Site icon Adrian Vîntu

De ce româncele frumoase au un destin nefericit

Trimite și prietenilor tăi articolul!

Un subiect exemplu care apare în lecțiile mele sunt fetele frumoase, respectiv viitorul lor.

Credința populară

Care dintre noi nu ar vrea o fată frumoasă, sau chiar să fie una? Privim la televizor și învățăm că ele primesc atenție, bani, petreceri pe yachturi și excursii în zone superbe pe glob.

Nu numai la televizor, Instagram-ul este plin de subțirele cu sânii sau fundurile pe afară, ce pozează în fete fericite, și neveste sexy.

Câți dintre privitori nu își doresc să aibă un model ca ele, sau câte dintre privitoare nu și-ar dori să aibă frumusețea lor?

Chiar și știința susține prin studii că persoanele frumoase sunt privite ca mai inteligente și mai de încredere.

Ce se întâmplă totuși în spate, și mai ales în România?

Începutul

Când începe o fată să fie frumoasă? La 18 ani? 25?

Frumos exemplar, nu-i așa?

Când începe totuși să primească comportament special din partea celor din jur o fată frumoasă, pentru simplu fapt că este frumoasă?

Dădeam exemplu în Infinita ură a mamei românce pentru copilul său pe fetița de mai jos.

Ce ai face tu ca tată, dacă fetița ta blonduță și drăguță ți-ar zgâria mașina cu cheia sau șurubelnița?

Uita-te în poză cât de drăguță e, crezi că ar primi palme/violență (fizică)?

Sau, de fapt ar fi ceva de tipul: „Uita-te la ea ce drăguță e, cum să o pedepsesc?!”

Dar dacă era o fată mai urâtă, sau doamne ferește, un băiat? Nu ar fi mers o palmă la fund „ca să nu mai facă”?

Gândește-te puțin, de cate ori ai lăsat sau ai lăsa să treacă de la tine o boacănă, pentru că micuța e prea drăguță ca să îi faci ceva „rău”?

De la o vârstă fragedă, deja persoanele frumoase, fetele în articolul nostru, primesc comportament special, din nou, doar pe baza aspectului fizic.

Grădinița

Îți aduci aminte de prima ta iubire, sau atracție, de fapt? Nu Ioana din clasa a 8-a, ci mult înainte.

Cine era fata pe care o trăgeai de codițe la grădiniță pentru că îți plăcea de ea, dar nu știai cum să îi atragi atenția altfel?

Cine voia să o ia de mână și să o pupe la Raluca la 4 ani?

Cine îi aducea jucării, și încerca să îi câștige pasiunea?

Din nou, fetele frumoase aveau parte de resurse gratuite, care în mod normal nu erau alocate fetelor urâte.

Apropo, mai ții minte colegele grase de la grădiniță? Nu prea, nu-i așa? Dar o ții minte pe Raluca ce drăguță era? Și cum făceai lucruri pentru ea?

Școala

Povestea continuă la școală, clasele 1-4, fetele frumoase primesc atenție din partea băieților, chiar dacă ei nu își dau seama de atracția lor.

Cum ar putea copiii să înțeleagă ce simt, când nu sunt educați?

Țin și eu aici minte câteva exemple din viața mea:

Ce nu țin minte deloc, sunt fetele urâte. Tu le ții minte?

Și bineînțeles, și aici Mihaela era șefa de grup parcă, avea resurse (jucării, obiecte), și

toți doream să facem ceva cu ea, dar nu știam ce.

Clasele 5-8

Una dintre cele mai oribile perioade ale vieții, din punctul meu de vedere. Fetele încep să facă sâni, să se compare între ele, iar băieții se masturbează pe internet. Totul făcut cu o mare mare cantitate de rușine. Au fost învățați, nu-i așa, să își urască corpul si poftele/nevoile, să nu se atingă acolo, că e rău și/sau păcat.

În cer există un evreu bătrân, de o infinitate de ani, a cărui pasiune este să privească copiii mici cum se ating, iar apoi să le dea cancer sau moarte eternă în cazanele de foc.

