Îmi iubesc meseria, mi se pare cea mai interesantă din lume, cea mai fascinantă: să lucrez cu cel mai performant calculator din universul cunoscut, adică cu mintea umană.
Printre multele satisfacții: clienți peste medie de inteligenți, povești de viață interesante, puncte de vedere noi precum și dezvoltarea mea personală – da, și eu învăț de la clienții mei, precum învață și ei de la mine –, am parte și de unele greutăți care vin odată cu meseria.
Unul dintre lucrurile care își lasă amprenta asupra mea, este starea emoțională a clientului. Asta înseamnă că eu sufăr alături de client.
Empatia
Asta înseamnă lucrul acela faimos, pe care lumea îl tot pronunță, dar habar nu are ce înseamnă și mai ales care este partea dureroasă a ei.
Eu aleg să fiu empatic. Aleg să sufăr cu ei. De ce? Pentru că asta înseamnă comunicare, asta înseamnă a fi alături de cei în suferință, de a-i putea înțelege și mai ales simți.
Pot simți durerea lor doar dacă o trăiesc și eu.
Nu știu o meserie în care cineva să se implice mai mult, și să sufere atât de mult alături de client.
Din fericire am învățat tehnici de detașare, după ședință, de starea emoțională copiată de la client. Cum ar fi altfel, dacă aș trăi depresia de la clientul A și aș trăsnite-o la clientul următor, B?
Dar, oricât de mult aș ști și practica aceste tehnici, rămân emoții reziduale. Nu pot să mă detașez 100% de poveștile lor, sunt fascinante, profunde, iar o parte răscolesc în trecutul meu plin de durere.
Ne conectăm adânc, și rămânem așa probabil până la sfârșitul vieții. Cât de poetic sună?!
Atacul de panică
Mai mulți clienți de-ai ei suferă de atacuri de panică. Din păcate, acestea le distruge calitatea vieții, îi transformă în oameni ce stau cu frica de următoarea ieșire din cadru, următoarea pierdere de control.
Dacă ai avut un atac de panică, atunci știi că este o experiență groaznică, că simți că mori în fața ochilor tăi proprii, că ai pierdut controlul și că gata, în cimitir cu tine .
După ce merg ani de zile la psihologii români, ajung și la mine. Disperați, cu o privire goală, a unui copil abuzat, sau poate a unui nebun. Recunosc această privire, sau mai bine zis, mă recunosc și eu în ea, pentru că am avut-o de multe multe ori.
În fiecare caz sunt surprins profund:
După ani de suferință și perindat la psihologii români, când îi întreb ce înseamnă anxietatea sau atacul de panică, habar nu au!
Ani de suferință, plătit „experți” români, iar la sfârșit nu au rămas cu nimic – nici nu înțeleg anxietatea, nu au făcut nici un progres în problema lor, eventual stau pe pastile ca niște legume.
Vindecare totală
După câteva ședințe cu mine, în care învață în sfârșit ce naiba se întâmplă în creierul, mintea și corpul lor, le pun o întrebare de evaluare, care sună așa:
Adrian Vîntu (Eu): Dacă eu am creat cursuri despre depresie, stres și anxietate, eu am ghidat o mulțime de oameni în offline și online să iasă din probleme lor, dacă îi învăț psihologia de la cei mai inteligenți oameni din lume, atunci eu mai am atacuri de panică?
Tu ce ai răspunde?
Dacă clientul răspunde: Nu, tu nu ai și nu vei mai avea niciodată atacuri de panică, pentru că înțelegi cum funcționează sistemul, atunci îmi dau seama că clientul nu a înțeles teoria, și repetăm, repetăm, repetăm.
Nu există vindecare totală în stres, anxietate și depresie!
Aceste simptome sunt procese normale care apar din diferite cauze.
Dacă ai suferit la 20 de ani de depresie și te-ai „vindecat”, asta însemnă că dacă îți pierzi jobul la 30 de ani, nu vei cădea în depresie?
Dacă ai fost stresat/ă la 20 de ani cu examenele de la facultate, iar acum ai ajuns avocat/ă, crezi că nu mai ai examene și nu vei mai fi stresat/ă niciodată?
Dacă ai vorbit odată în public, chiar de două ori, înseamnă că nu vei mai simți anxietatea la următorul discurs în public?
Înțelegi, deci, că stresul, anxietatea, și depresia sunt parte din viața noastră.
Nu putem face stresul, anxietatea, și depresia să dispară pentru totdeauna, dar putem să le gestionăm!
Miercuri
Miercuri făceam ce fac eu de obicei, experimentam. Experimentam pe mine o activitate ce ține de o manipulare ieșită din comun a corpului, un fel de exercițiu fizic nișat.
Totul a mers bine, am depus efortul necesar pentru a face progres în activitatea fizică, și mă bucurăm de chimicalele eliberate de creier.
După un somn scurt m-am trezit respirând greu. Foarte greu. Ce naiba se întâmpla? Inima bătea vehementă, mă durea chiar. Simțeam valuri de căldură și transpirație, furnicături. Simțeam că ies din corp că nu îmi mai aparține. M-am uitat către palmele mele: erau umede, curgea apa ca de la robinet.
Atunci mi-am dat seamă ce se întâmpla: aveam un atac de panică!
De mult nu mai avusem unul. De ce oare mă vizita? Dar nu am avut timp să mă gândesc. Am încercat să aplic ce ți-am scris în articolul Cum gestionezi anxietatea și atacul de panică.
STOP: nu făceam nici o activitate, mă trezisem din somn, deci nu aveam ce să opresc.
