Sunt în continuare uimit în fiecare zi de nivelul de suferință pe care un tânăr îl trăiește, ca un blestem, zi de zi, în România.
În numeroasele cursuri pe care le-am ținut în ultimul an, participanții care revin cu drag sunt tinerii. De la adolescenți de 13 ani, la tinerii de 25 de ani, unii viitori psihologi.
Punctul comun al lor: suferința pe care o îndură.
Oamenii tipici ar recunoaște: „tinerii au probleme”, tinerii nu sunt auziți”. Este doar partea superficială. Când îi întrebi de ce suferă, ce ți răspund tinerii: „din cauza lui Băsescu”? „din televizorului”?
E ușor, și probabil cel mai la îndemână, ca părinții să dea vina pe mijloacele exterioare: „Romania e săracă”, „viața este grea”, „nu e timpul potrivit”, „nu știi tu”, „mă vei înțelege când vei crește”.
Fără nici o excepție, toate cursurile mele aduc la părinți. Că este vorba de mindfulness, inteligență emoțională, managementul timpului, relații interumane, comunicare eficientă, toate au ca punct culminant zeii care i-au îndoctrinat.
„Nu ești îndeajuns de pregătit/ă”, „ești prea gras/ă”, „nu e potrivit/ă pentru tine”, „când vei fi mare vei înțelege”.
Trebuie să faci ce spun eu!
Copilul, tânărul, studentul și adultul, nu este niciodată îndeajuns pentru zeul mamă (sau părinte dominant). „Trebuie” să intri la facultate să faci… bani. „Trebuie” să ai un job care să îți aducă… bani. „Trebuie” să te căsătorești cu cineva care să îți dea… bani.
Cred că lucrurile acestea ți s-au întâmplat și ție. Cred că le-ai trăit și suferit.
La 20+ de ani, ești un om „adult”, care nu „face bine”. La 30+ de ani, ești singur/ă – nimeni nu este îndeajuns de „bun/ă” pentru mama (sau părinte dominant).
Niciodată, niciodată, nu ești și nu vei fi „așa cum trebuie”.
Proiecția
Ce fac „părinții”, este să proiecteze toate nereușitele lor, toate lipsurile asupra copilului.
„Eu nu am avut păpuși, deci îmi voi învălui fiica în jucării”.
„Eu nu am avut bicicletă, iPhone, deci voi lupta ca copilul meu să aibă tot…”
Copilul meu trebuie să aibă tot… tot ce nu am avut EU!
Cât egoism detectezi în această scuză eternă?
Serviciul
Cată nebunie are un părinte în a sta la lucru pentru a cumpăra obiecte pe care copilul care nici măcar nu le dorește, ci ar prefera să petreacă timp de calitate cu părintele?
E ușor, într-adevăr, a sta la lucru. E infinit de greu a crește un copil, nu-i așa?
Întrebarea
La fiecare curs, pun întrebarea: „ce îți oferă părinții”? Răspunsul, din păcate, este cel de sus: a oferi copilului ceea ce ei nu au avut. Niciodată, în nici un curs, nu a spus cineva: „mama mea mă întreabă”:
Ce te face fericit/ă?
Traumele
Copiii și tinerii cresc cu aceleași traume pe care le ai și tu: nu ești niciodată, niciodată îndeajuns de bun/ă. Tot timpul trebuie să faci, să ai, să aduni. Valoarea ta este data de lucrurile exterioare pe care le faci sau deții.
Simplul fapt a fi fiu sau fiică, a trăi, este un lucru negativ. Trebuie să ai. Să faci. Să fii puternic/ă, faimos, venerat/ă, iubit/ă de alții. Alții îți aduc valoare. Tu nu ești, în sine, un copil valoros.
Alții îți dau valoare în ochii părinților tăi. Ironic, alții sunt: vecinii, colegii, etc, oameni pe care părinții îi… urăsc.
30 de ani
Este vârsta în care tinerii, acum relativ bătrâni încep să se trezească din mania parentală. Care vin la mine cu probleme grave. Au copii pe care nu și i-au dorit, au căsătorii despre care „dragii” părinți nu i-au învățat nimic. În afară, bineînțeles faptul că
Sexul este rău!
Și murdar. Și că partenerii sunt acolo ca să le îndeplinească toate dorințele.
Dorința
„Adrian, când ții acest curs cu părinții mei?”
Este lucrul pe care îl aud la fiecare curs.
„Sa le explici părinților că nu suntem tâmpiți, răi sau drogați. Că vrem să ne trăim viața noastră, nu a lor”.
Compasiunea
Mă doare inima să îi aud. Să le văd fețele triste. Să îi văd că cel mai mare rău nu le aduce societatea, „școala” sau televizorul. Că Răul zilnic, Abuzul și-l iau de acasă.
Imposibilitatea
Răspunsul meu este: „Cu drag aș ține un curs să vă educ părinții. Cine credeți că ar participa? Mama ta? Tatăl tău? Să audă că ei nu sunt perfecți? Că ei nu sunt dumnezei locali?”
Care părinte român nu se crede expert? Care părinte nu crede că copilul sau este un înger care trebuie pus într-o închisoare pentru a fi protejat de… „rele”.
Drama
Drama de a fi copil în România este de a fi abuzat de proprii părinți, iar părinții de a nu dori să învețe a nu îi mai distruge. Să nu își distrugă proprii copii.
Fac totul pentru copilul meu. În afară de a învăța!
Nu am timp
Dacă acum îți întrebi părintele, sau dacă tu ești părinte, ce răspunzi la întrebarea: de ce nu citești o carte, de ce nu ceri părerea unui specialist?
Ce îți răspunde mama ta?
Nu am bani
Părinții se așteaptă ca la școală, un profesor care „câștigă” minimul pe economie, să fie… mentorul copiilor lor.
Un vânzător la aprozar câștigă mai bine decât un profesor. Care crezi că e mai fericit? Care se gândește că nu are cu ce să își plătească chiria, nici pe luna asta? Care crezi că are timp de copilul tău?
Nu vreau
Cu siguranță atunci îți dai seama, că „părinților”, nu le pasă de copiii lor. „Nu am timp, nu am bani”. Iar atunci copiii cresc pe măsură.
Viena
Sunt în orașul meu de suflet, în civilizație, când scriu rândurile acestea. În jur, femei de 30, 40 de ani cu copii mici. Frumoase, au grijă de ele. Citesc. Mănâncă sănătos. Fac sport. Ele eu timp. Ele au bani. Ele nu „își dau viața” pentru copii lor, ele trăiesc împreună cu copiii lor. Ele nu sunt „mame eroine”, ele sunt iubite, neveste, ele își cresc personalitatea. Ele își trăiesc viața și sexualitatea.
Mama ta/mea/noastră ce face?
Pe scurt
Copiii suferă de lipsa de informații și înțelegere din partea părinților. Părinți „nu” au bani și timp să fie alături de copii lor. Părinții nu participă la cursuri în care, doamne ferește, ei au de învățat – li se spune că nu sunt perfecți –, sau că ei însuși sunt aducătorii de suferință. Copiii părinților aleg mijloace ineficiente de manifestare (furt, abuz de droguri, depresie, sinucidere), iar vinovații că copiii lor sunt nefericiți sau morți sunt, bineînțeles… alții!
Îți doresc să nu fii copil/tânăr născut și crescut în România!
Workshop
Sâmbătă ne întâlnim în Oradea să vorbim patru ore despre Eliberarea de sub traumele părinților.