bani, vor fi generația care schimbă România. Încă mai sper asta.
Pe scurt
Există o mulțime de IT-ști păcăliți de sistemul în care trăiesc. Există și IT-ști care văd această mare iluzie și lucrează împotrivă ei. Un lucru pe care să îl conștientizezi:
Nu este vorba despre ce serviciu ai, ci în ce te transformă!