De ce se lucrează rău în IT (și nu numai)

Mă bucur de a fi avut șansa de a lucra într-o mulțime de companii de IT, fiecare cu trecutul și destinul lor, de la care am învățat multe, inclusiv cum să (nu) muncești eficient.

Am avut o varietate de project manageri – sau poziții echivalente – care se mândreau cu rapiditatea lor de a schimba taskurile, de a munci „din greu”, de a nu face pauze, de a fi permanent conectați. Ce nu știau ei, este că toate cele înșiruite sunt de fapt un mod barbar de auto-abuz, abuz care din cauza poziției și influenței era proiectat asupra colegilor, și în cele din urmă asupra familiei – pentru că personalitatea de la lucru este și cea de acasă.

Multitasking

Un lucru cu care se mândreau atât șefii cât și colegii mei era că ei lucrau la mai multe activități deodată. Poate cunoști și tu astfel de oameni sau poate o faci și tu. Lucrezi la un proiect, răspunzi la un email, dai un feedback la un coleg, toate deodată.

Multitaskingul este imposibil pentru ca… avem un singur creier. Explicația este simplă dar multă lume nu o știe. Ce facem noi de fapt este schimbarea aparent rapidă a activităților. Dar aici intervine problema. Când schimbăm activitățile, ne ia cam 15 minute! (în funcție de studiu) pentru a ne întoarce la cea precedentă. Deja e clar că nu e bine.

Ca bonus și consecință, când schimbăm activitățile rapid, se instalează un crescător sentiment de frustrare și stres. Este greu să revii la activitatea precedentă și este frustrant când trebuie să reiei acțiunile, să îți dai seama unde ai rămas. Și bineînțeles, facem mult mai multe greșeli.

Pe scurt:

multitaskingul este incredibil de ineficient, un pierzător de timp dar și un creator de stres la job. Stres pe care îl aducem și acasă, în familie.

Lucrul din greu

Echivalentul englezismului „hard working” se referă la mentalitatea de: a sta peste program zilnic, a crede că stresul este ceva normal nu incredibil de dăunător, a abuza de cei din jur pentru sfintele termene limită (deadlines), etc.

Dacă vrei să muncești din greu, societatea îți va oferi asta. Vei trage ca un animăluț ca să…? Câți oamenii știi tu care sunt de succes petrecând zile și nopți la serviciu?

Cum poți atunci să lucrezi bine?

Lucrul deștept

Lucrează deștept. Privește oamenii de succes din jurul tău, sau mai bine, citește cărți despre oamenii care pe care îi vezi ca modele. Ce fac ei bine este să găsească „doza minimă de eficacitate” – sau poate îți este mai cunoscut sub principiul lui Pareto. Pareto spune că 80% din rezultate vin la 20% din cauze.

Asta înseamnă pentru tine să cauți și găsești 80% din rezultatele dorite, și să le obții prin 20% de acțiuni, iar restul să le investești în altceva.

De exemplu, după ce îți investighezi firma, îți vei da seama poate că 20% din clienții tăi aduc 80% din venituri. Atunci nu are rost să îți mai pese de ceilalți clienți pentru că proporția muncă/venit nu ți-ar fi eficientă.

Sau, dacă faci sport, vei descoperi că 20% din exerciții îți aduc 80% din rezultatele dorite de tine – masă, anduranță, etc. Asta înseamnă că nu are rost să mai investești în restul de exerciții, pentru că valoarea lor adăugată este prea mică.

Dacă vinzi o aplicație online sau mobilă: găsește care sunt cele mai folosite 20% din features și insistă pe ele – acelea îți aduc bani. Restul de 80% sunt doar mâncătoare de timp.

Pe scurt: a munci „din greu” este deosebit de ineficient.

Ce este eficient este să ai o privire în ansamblu, să cauți proporția de 80-20, și să îți investești timpul deștept.

Trebuie sa fii ocupat

Unul din lucrurile tipice este că șeful/project managerul trebuie să te vadă ocupat. Trebuie să stai 8 ore la lucru, cu fața în calculator și să produci nonstop.

Ce e rău cu cele mai de sus? Multe. Printre care, creierul uman nu funcționează așa. Nu este un obiect pe care îl aprinzi 8 ore, îl turezi non-stop și îl stingi apoi. Creierul este un organism deosebit de sensibil, cu reguli și caracteristici.

