Trimite și prietenilor tăi articolul!

Inovație este un cuvânt ce îl aud pronunțat de o mulțime de oameni în diferite companii.

Ce este

Dacă vrei să știi cât de mult înțeleg ei ce înseamnă inovația, doar trebuie să le ceri detaliile despre procesele neuronale și mediul necesar inovației. Sunt curios câți dintre colegii/managerii tăi ți-ar putea da un răspuns competent.

Dacă ești curios pentru o explicație frumoasă, atunci citește acest articol.

La baza creativității stau reasamblări într-un mod nou ale imaginilor mentale vechi.

Limitare

Pentru că creativitatea vine din reasamblarea percepțiilor și amintirilor trecute, asta înseamnă că nu poți să îți imaginezi ceva ce nu ai experimentat deja. În alte cuvinte, nu există geniu – cel puțin nu ca și persoană care primește informații total noi din afară sau din propriul creier.

Tot ce ne imaginăm tu și eu, sunt legături noi între amintiri vechi!

De exemplu, Einstein nu ar putea să fie creativ în domeniul de hrană pentru copii, pentru că nu are amintiri bogate despre acest domeniu. Steve Jobs nu ar putea să fie inovativ în designul de pantaloni, pentru că nu are trecutul în acest domeniu.

Nu vei putea să creezi următoarea killer-app pe Android dacă nu ai lucrat pe Android.

Nu vei putea să fii un manager inovativ, dacă nu ai pregătire psihologică.

Și bineînțeles, un părinte care nu are un trecut bogat în psihologie, nu poate să fie un părinte inovativ.

Valoare

Într-o companie, inovație înseamnă bani, supraviețuire pe termen lung, succes.

La fel, în viața de familie, inovația înseamnă activități originale, adaptare la noile condiții, comunicare între parteneri și cu copiii mai bună, o viață interesantă și fericită.

Exemple

Aleg câteva exemple în care inovația îmbină domenii din industrii diferite.

Banda de rulare într-un restaurant de sushi similară cu banda de bagaje din aeroport.

 

Sistemul – inspirat din industria de gaming – de navigare iDrive de la BMW ce necesită operare complexă într-un mod ușor, pentru a ține ochii pe șosea.

 

Căruciorul împachetabil pe modelul roților retractabile de la avion.

 

Metode

Cred că deja intuiești câteva metode de sporire a creativității în compania sau familia ta.

Experiența in mai multe domenii

O metodă genială de a fi inovativ este de a îmbina experiența din diferite domenii.

Exemplu este Steve Jobs care s-a îndrăgostit de typography și a adus superbele fonturi în iPhone.

Sau subsemnatul, care aduce modul de gândire ingineresc în prezentarea psihologică – cum să prezinți informație de mare valoare într-un mod simplu, concis dar și interactiv și distractiv.

Greșeli

Firmă ta are nevoie să te lase să faci greșelii. Inovația vine din experimentări – unele vor fi de succes, altele nu.

De exemplu, Charles Darwin a fost un student mediu, care s-a lăsat de medicină și studia să devină preot. În ciuda acestor lucruri, curiozitatea sa l-a făcut să cerceteze neîncetat natura, a descoperit secretul ei și a schimbat umanitatea.

Succesul gigant al jocului Angry Birds vine după… 51 de alte titluri ce au fost un eșec total. De fapt, Angry Birds a fost ultima tentativă a firmei înainte de a se declara falimentară.

Optimism

Un manager te va lăsa să faci greșeli dacă firmă are o atitudine optimistă, deschisă către oportunități și îmbrățișătoare de eșecuri. De fapt, verbul corect nu este „a lăsa”, ci „a încuraja” greșelile!

În loc să îi certe pe cei ce au greșit, este mult mai util să învețe și să creeze best practices, sau să meargă la pasul următor evolutiv.

Mama managerului

Așa cum scriam în acest articol, noi nu comunicăm cu colegii/managerii – de fapt, noi vorbim cu educația lor, adică cu părinții lor dominanți.

Dacă mama managerului a fost perfecționistă și și-a îndoctrinat copilul la fel, atunci nici managerul nu te va lăsa să experimentezi, pentru că așa a fost învățat.

Da, sub o formă sau alta, mama managerului te conduce.

