Îmi iubesc meseria din multe motive, printre care faptul că întâlnesc fascinant de multe personalități. Aceste personalități vin cu experiență, perspective, trecut, și sunt de multe ori impresionante în adâncimea și valoarea lor. Alte ori… nu.
La cursul de vineri despre relații, am vorbit despre expresii ce ne distrug relațiile cu partenerii de viață sau cu cei din jur. Dar e mai mult decât atât.
Predau psihologie la un mare spectru de vârstă – de la 15 ani până la 45 – și ai fi fascinat/ă câte legături sunt între ei, în ciuda barierei între generații. Îți propun câteva expresii și tu trebuie să judeci sursa lor – managerul de 30 de ani sau adolescenta de 15 ani:
- Analiza gândurilor strică magia emoțiilor
- Dacă am fi compatibili cu adevărat, m-ai înțelege fără să îți spun
- Dacă nu vine natural, e rău
Analiza gândurilor
Prima expresie am auzit-o prima oară în Cluj, iar apoi s-a repetat de multe ori și în Oradea. Ce doreau acele persoane să exprime este că ele nu se gândesc la… gânduri. Mai rău, aceste persoane nu se gândesc la propriile emoții. De ce? Pentru că, în vorbele lor: „analiza vieții îi strică din farmec acesteia”.
Ce se întâmplă cu adevărat de fapt?
Din punct de vedere evoluționist, creierul are două mari scopuri pentru tine: să te țină în viață și să te înmulțești. Creierului nu îi păsa dacă tu ești fericit, dacă vrei să te apuci de o dietă sau să scrii o carte. Din punctul lui de vedere, viața perfectă ar fi ca tu să stai 24 de ore pe canapea, cu telecomanda într-o mână, cu berea în cealaltă, și cu partenerul… în jur.
Analiza costurilor
Mai rău, atunci când tu vrei să faci o schimbare el se împotrivește drastic. Și de ce nu, e logic, orice este nou este probabil o amenințare către scopurile tare: supraviețuirea și înmulțirea.
Ai încercat să te lași de fumat? Să te apuci de sport? Ai observat cât de greu este?
Asta se întâmplă din cauză că creierul trebuie să depună efort pentru activități noi, trebuie să iasă din zona de confort, să consume energie. Iar asta este cu siguranță împotriva lucrului pe care el îl face cel mai bine: să conserve energia ta.
Singurătatea
Un alt motiv puternic pentru care persoanele nu doresc să se autoobserve este zgomotul intern. Dacă ai închis ochii și urechile vreodată, atunci știi că îți vin în cap o avalanșă de gânduri și emoții. Câte din ele sunt plăcute? Probabil nu prea multe.
Asta explică fuga noastră continuă în diferitele tipuri de stimulări senzoriale, ca și Facebook, muzică, Game of Thrones,
orice, doar ca să nu stăm singuri.
Credem că singurătatea este un lucru rău, și că nu este normal să ai voci în cap. De fapt,
singurătatea și pacea este starea noastră naturală.
Dacă ești într-o relație bună cu tine, atunci când închizi ochii și urechile ai pace, nu zgomot. Atunci îți place solitudinea.
Dar cum să îți placă de tine, când „ai îmbătrânit și te-ai îngrășat”, „toți prietenii tăi s-au căsătorit în afară de tine”, „oricum toată viața ai fost un eșec, e ok să mori singur/ă”.
Că sunt „adevărate” sau nu gândurile și emoțiile tale rămâne de văzut. Ce este cert, este că fugim toți de noi înșine. Știi unde te aduce asta în câțiva ani?
Pilotul automat
Ce e întâmplă totuși, când nu îți asculți gândurile și emoțiile? Mergi pe pilot automat. Asta înseamnă că te identifici cu emoțiile și gândurile, și le crezi reale. Mai mult, ele îți ghidează comportamentul și acțiunile. În alte cuvinte,
ești sclavul propriilor emoții și gânduri.
Nu ai control asupra lor, și atunci hotărăști că ele sunt „adevărate”, și ești la comanda lor. Iar cei care fac lucrurile diferit decât tine, fac „rău” și merită pedepsiți – fie că sunt angajații, partenerul de viață, sau copiii.
Consecințele
O expresie ce pare simplă, și cât de multe lucruri se ascund de fapt în spate. Cele mai teribile sunt consecințele, pe care nu le suferă subiectul, ci cei din jur. Un om care nu se ascultă pe sine, nu are cum să fie empatic, nu are cum să compare și să facă grelele calcule de înțelegere a gândurilor și emoțiilor partenerului.
Acești oameni sunt groaznici ca manageri, soți și părinți.
Ironic, de fiecare dată, i-am întâlnit exact în aceste posturi. Și da, oamenii din jurul lor suferă. Dar lor nu le pasă, din motivele înșirate în secțiunile anterioare.
Manager sau adolescentă?
Cine spunea deci că „analiza vieții îi strică din farmec acesteia”? Ei bine, atât mulți manageri și părinți, cât și adolescente de 15 ani.
Fac comparația asta să ca înțelegi că
inteligența emoțională a majorității persoanelor rămâne la nivelul pubertății/adolescenței.
Ai auzit ca multe femei se plâng că bărbații sunt niște adolescenți? Există un sâmbure de adevăr acolo. Dar și majoritatea femeilor rămân acolo, să știm bine.
Înțelegi acum de ce relațiile între oameni sunt extraordinar de slabe, sau deseori chiar abuzive?
Tu?
Tu cum îți dai seama dacă ești pe pilot automat? Cum știi dacă rănești pe cei din jur? Cum știi dacă îți rănești copiii sau angajații? Dacă răspunzi cu „nu se poate ca eu…” atunci am vești proaste pentru tine.
Continuarea
Continuarea o voi scrie curând, împreună cu descrierea celorlaltor două expresii.
Pe scurt
Majoritatea oamenilor rămân blocați la inteligența emoțională a pubertății/adolescenței. Să crezi că dacă ai o funcție de conducere nu ești un dictator, este ilogic – de fapt, ai toate șansele să fie invers. Drama pe care o suferă copiii și angajații acestor oameni este infinită atât în timp, dar mai ales ca și adâncime a consecințelor distructive asupra psihicului.
Îți doresc să angajezi doar manageri train-uiți și netirani, iar dacă lucrezi cu unul care nu se autoanalizează, care nu înțelege emoțiile și rațiunea, să ieși repede din relație, pentru sănătatea ta emoțională și mentală, precum și pentru sănătatea și fericirea copiilor tăi!