5 cărți care îți vor schimba viața

Marți am avut o prezentare despre Inteligența Emoțională în comunicarea în relații în fața studenților de la psihologie din Cluj.

Am vorbit despre multe subiecte fierbinți și incomode, printre care modul în care am fost răniți de mici copii de către părinți, cum să privim viața astfel încât să nu facem ca ei, care sunt ucigașii relațiilor și cum să îi evităm, care este atracția sexuală de-a lungul anilor și consecințele pentru bărbați și femei.

Studenții au fost foarte deschiși și foarte interesați. Îmi face întotdeauna plăcere să lucrez cu minți atât de curioase și sclipitoare; mă face să cred că ei sunt generația la care am visat, una care își va crește copii mult mai fericiți decât am fost noi, cu mai puține abuzuri și mai multă dragoste și atenție, o generație care ea însăși va înțelege regulile propriei minți și va putea să profite de ele să fie cu adevărat liberă și fericită.

La cererea studenților, îți arăt și ție 5 cărți care mi-au schimbat viața și sunt sigur că o vor schimba și pe a ta!

Inteligența Emoțională

Dacă vrei să înveți despre autocontrol și autocunoaștere, despre empatie și relații de calitate, atunci cartea de bază este cea a lui Daniel Goleman.

Eu împart lumea în două: cei care l-au citit pe Daniel, și cei care încă merg în întuneric, a căror emoții o iau razna, care se enervează din lucruri mici, care nu pot să aibă relații fericite.

Psihologia trezirii

În groaznica mea depresie ce a durat mulți ani în care am trăit în teroare și atacuri de panică, cartea care a început să îmi aducă înțelegere a fost cea a lui John Welwood. John mi-a explicat cum funcționează mintea noastră fizic, și mi-a arătat cum emoțiile și gândurile  noastre distorsionează realitatea, și ne aduc în calea disperării sau chiar a sinuciderii.

În căutarea fericirii

Din întâmplare mi-a ajuns această carte în mâini. Am citit un singur paragraf și am fost șocat: calitatea scrierii și a informației era de un nivel pe care rar l-am întâlnit în viață.

Bertrand Russel este pe lângă un matematician și filozof un om cu adevărat liber. Ca și cum nu ar fi îndeajuns, el este laureat al premiului Nobel pentru ideile sale umaniste și pentru libertatea de gândire.

Dacă vrei să cunoști istoria fericirii și cum poți să o găsești în epoca modernă, atunci cu siguranță aceasta este cartea potrivită ție.

Cum să trăiești cu un nevrotic

Din nici o lista de cărți de excepție nu poate să lipsească Albert Ellis, creatorul terapiei rațional emoțional comportamentale.

„Oamenii nu mă respectă” , „partenerul nu mă înțelege”, „viața este cumplită”, „nu sunt îndeajuns de bun/ă” sunt toate modele de gândire ce ne împing pe panta autosabotării. Cum poți să scapi de vocea critică interioară negativă, cum poți să te eliberezi de stresul provocat de cei din jur afli în această carte excepțională.

Black Swan

Îți promit că nu ai citit pe nimeni atât complex și fascinant ca Nassim Taleb. Un matematician, profesor, trade cu o experiență și cultură ce a făcut ca această carte a sa să fie considerată a 12-a cea mai influentă carte scrisă după al doilea război mondial.

Nassim descrie fascinantele tipare sub care funcționam într-un mod atât comic cât și profund psihologic și filozofic.

Cea mai mare lecție ce am luat-o de la el este că tot ceea ce se întâmplă în lume sunt un șir mari de evenimente cauză-efect, și că noi avem rar sau mai niciodată control asupra mediului înconjurător. Chiar dacă sună dur, această lecție ne duce la libertate – dacă înainte doream să controlăm rezultatele sau pe alții, acum doar ne bucurăm de cei din jur și de zilele pe care le avem în această fascinantă viață.

Le mulțumesc dragilor studenți pentru timpul și implicarea lor, le dedic această listă, și îți doresc ca și ție aceste cărți să îți transforme viața într-una de 100 de ori mai fericită!

 

Vreau să îmi ajut prietenii:

Soft Skills Trainer, Executive & Team Coach, Inginer Software

Cel mai important lucru al meu este ca tu să nu suferi ca mine.

Am trecut prin depresie de câțiva ani și multe alte lucruri grele. Am citit mai multă psihologie și filozofie decât orice persoană pe care o cunosc. Am călătorit prin lume și am găsit că există și oameni fericiți.

Ce spun clienți mei: „odată ce am înțeles cum funcționează viața, nu a mai trebuit să sufăr”, „nu m-aș fi gândit niciodată din punctul asta de vedere”, „you blow my mind”!




Lasă un răspuns