Există o grămadă de metode prin care românul obișnuit își da singur în cap, prin care se autolimitează și se autosabotează.
Cele mai multe metode sunt învățate de la mamă, preot, televizor, iar despre acestea am vorbit mai mult sau mai puțin explicit de-a lungul a atât de multe articole.
Azi, vorbim despre expresia celebră: „eu sunt + adjectiv/substantiv”.
Mama
Un exemplu pe care îl dau mereu, pentru că este atât de ușor observabil, este: „Eu sunt mamă”. Cu siguranță ai auzit asta acasă.
Sună inofensivă expresia, nu-i așa? „Ce ar putea fi problema?” – ar suna întrebarea următoare.
Ce se întâmplă în capul persoanei? Ea începe chiar să creadă ceea ce spune. Aceasta femeie chiar crede că ea este o… mamă.
Ce consecințe aduce asta? Doar dragoste și norișori roz?
Identificarea
Nu chiar. Acea persoană se identifică cu rolul pe care descrie în mod repetat, obsesiv.
„Și care este problema?” mă vei întreba. De cord, iar eu te întreb: „Care sunt consecințele, în mintea și în viața persoanei, a faptului că ea se crede un rol?”
O persoană care crede că are un rol, se va comporta conform rolului.
De exemplu, o mamă are timp să citească? Cu siguranță nu! Toată ziua ea face treburi pentru copil.
O mamă are hobby-uri? Ce hobbyuri să aibă, tocmai spuneam că în mintea ei, „nu are timp”.
Mai face mamă sex? Sexul este scârbos, mai ales cu tatăl care nu se implică în creșterea copilului. Oricum nu are timp, pentru că acum face, de pildă, sandviciuri pentru „al” mic.
Își trăiește mama viața? Cum ar putea să își trăiască viață, când „trebuie” să aibă grijă de „tot”.
Înțelegi deci ce se întâmplă?
Toată viața ei navighează în cerc în jurul rolului. De aceea, nu ar putea să facă lucruri care în mintea ei nu aparțin de rol.
Sexul, cititul, doamne ferește, scrisul unei cărți – nu sunt lucruri pe care o mamă iubitoare l-ar face.
O mamă iubitoare s-a născut și va muri la cratiță!
Obsesia
Ca în 90% din lucrurile ce țin de mintea needucată, vorbim despre obsesie, adică despre o credință extrem de puternică, unde rațiunea nu poate să între să negocieze o imagine mai apropiată de realitate.
Unde duce obsesia, în general?
„Eu sunt ortodox” – deci celelalte religii sunt mincinoase și ceilalți oameni de pe planetă, în afară de români și ruși, sunt oribili, teribili, răi. Zeul adevărat s-a născut în curtea oamenilor ce au încă buda în spatele casei.
„Eu sunt roman” – deci oricine nu este ca mine este rău. „Ar trebui să consumăm produse românești ca să pedepsim întreg globul pământesc”.
Modul acesta de gândire îl găsești pe Facebook-ul american, scris de românii adolescenți (bătrâni sau nu) îmbrăcați în H&M cusut în Grecia cu textile din Turcia, conducând un Audi German sau mergând cu tramvaiul Cehoslovac. Observi propovăduirea faptului ca „romanii «trebuie» să consume românesc” în timp ce ei, de fapt, nu numai că consumă străin, dar și evită de multe ori produsele locale: ce român sănătos la minte și-ar cumpără o mașină românească, sau o tabletă chinezeasco/românească?!
Roluri
Mama, religia, naționalismul sunt roluri tipice cu care românul needucat se identifică. Și mai mult, se auto-limitează în aceste cutiuțe. Nimeni nu îi pedepsește, ei aleg singuri această pedeapsă. Pentru ce exact se pedepsesc, nu îmi este clar.