PERMITE: nu prea i-am permis emoției negative să fie
PRIETENIE: nu, nu am simțit atacul ca un prieten
RESPIRĂ: da, asta am făcut. Am respirat adânc, mi-a crescut și mai tare frica
ANALIZEAZĂ: nu prea am analizat dacă pericolul este real sau imaginar. Pur și simplu l-am crezut
PREZENT: nu am revenit la prezent, am fugit de el, mi-am distras atenția de la durere
Dacă compari imaginea cu ce este indicat să faci în timpul atacului și ce am făcut eu… vei observa că am făcut exact invers!
De ce? Pentru că am pierdut controlul!
Nu mai avusem un atac, și mai ales unul atât de puternic, de foarte mult timp. Nu aveam exercițiu, nu aveam antrenament.
Disperarea
Puteam să cad în disperare: „vai, dar tocmai mie mi se întâmplă,”, „ce voi spune clienților mei”, „mai pot să fac predau psihologia despre anxietate când tocmai am avut un episod?”.
Asta este vocea critică interioară, și da, acestea sunt lucrurile pe care mi le-a șoptit. Șoptit prin țipăt.
Dar eu știu două lucruri inteligente:
- Nu asculta prea mult de vocea critică interioară, 90% din ce spune e mama!
- Eu știu să ies în stres, anxietate și depresie, am făcut-o de multe multe ori.
Soluția
Primul lucru pe care l-am făcut a fost să dorm un somn lung și odihnitor. Cu anxietatea nu te lupți nedormit/ă și nemâncat/ă.
Al doilea lucru a fost întrebarea: ce naiba s-a întâmplat? De ce, dintr-o dată, aparent spontan, creierul meu a crezut că sunt într-o situație de viață și moarte, mai mult moarte? Voiam să aflu cauza.
Ce am făcut apoi, a fost să recreez atacul de panică.
Da, ai auzit bine, soluția a fost recrearea atacului de panică. Cu „mici” schimbări, bineînțeles.
De data asta, aveam capul și mintea clară, puteam să aplic cei 5 pași. De data asta eram în siguranță!
Am reprodus situația de activitate fizică intensă din ziua precedentă, dar progresiv, pas cu pas, tot mai mult efort. Am început să respir greu, să transpir, să îmi zboare inimă din piept.
Asta îmi doream! Am descoperit atât de simplu cauza atacului de panică!
Atunci am urmărit cei 5 pași cu sfințenie:
STOP: făceam un singur lucru, atenția îmi era la proces.
PERMITE: cu siguranță am permis inimii să îmi provoace înțepături puternice și durere. De fapt, eu îi dădeam combustibil, simulând activitatea fizică intensă din ziua precedentă
PRIETENIE: da da, palpitațiile, transpirația, respirația sunt moduri prin care creierul încearcă să mă protejeze, nu să mă distrugă. Creierul m ajută!
RESPIRĂ: am respirat moderat, eram în control cât oxigen intră și iese din mine
ANALIZEAZĂ: am analizat ce se întâmplă în profunzime. Am observat fiecare detaliu, fiecare conexiune
PREZENT: am fost atent la corp, la respirație, la durere. Dacă depun X efort, câtă panică Y îmi provoacă? Ancora mea era tot timpul respirația.
Rezultat
Am făcut această provocare de atac de panică prin recrearea situații de efort fizic extrem, am fost atent la ea, mi-am cunoscut corpul mai bine, și am învățat să îmi dozez efortul fizic, să nu exagerez.
Sau, în alte cuvinte,
am învățat despre mine!
Trăim atât de mult pe pilot automat, du-te/vin-o dinspre/către job, hrănit copii, dus mașina la mecanic, încât uităm să avem grijă de noi. Cum să ave grijă de noi când toată ziua facem lucruri externe, și nu stăm noi cu noi, să ne bucurăm că suntem, că existăm. Să ne bucurăm de corul și de mintea noastră, să fără să mai credem că „trebuie” să facem lucruri ca să fim fericiți.
Fericirea
Am fost foarte fericit, străluceam de voioșie.
Am râs singur, și m-a bucurat de vizita prietenului, atacului de panică.
Am râs de mine, pentru că uite, și eu, dacă nu aveam antrenament la activ, am ajuns să mă sperii de vizita prietenului.
Am râs și pentru că îmi zburda inimă de bucurie cât de ușor este să scapi de atacul de panică, cu puțină teorie și niște practică.
Am râs și pentru că psihologia fucking works, atât timp cât o înveți de la cei mai inteligenți oameni din lume.
Am râs pentru că atacul mi-a dat un reset, să am mai multă grijă de mine și să mă bucur mai mult de prezent și viață.
Pe scurt
Stresul, anxietatea și depresia sunt parte din viață noastră. În cele mai multe cazuri ele sunt simptome care ne ajută să schimbăm ceva în viața noastră, ceva căruia nu i-am dat atenție, ceva ce poate am ignorat prea mult timp. Le mulțumesc celor trei zeițe când apar, pentru că mă ghidează mult mi bine decât rațiunea. Ai observat cât de ușor poți scăpa de cele trei prietene, prin educație și practică. Ele vor reapărea, când vei avea nevoie de o nouă schimbare.
Îți doresc să nu fugi de cele trei surori, să înveți să le gestionezi și să asculți de ele – au mai multă cunoaștere despre tine decât rațiunea!
STOP ANXIETATE
Dacă suferi din cauza doamnei Anxietăți, ai șansa să te eliberezi în doar 20 de zile. Pentru asta, accesează cursul gratuit anti-anxietate oferit de către STOP ANXIETATE. Îți doresc mult succes!