Creierul are nevoie de pauze multe și regulate, cu atât mai mult cu cât domeniul de lucru este mai complex. Asta înseamnă, pauze atât de la lucru, cât și de la Facebook, internet și altele. O pauză eficientă este de pildă, meditația. Doar stai (eventual în scaun) și te concentrezi pe respirație câteva minute. Dacă apar gânduri sau emoții, le etichetezi scurt, le accepți și te întorci la respirație. Asta face minuni pentru creierul și atenția ta.

În străinătate meditația este introdusă într-o mulțime de domenii, printre care grădiniță, școală, poliție. Și da, meditația este în timpul plătit, pentru că face parte din job.

Dacă nu vrei/poți să meditezi, atunci privitul pe geam, ascultatul de muzică sunt pauze eficiente. Doar să nu fii conectat la internet, să nu faci lucruri complexe. E nevoie să lași mintea să se rătăcească.

Ce se mai întâmplă când ești non-stop ocupat? Nu poți fi creativ. Nu poți face un job bun, creativ. Creativitatea se naște din calmul creierului, nu din agitație. Aici am scris pe larg despre creativitate, ce înseamnă și cum să o obții.

Pe scurt

De ce se lucrează rău în IT (și nu numai)? Pentru că oamenii nu sunt educați psihologic, nu înțeleg cum funcționează creierul, și abuzează atât de ei cât și de colegii și subalternii lor. Ca bonus, modul în care gândim și ne comportam în cele 9 ore petrecute la job, adică personalitatea, nu se schimbă, și o aducem în familie, unde abuzam de partener și copii.

Ce poți tu face este: să lucrezi deștept, cu pauze dese și regulate de tip meditație, și să scoți multitasking-ul din viața ta.

Îți doresc un lucru cât mai eficient și o viață de care să te bucuri!

Vreau să îmi ajut prietenii:

Adrian, vreau să mă stresez mai puțin. Cum fac?

Adrian, vreau să îmi controlez emoțiile. Cum fac?

Adrian, vreau să nu mă mai supăr atât de mult. Cum fac?

Adrian, vreau să am mai mult timp liber. Cum fac?

Adrian, vreau să comunic mai bine cu partenerul/copiii. Cum fac?

Adrian, vreau să îmi întăresc încrederea de sine. Cum fac?

Adrian, vreau să scap de depresie. Cum fac?

Adrian, vreau să trăiesc o viață fericită. Cum fac?




12 răspunsuri

  1. Mici corectari de la un grammarnazi:
    s/în seamă/înseamă/g
    s/că nu re rost/că nu are rost/g
    s/E nevoia să/E nevoie să/g
    s/9 ore petrecute job/9 ore petrecute la job/g

  2. Principiile sunt general valabile si demonstrate stiintific, insa nu inteleg motivul pt care cuvantul IT apare in titlu. E la fel in orice alt domeniu de activitate sau structura organizationala indiferent de forma si mod de guvernare.

  3. as adauga o corectie la principiul lui Pareto: 20% din task e va primi prioritate maxima cu timp mai mult alocat (analiza tehnica, studiu, teste automate etc), dar o neglijare a celor 80% poate duce la o scadere totala a calitatii. Adicalea daca am 8 ore alocate la un task, primele 4 ore ma concentrez pe partea risky (20% care ar putea provoca 80% din probleme) si restul de 4 ore le aloc la cealalta parte, dar tin cont si ca timp sunt mai obosita.

  4. Si inca o remarca: sunt 2 tari unde a inceput sa fie ceva intalnit persoane ce lucreaza program de 6 ore. Discutiile cu manageri arata ca o persoana ce lucreaza 6 ore are un randament aproape cat persoana ce lucreaza 8 ore, tocmai pt ca e mai odihnit si e mai atent sa isi termine task-ul in ziua respectiva.
    Voi ce parere aveti despre productivitatea proprie daca ati trece la program de 6 ore?

    1. De acord cu ziua de 6, exista explicatii psihologice bune.

      Sunt totusi curios cum ar fi implementarea IN MASA in Romania. Parerea mea subiectiva – dar nu numai a mea – este ca romanii nu lucreaza destept si eficient. De aceea statul peste program este un fenomen considerat normal. „Afara” lucratul peste program este un semn grav de management defectuos.

Lasă un răspuns