Șeful – „eu sunt șef” – deci știu „cum trebuie”, știu adevărul. Plus că, bineînțeles, în România, „toată lumea” vrea să mă fure. Rolul rămâne activ și după cele 9 ore la birou:
datul cu pumnul de la lucru, se schimbă în datul cu palma sau vorba acasă.
Profesorul de școală – și el știe „cum trebuie” și va răni pe oricine îi atinge „chiar și cu o floare” credința lui despre cum funcționează matematica/fizica/româna.
„Eu sunt angajat” – iar asta înseamnă că tac și fac. Nu gândesc, îmi iau banii, și după cele 9 ore merg acasă să mă plâng cât de nedreaptă este viața, cum și își bate șeful joc.
„Eu sunt om bun” – această expresie poate există doar dacă există oameni „răi”, cu care se poate compara. Cine este „rău”? De pildă, oamenii care nu au aceeași religie ca mine. Sau, oamenii care votează cu alt partid decât al meu. „Eu sunt PNL-ist. Tu ești PSD-ist, deci tu ești «rău»!”
De-identificarea
Cum te detașezi de identitatea ta cutiuță, creată de un creier needucat, sau de un creier îndoctrinat cu un vocabular sărac?
Prin înțelegere. Înțelegerea profundă a ce ești tu cu adevărat – sau mai bine spus, a ce ai tu la dispoziția ta, în cutia craniană. Ai un creier, care este cel mai complex sistem evoluat în tot universul nostru. Tu, având la îndemână și funcționând împreună cu acest sistem,
tu ești cel mai complex sistem din univers!
Nimic din ce știi pe lumea această nu este atât de complex ca tine. O floare, o rachetă spațială sau o planetă gigantă, toate sunt mici copii pe lângă domnul Creier. Tu ești culmea evoluției, „the best of the best” – cum ar spune unii.
De ce ai ignora acest adevăr, și în schimb ai alege să te identifici cu un rol de furnică?
Cum poate ceva ce este apogeul de evoluție și organizare a universului, să fie redus la un adjectiv/substantiv: mamă, ortodox, șef, (anti)psdist?
Cum poate cel mai dezvoltat, fascinat, necunoscut sistem să fie ceva atât de banal ca „eu sunt om bun, tu rău”? „Eu Tarzan, tu Jane”!
Ei bine,
un astfel de sistem nu poate fi redus la un simplu cuvânt. Tu nu ești un simplu cuvânt!
Observarea
Dacă vrei să aplici înțelegerea aceasta, de acum înainte poți să observi pe cei din jur, cum se auto-caracterizează ei. Vei rămâne surprins/ă ce cuvinte banale folosesc, ce vocabular sărac au.
Și vei observa, bineînțeles, și cele spune mai sus: expresiile tipice, auto-limitatoare și auto-sabotatoare.
După ce îi observi pe ceilalți, sau în timp ce îi observi, îți orientezi atenția și către tine.
Ce spui despre tine?
Ești o mamă? Sau, ești depresivă? Ești nebun/ă? Ești un ratat, o ratată? Ești un IT-st/avocat/doctor?
Ce implică pentru tine autocaracterizarea în adjective/substantive?
Cum te auto-limitezi?
Cum îți faci rău singur/ă?
Pe scurt
Cam suntem ceea ce gândim. Dacă gândești că ești mamă, te vei comporta ca o mamă, și doar atât. Asemenea, dacă te crezi șef/doctor/etc. Prin obsedarea către un rol, uiți că ești de fapt, cel mai complex sistem din univers. Cum ai putea să caracterizezi cel mai fascinant și necunoscut lucru, printr-un adjectiv sau substantiv? Care este primul efect pe care îl vei obține dacă reduci infinitatea atât de brutal? Su-fe-rin-ța!
Îți doresc să te observi pe tine, cât de mult te autocaracterizezi printr-un cuvânt, și cât de mult suferi din această cauză. Poți bineînțeles să îi observi și pe cei din jur, vei fi fascinat/ă!