Site icon Adrian Vîntu

Diferența dintre durere și suferință

Trimite și prietenilor tăi articolul!

Pentru că la cursul din Oradea oamenii au fost surprinși să afle despre diferența dintre durere și suferință, am decis să îți descriu și ție cât de distincte sunt de fapt.

În imaginea articolului, avem doi șoferi: Aleatoro (A), respectiv Furiozo (F). Cei doi șoferi conduc către ieșirea din oraș, după o săptămână lungă de lucru.

La un moment dat, Aleatoro decide să schimbe banda – dar cu prea puțină atenție. În acest proces, șoferul din spate, Furiozo, observă că Aleatoro nu a semnalizat corect și că la forțat (pe F) să apese frâna, dezechilibrând mașina și punându-i viața familiei (lui F) în primejdie.

Ți s-a întâmplat și ție ca un șofer din față să schimbe benzile aleatoriu, fără semnalizare, punându-te pe tine și pe familia ta în pericol?

Cum reacționezi la un astfel de eveniment?

Durerea

Durerea este provocată de Aleatoro lui Furiozo pentru că:

Durerea există, este un fapt real, iar Furiozo este cel care o simte.

Suferința

Suferința este total altceva decât durerea, și durează mult după trecerea durerii. Privește imaginea de mai jos, luată din mașina lui Furioso.

Acesta, ca un șofer român „expert”, începe să îl înjure pe șoferul din față.

„Ești un nebun”, „ești un tâmpit”!, „Cine naiba ți-a dat carnetul, idiotule?”

În timp ce el își descărcă nervii, ce se întâmplă în mașină? Observi fețele soției și ale copiilor?

Furiozo îl atacă verbal pe șoferul din față, iar familia sa suferă! Cât de logic este asta?

Diferența

Diferența dintre cele două concepte este:

durere este reală, iar suferința este virtuală, după eveniment, și cauzată de noi înșine!

Politicienii romani

Exemplu tipic: politicienii români. Ei reprezintă șoferul Aleatoro, se schimbă de azi pe mâine, pun viețile noastre în pericol, și chiar ne omoară.

Politicienii români îți creează durere.

Suferința este atunci când tu deschizi televizorul și te enervezi pe ei, iar această încărcare negativă emoțională o arunci asupra partenerului și copiilor.

Politicienii vor dormi în continuare fericiți, dar tu tocmai le-ai făcut ziua praf celor pe care îi „iubești”.

Țipetele

În mod normal, țipetele și urlete sunt ustensilele mamei românce de a-și „educa” partenerul sau copiii.

Dar nu trebuie neapărat să te comporți așa, poți să îți distrugi familia și prin alte mijloace.

Anxietatea, îngrijorarea, depresia sunt arme create tot de către tine, tot sub umbrela suferinței. Victimele lor sunt persoanele din apropiere, niciodată doctorul care te-a tratat greșit, vecinul care te-a insultat, șeful cel nebun.

Alt exemplu

Mergi pe stradă, aluneci pe podeaua Primăriei, faci o entorsă și nu mai poți umbla o săptămână. O săptămână simți durerea acută, și încă o luna te doare să pășești corect. Iar apoi durerea dispare.

Suferința, în schimb, tu o inventezi:

Tu îți provoci ție o stare negativă ce poate dura și ani buni după evenimentul nefericit. Înțelegi acum?

Ce poți tu face

În primul rând trebuie să îți aduci aminte de aceste două exemple când le întâlnești în viața de zi cu zi. Să te întrebi mereu: „mă doare acum, sau sufăr”?

Pașii următori îi afli la cursul de duminică.

Pe scurt

Lumea nu știe, dar durerea și suferința sunt două lucruri total diferite. Durerea este reală, și de obicei, de scurtă durată. Suferința este inventată, poate dura ani buni, iar cei ce suferă sunt: tu și cei pe care îi „iubești” – cu siguranță nu politicienii sau vecinul.

Workshop

Duminică ne întâlnim în Cluj să vorbim patru ore despre cele 3 surse ale suferinței din viața ta, și cum să tratezi cu ele.

STOP ANXIETATE

Dacă suferi din cauza doamnei Anxietăți, ai șansa să te eliberezi în doar 20 de zile. Pentru asta, accesează programul anti-anxietate oferit de către STOP ANXIETATE. Îți doresc mult succes

Trimite și prietenilor tăi articolul!
Exit mobile version