Angajații excepție

Unul dintre cele mai grele lucruri între un manager mediu și angajații creativi este înțelegerea că cei din urmă sunt mai deschiși, mai flexibili, mai curioși, se aruncă în risc mult mai repede, tind să împingă limitele și… regulile.

Îmi aduc aminte la un job când încercam să schimb un singur lucru din Coding Guidelines și am fost întâmpinat cu o atitudine vehementă din partea unui coleg. Acesta spunea că sunt Coding Rules, să sunt sfinte și că nu trebuiesc schimbate pentru că… „așa a funcționat tot timpul, nu avem de ce să le schimbăm”.

După multe situații conflictuale aprinse, după un an, am reușit să introduc schimbarea. Odată cu ea, am devenit și prieten cu „dușmanul”.

Dar aceste lucruri lasă semne adânci. Persoanele inovative pot fi văzute, de fapt sunt de obicei văzute ca și anti-sistem. Par anarhiști, răi, neascultători.

Peer review

Un mod genial de a pedepsi angajații inovativi este prin peer reviews.

Angajații care luptă pentru schimbare sunt văzuți că și conflictuali, deci vor avea un review negativ.

Angajații care fac greșeli către succes, sunt văzuți ca pierde timp/incompetenți, deci vor primi un review negativ.

Cât de ciudat este, că exact oamenii de care ai nevoie în companie sunt exact cei priviți cu atât de multă negativitate și sunt atât de mult pedepsiți?

Leadership

A fi un leader înseamnă a te înconjura cu oameni mai deștepți decât tine.

Dacă sub tine ai angajați care sunt mai slabi decât tine atunci înseamnă că nu ți-ai ales bine echipa. Va trebui mereu să strângi după ei, să îi monitorizezi, să îi tragi de mânecă să își facă treaba.

Dacă vrei o echipă autonomă și competentă, atunci e nevoie să fii lider și să angajezi oameni mai bine pregătiți decât tine.

Străinătate

Aud atât în Cluj cât și în Oradea „am fost și eu în Germania/Franța/etc, și ei lucrează exact ca romanii”.

Asta înseamnă că persona care a călătorit nu a învățat nimic de la modelul vestic. Este fascinantă pentru mine închiderea emoțional-rațională la noutate, chiar și când vine la un nivel calitativ mult peste cel local.

Dacă angajatul tău vine din delegație și nu a învățat nimic de la străini, poate că nu e cel mai deschis la noutate și poate că ai putea să trimiți pe cineva care fi capabil sa… „fure” din inovația de „afara”.

Pe scurt

Inovația este un fenomen complex, care vine din interior dar depinde de mediul exterior. O firmă/familie deschisă la inovație este una optimistă, care încurajează greșelile, atitudinea nonconformistă și învățarea din străinătate.

Îți doresc să ai o grămadă de angajați… „problemă” care să îți ducă firma pe calea succesului!

Trimite și prietenilor tăi articolul!

Când a apărut anxietatea și depresia prima oară în viața mea, am luat-o razna. Simțeam frică de lumină, dar și de întuneric. Simțeam frică de zgomote puternice, dar și de liniște. Simțeam frică să stau singur, dar și să ies în lume. Credeam că înnebunesc!
Mai rău, din cauza atacurilor de panică am ajuns să nu mai am încredere în mine, să nu mai ies din casă, să mă izolez.
După aproape de jumătate de an în această situație, am decis că singura soluție de a scăpa de suferință este... sinuciderea.
10 ani mai tărziu, sunt perfect sănătos, fericit, și ajut oameni să iasă din anxietate și depresie. Ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat, este o poveste și mai lungă, pe care o vei trăi și tu la rândul tău, odată ce te hotărăști să spui stop suferinței tale.
Când simți că nu mai poți, și explodezi de teroare și supărare, atunci fă-ți loc pentru 20 de training online, în care nu numai că vei reveni la starea anterioară psihologică, ci îți vei crea o nouă viață, o viață în care tu ești în control, în care tu ai puterea, și încredere în tine și nu îți pasă de ce spun ceilalți.
Ridică mâna și spune: vreau să termin cu anxietatea și depresia, în 20 de zile! Acum!

Stop anxietate și depresie!

Consilier Psihologic, Profesor de Mindfulness , Soft Skills Trainer, Executive & Team Coach, Leadership and Social + Emotional Intelligence Coach®, Inginer Software

Vreau eBook-ul de 100 de pagini: Eliberarea de depresie