Site icon Adrian Vîntu

Femeia româncă după 30, 40 de ani

Trimite și prietenilor tăi articolul!

Un prieten mi se plânge despre femeile românce în jurul a 30 de ani. Îmi spune o grămadă de lucruri negative ce se întâmplă cu ele.

În cursurile despre relații predau și eu viitorul prin statistica psihologică și anatomică, precum și perspectivele schimbătoare de-a lungul anilor 20-30-40.

Presa românească

Înainte, să vedem ce spune presă românească. Am căutat pe Google și dau copy/paste din primele articole.

Perspective feminine

Câteva modele pe care le poți observa sunt:

Recunosc că am fost și eu surprins de aceste perspective extremiste pe care femeile le au despre ele însele.

Doctorul

Din fericire, tot prin rezultatele de la Google apare și un articol științific care descrie schimbările anatomice ale corpului feminin:

Perspective științifice

Ironic, prietenul care se plângea despre calitatea româncelor este doctor, și da, aducea exact aceste argumente.

Se întreba de ce femeile nu observă trecerea timpului. Cum pot să treacă pe lângă o oglindă, și să nu vadă că de la o zi la alta corpul atârnă mai tare. Sau când privesc o poză de acum zece ani, de ce nu cad în depresie când își observă corpul de atunci – acum.

Mecanismul de auto-protecție

În creierul femeilor, dar și al bărbaților, există un mecanism de autoprotecție care se ocupă cu menținerea unui imagine pozitive despre propria persoană.

Există un sistem a cărei funcționalitate este exact aceasta: să ne spună că suntem frumoși, minunați, că nu trebuie să facem efort, că schimbarea nu este necesară, sau, de fapt, schimbarea este chiar un lucru rău.

În modul acesta femeile la 30, 40 de ani aud vocea internă care le spune:

nimic nu s-a schimbat, nu trebuie să faci nimic.

Iar dacă cineva observă ceva diferit, acea persoană este catalogata ca „rea” și misogină.

Rezultatul

Rezultatul este că există două universuri:

Aceste două universuri sunt atât de diferite încât sunt incompatibile, iar de aici se nasc emoții negative între taberele subiecților și a observatorilor.

Sau, în alte cuvinte, de aici apare frustrarea bărbaților.

Ce pot face ele

Există o grămadă de lucruri pe care o femeie le poate face dacă vrea să înșele trecerea timpului, și să mai tragă de tinerețe. Voi vorbi despre aceste opțiuni la workshopul de sâmbătă.

Din păcate, toate aceste lucruri implică efort, iar mecanismul de auto-apărare le va șopti mereu: „tu ești bună, frumoasă, ceilalți nu te înțeleg, ei sunt răi”!

Pe scurt

Majoritatea bărbaților trăiesc în alt univers decât al majorității femeilor, iar de aici apare starea de conflict și insatisfacție. Creierul uman este programat să ne auto-amăgească spunându-ne că noi suntem minunați, iar ceilalți „rai”. Articolele românești despre vârsta magică de 30-40 de ani arată o gravă problemă de educație a româncelor, precum și simptome ce duc către psihopatie, mania grandorii, megalomanie, etc. Putem pune capăt războiului prin educație și câteva acțiuni esențiale.

Îți doresc să înțelegi cele două universuri incompatibile, și să te educi și acționezi ca să nu suferi!

Workshop

Sâmbătă ne întâlnim în Oradea să vorbim patru ore despre minciunile pe care ai fost educat/ă să le crezi, și cum să ai de fapt relații fericite.

Trimite și prietenilor tăi articolul!
Exit mobile version