Trimite și prietenilor tăi articolul!

Cu toții am auzit de citatul „Ești media a celor 5 oameni cu care ne petrecem cel mai mult timp” (Jim Rohn). Ce exact înseamnă? – mă întreabă unii prieteni și clienți.

Cei 5 prieteni care te ridică

Înainte să mă întorc în România, aveam un grup de prieteni excelenți. Ca exemplu îl iau pe Andrei. El era raționalul care citea mult, se documenta despre marketing și business. Petreceam nenumărate seri de-a lungul anilor încercând să vedem cum se aplică psihologia în business și în viată reală. Eu făceam cursuri, el citea pe internet. Nu aveam televizor niciunul. Făceam un ping-pong continuu de schimb de informații, cu entuziasm. Ne respectam personalitățile diferite și ne creșteam unul pe altul, ne încurajam. Trăiam într-un mediu în care înfloream de la an la an.

Cei 5 prieteni care te doboară

Când am revenit în România, am ieșit cu prietenii locali. Vorbeau despre politică fără întrerupere. Punctele lor de vedere erau alb/negru: Băsescu e bun/rău, emigranții sunt buni/răi, primarul este bun/rău. Mediul era unul plin de conflict, unde ceartă, umilință și batjocură erau modul normal de comunicare. Liderul grupului îi reprezenta cel mai tare: era cel mai lipsit de educație dintre toți, cel mai agresiv, amenințător, lipsit de empatie și imaginație.

I-am confruntat cu observațiile mele pe unii membri ai grupului. Au părut foarte surprinși. Nu își dădeau seamă că își făceau rău unii altora altora, că își distrugeau visurile și respectul de șine. Păreau foarte surprinși să afle că nu emigranții și guvernul le distrugea viată sistematic, ci ei însuși.

Am creat testul de mai jos pentru tine, că să vezi unde te situezi.

Cei 5 oameni cu care iți petreci cel mai mult timp Da
Te încurajează?
Tind să te asculte cu răbdare? (versus a fi Gică-contra)
Iți inspiră sentimente de siguranță?
Te ajută să visezi?
Te susțin în scopurile tale chiar dacă nu le înțeleg total?
Aduc cunoștințe noi în grup? (citesc, cursuri, etc)
Sunt empatici?
Te ascultă fără să te judece?
Te critică?
Te întâlnești cu ei în alte contexte decât la băutură?
Atrag ei oameni noi și de calitate în grup? (versus a fi un grup închis)
I-ai prezenta mamei/iubitei tale?
Ai avea încredere în ei să îți crească excelent copilul în caz de urgență?
Vrei să îi copiezi? Îi vezi ca modele?
Reprezintă valorile pe care tu le vrei în tine? (probabil bunătate, onoare, empatie, etc)
Te ajută să crești în timp? (emoțional și intelectual)
Sunt alături de tine la greu? (ai exemple din trecut?)
Se bucură când îi depășești pe un domeniu? (versus a fi invidioși)
Îți oferă ajutor dezinteresat?
Au un limbaj blând? (versus unul amenințător sau agresiv)
Total 0

Cu cât scorul este mai mare, cu atât oamenii din jurul tău sunt mai de valoare. Și invers, cu cât scorul este mai mic, cu atât mai mult îți irosești timpul/viața alături de ei.

Dacă ești cel mai deștept de la masă, atunci ești cel mai prost

Scuzând limbajul, țin să (re)atrag atenția asupra faptului, că dacă în mod subiectiv ai ajuns la concluzia că ești cel mai deștept de la masă, atunci probabil e timpul să o părăsești. Acolo unde nu te poți dezvolta mai departe este zona moartă a fericii pentru tine. Nimic bun nu poate să crească în tine dacă nu te înconjuri de modele și nu îți este trezită pasiunea și admirația pentru cei din jurul tău.

Mediul te molipsește

Chiar dacă nu vrem, subconștient copiem elemente din mediul în care ne învârtim. Este esențial pentru succesul tău în viată că să te înconjuri de oameni care sunt cum ți-ai dori tu să fii. Oameni cu un suflet cald și o minte strălucita. Iar ce vei copia (in)voluntar între cei 5, vei aduce și acasă. De asta depinde deci și educația și fericirea copiilor tăi.

Tu influențezi mediul

Să nu uităm și punctul celor 5 de vedere: și tu ești dator să le aduci lor valoare. Să îți acorzi o parte din timp gândind-te cum îi poți ajuta. Ce poți aduce nou în relație. Cum poți să îi crești. O poți asemăna mult cu o relație de tip romantic, de fapt. Ambii parteneri trebuie să se susțină, să fie empatici și inovatori.