Bine ai venit în Românistan!

Încep aici îndrăgostirile ușor mai mature, suferința, mirosurile corporale, crize și nervi, lipsa de încredere, tăierile pe corp precum și sinuciderile.

Și bineînțeles, aș dori să nu uiți că Romania are cel mai mare procent de mame cu varsta intre 10 si 17 ani din UE. Rata mamelor adolescente, mai mare decat in tari precum Burundi sau Botswana.

Liceul

Vorbim aici despre clasele 9-12. Aici sigur ai amintiri despre fetele frumoase din clasă – probabil te-ai îndrăgostit și tu măcar de una, două.

Când încep deja să fie legale sexual, câte dintre ele umblă cu colegi de aceeași vârstă? Nu prea multe, nu-i așa?

Au deja pretendenți mai bătrâni, studenți sau unchi, care la 16 ani le oferă deja motocicletă, cico, țigări, cinema, excursii.

Deja au intrat la alt nivel, iar resursele curg nonstop din partea bărbaților – din nou, doar din cauza aspectului fizic.

La tribunal

O statistică interesantă povestea despre faptul că oamenii frumoși sunt percepuți mai

Iar la tribunal, instanță supremă, omul inteligent dă verdictul corect tutor infractorilor… în afară dacă au un penis atârnat între picioare.

Penisul este o problemă, iar pentru asta durata de a sta în închisoare crește cu 63%!

Căsătoria

Toate sună bine, nu-i așa, pentru românca frumoasă. De la zero ani primește mai multa atenție, mai multe resurse, mai multa răbdare, toleranță, etc.

Cine nu ar vrea să fie frumoasă?

Poate chiar aș fi de acord cu atitudinea aceasta, dacă nu ar urma partea a doua a vieții. De exemplu, căsătoria.

Am identificat aici trei modele recurente. Primul este femeia frumoasă până la sfârșitul anilor 20, dar care nu și-a „găsit” un soț.

Sună ciudat, cum de nu își „găsește” o bombă sexuală soț? Explicația vine imediat: o bunătate de femeie este mereu înconjurată de pețitori. Îmi aduc aminte când eram tânăr cum priveam la bunoaca din bar, iar în jurul ei erau vreo 10 băieți care abia așteptau să plece prietenul curent, că să se dea pe lângă ea. Erau ca cei din imaginea de jos. De fapt, și eu eram ca cei de mai jos.

Femeia superbă nu știe din care să aleagă, pentru că are o cantitate infinită de pețitori. În tinerețe.

Copila sexy

Alt model pe care l-am observat în România, copilul sexy, colectat din liceu de un bărbat cu faimă sau bani, cu o diferență de vârstă de măcar 10 ani. Aici româncă nu are nici cea mai mică idee despre cum funcționează o relație, iar pentru că El o bagă în seama și îi dă cadouri, ea se transformă în sclava lui. Îi calcă, îi face de mâncare, nu mai iese cu prietenii ei (gelozia lui), face tot ceea ce poate ca să îl tina pe El entertained.

Peste 5-10 ani fetele își dau seama că au fost doar niște sclave, niște victime, a căror viață a fost redusă la 24/7 în jurul dorințelor și poftelor Lui. Ele nu mai au grijă de ele, sunt abuzate verbal de către El, sunt șantajate emoțional.

Apoi vin la mine să le scot din depresie. Și facem asta împreună, dar

cei mai frumoși ani, anii 20 au fost deja aruncați pe geam, și nu vor mai reveni vreodată.

Eterna neștiutoare

Al treilea tipar observat de mine în România este nevasta, tot așa, tânără și sexy, intrată în căsătorie cu un afacerist, cineva cu bani. Este nevasta trofeu, bibelou, pe care toate româncele needucate o urăsc.

Dar ce se întâmplă cu ea după 10 ani de căsătorie? Își dau seama că ele nu au o viață proprie, că programul lor este: trezit, piață, mâncare, copil-școală. Nu fac nimic cu viața lor, nu au nici o aptitudine.