Este în regulă să părăsești grupul

Am observat că cei care aud prima oară de această regulă a celor 5, în primul rând se sperie. Le e greu să se auto-analizeze dar și să își analizeze oamenii cu care au petrecut poate chiar mulți ani împreună. Mulți nu pot să conceapă să lase grupul vechi în urmă și să meargă în căutarea altuia.

Dar care sunt consecințele rămânerii într-un grup negativ? Cată critică poți să înduri, câte vise trebuie să îți zdrobească, că să spui că te-ai săturat? Ca vrei și meriți ceva mai bun!

Oameni cu o inimă mare și o minte deschisă există peste tot. Sunt de acord, că în proporții mai mici. Dar nu ești singur. Și dacă cauți, îi poți găsi. Este ceva ce trebuie să faci dacă îți dorești ție și copiilor tăi un viitor deschis și fericit.

Este grupul format din persoane rele?

Dacă definim o persoană rea ca una care face rău intenționat, conștient, atunci răspunsul este că majoritatea oamenilor din grupul tău probabil nu sunt răi. De ce, în schimb, au un limbaj amenințător, agresiv, critic, ignorat? Probabil vine din (lipsa de) educație și a contextului social. Să nu uităm totuși, că psihologia este o știință tânără, iar ea nu a intrat în România la nivelul școlar, educațional. Din păcate, majoritatea oamenilor aduc stilul conversațional și modul de gândire din familie. Adică a generației comuniste sau postcomuniste. E imposibil să ceri ca acești oameni să își fi dezvoltat inteligenta emoțională, pentru că nu au avut de la cine.

Recomandări

  • Fă o listă cu cei 5 oameni cu care iți petreci cel mai mult timp. Cine sunt ei? Poate fi familia, prietenii, colegii, etc.
  • Analizează-ți la rece emoțiile și gândurile despre ei.
    • Ce ai in comun cu ei? Sunt ei modele pentru tine?
    • Te-au ridicat de-a lungul anilor sau te-au tras în jos? Te critică?
    • Sunt autodidacți?
    • Sunt empatici?
    • Sunt alături de tine la nevoie?
  • Fă testul pe care ți l-am propus în articol pentru grup și pentru fiecare membru al grupului
  • Când ieși la o bere cu cei 5, aplică metoda mindfulnesss STOP – stop, trage aer în piept, observa- ți emoțiile și gândurile. Cum te fac ei sa te simți? Pozitiv sau negativ? Cum se comportă ei între ei? Încearcă să observi că un spectator neutru, umplut doar de curiozitate și fără nici un alt interes.
  • Cere o părere unui coach. Eventual chiar invită-l la o sesiune a întâlnirii grupului tău. O părere din exterior poate să te ajute, să îți clarifice viziunea
  • Decide dacă e timpul să iți cauți alt grup

Trimite și prietenilor tăi articolul!

Când a apărut anxietatea și depresia prima oară în viața mea, am luat-o razna. Simțeam frică de lumină, dar și de întuneric. Simțeam frică de zgomote puternice, dar și de liniște. Simțeam frică să stau singur, dar și să ies în lume. Credeam că înnebunesc!
Mai rău, din cauza atacurilor de panică am ajuns să nu mai am încredere în mine, să nu mai ies din casă, să mă izolez.
După aproape de jumătate de an în această situație, am decis că singura soluție de a scăpa de suferință este... sinuciderea.
10 ani mai tărziu, sunt perfect sănătos, fericit, și ajut oameni să iasă din anxietate și depresie. Ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat, este o poveste și mai lungă, pe care o vei trăi și tu la rândul tău, odată ce te hotărăști să spui stop suferinței tale.
Când simți că nu mai poți, și explodezi de teroare și supărare, atunci fă-ți loc pentru 20 de training online, în care nu numai că vei reveni la starea anterioară psihologică, ci îți vei crea o nouă viață, o viață în care tu ești în control, în care tu ai puterea, și încredere în tine și nu îți pasă de ce spun ceilalți.
Ridică mâna și spune: vreau să termin cu anxietatea și depresia, în 20 de zile! Acum!

Stop anxietate și depresie!

Consilier Psihologic, Profesor de Mindfulness , Soft Skills Trainer, Executive & Team Coach, Leadership and Social + Emotional Intelligence Coach®, Inginer Software

Vreau eBook-ul de 100 de pagini: Eliberarea de depresie


5 gânduri inteligente la “Ești media a celor 5 oameni… – Test de 2 minute

  1. Oau!…Bine ca mai trăiesc, să “mă fac bine”!

    Mă încântă faptul că, ești o “săgeata”, care, deși pare dureroasa, poate alunga in același timp teama, dar și să aducă alinare, mângâiere, și tot ce este nevoie pentru un suflet!

    Mă bucur împreună cu tine, ca suntem uimiți cum, ca, ceea ce spune Biblia, e așa de adevărat : ” Dacă ești cel mai deștept de la masa, atunci ești cel mai prost. “

Comentariile sunt închise.