De ce să aibă aptitudini, când ele aveau tot ce își doreau (de cumpărat), când erau tratate cu puf și răsfățate?

De ce să își dezvolte modul de comunicare când toți bărbații le doreau, și toate femeile le urau – dar le făceau pe plac pentru că soțul ei era șef/director/etc?

Înțelegi?

Tot așa, ajung la mine, în depresie. Nu știu ce vor de la viață, nu se cunosc pe sine, vor să trăiască dar nu știu cum. Din nou, putem să lucrăm pe asta, dar

timpul pierdut, precum și aventura vieții, a ce puteau să fie, nu îl voi mai putea recupera niciodată.

Dar tu?

Dacă vrei să te căsătorești cu o româncă frumoasă, atunci ar fi probabil eficient pentru tine să o întrebi ce carte a citit ultima. Dacă este „La Vulturi” sau ceva faimoșenie apărută la televizor, poate că ai de a face cu un exemplar din cele discutate în articol.

O fată care nu a citit și nu va citi o carte în viața ei. Care va deveni o mama expertă, atotștiutoare, care își va distruge copiii. Care te va distruge pe tine, banii tăi, mintea ta.

Cum poate o ființă superbă, care nu a suferit în viața ei să fie empatica? Empatia înseamnă a fi acolo pentru cineva, când acea persoana suferă.

O fata frumoasă fuge de suferință în bărbatului următor.

Asta e modelul de empatie al sau.

De ce face asta? Ce o deosebește de o fata urâtă?

Face asta pentru că poate. Pentru că are pețitori nelimitați (cât e tânără și frumoasă) și, deci, resurse nelimitate.

Secret

Și, rămâne între noi, care dintre noi nu și-ar dori să fie iubiți de către toată lumea și să aibă tot ceea ce își dorește?

Arma

Am observat cu uimire distrugerea și autodistrugerea fetelor frumoase pe măsură ce timpul trece în viața lor. Mi se pare că această atracție fizică, de la o vârstă fragedă, este o armă. Imaginează-ți o fată tânără cu un pistol în mână. Tu ai lasă copila ta să poarte non-stop la ea o armă încărcată? Care sunt șansele că o va folosi în scopuri lipsite de inteligență?

Această arma are puterea să facă tineri pețitori să se sinucidă. Dar mi se pare că același destin îl au și ele (fetele frumoase), chiar dacă pe o distanță de timp mai lungă.

Pe scurt

Am observat cu curiozitate ura/invidia româncelor urâte față de româncele frumoase, dar mi se pare că este o ură lipsită de inteligență. Destinul româncelor frumoase mi se pare odios după ce le dispare atracția fizica. În tinerețe nu au nevoie să învețe și să sufere, adică două ingrediente principale pentru maturizare sănătoasă și fericire. Ele nu știu să facă cam nimic, nu știu să empatizeze. Apoi sunt luate ca neveste bibelou, iar ele se transformă în sclave ale oamenilor cu bani – de aici și depresia, atunci când realizează acest fapt. Ca mame viitoare, sunt cele despre care scriu de ani articole. În afară dacă se educă, atunci au șansa la ieșirea din depresie, o viață fericită, și la a nu fi mame românce experte.

Îți doresc să fugi de fetele frumoase. Există alte modele, fete „drăguțe”, fete „interesante”, fete „hazoase”, etc – de ce nu ai alege una dintre acestea, în locul bunoacei satului?

 

Foto Roberto Nickson, Caroline Hernandez, Christian Mukala, Lauren Bow, Jeremy McKnight, Robert Calderon.

 

STOP ANXIETATE

Dacă suferi din cauza doamnei Anxietăți, ai șansa să te eliberezi în doar 20 de zile. Pentru asta, accesează programul anti-anxietate oferit de către STOP ANXIETATE. Îți doresc mult succes!

Trimite și prietenilor tăi articolul!
Exit mobile version