Drama de a fi tânăr în Romania

Sunt în continuare uimit în fiecare zi de nivelul de suferință pe care un tânăr îl trăiește, ca un blestem, zi de zi, în România.

În numeroasele cursuri pe care le-am ținut în ultimul an, participanții care revin cu drag sunt tinerii. De la adolescenți de 13 ani, la tinerii de 25 de ani, unii viitori psihologi.

Punctul comun al lor: suferința pe care o îndură.

Oamenii tipici ar recunoaște: „tinerii au probleme”, tinerii nu sunt auziți”. Este doar partea superficială. Când îi întrebi de ce suferă, ce ți răspund tinerii: „din cauza lui Băsescu”? „din televizorului”?

E ușor, și probabil cel mai la îndemână, ca părinții să dea vina pe mijloacele exterioare: „Romania e săracă”, „viața este grea”, „nu e timpul potrivit”, „nu știi tu”, „mă vei înțelege când vei crește”.

Fără nici o excepție, toate cursurile mele aduc la părinți. Că este vorba de mindfulness, inteligență emoțională, managementul timpului, relații interumane, comunicare eficientă, toate au ca punct culminant zeii care i-au îndoctrinat.

„Nu ești îndeajuns de pregătit/ă”, „ești prea gras/ă”, „nu e potrivit/ă pentru tine”, „când vei fi mare vei înțelege”.

Trebuie să faci ce spun eu!

Copilul, tânărul, studentul și adultul, nu este niciodată îndeajuns pentru zeul mamă (sau părinte dominant). „Trebuie” să intri la facultate să faci… bani. „Trebuie” să ai un job care să îți aducă… bani. „Trebuie” să te căsătorești cu cineva care să îți dea… bani.

Cred că lucrurile acestea ți s-au întâmplat și ție. Cred că le-ai trăit și suferit.

La 20+ de ani, ești un om „adult”, care nu „face bine”. La 30+ de ani, ești singur/ă – nimeni nu este îndeajuns de „bun/ă” pentru mama (sau părinte dominant).

 Niciodată, niciodată, nu ești și nu vei fi „așa cum trebuie”.

Proiecția

Ce fac „părinții”, este să proiecteze toate nereușitele lor, toate lipsurile asupra copilului.

„Eu nu am avut păpuși, deci îmi voi învălui fiica în jucării”.

„Eu nu am avut bicicletă, iPhone, deci  voi lupta ca copilul meu să aibă tot…”

Copilul meu trebuie să aibă tot… tot ce nu am avut EU!

Cât egoism detectezi în această scuză eternă?

Serviciul

Cată nebunie are un părinte în a sta la lucru pentru a cumpăra obiecte pe care copilul care nici măcar nu le dorește, ci ar prefera să petreacă timp de calitate cu părintele?

E ușor, într-adevăr, a sta la lucru. E infinit de greu a crește un copil, nu-i așa?

Întrebarea

La fiecare curs, pun întrebarea: „ce îți oferă părinții”? Răspunsul, din păcate, este cel de sus: a oferi copilului ceea ce ei nu au avut. Niciodată, în nici un curs, nu a spus cineva: „mama mea mă întreabă”:

 Ce te face fericit/ă?

Traumele

Copiii și tinerii cresc cu aceleași traume pe care le ai și tu: nu ești niciodată, niciodată îndeajuns de bun/ă. Tot timpul trebuie să faci, să ai, să aduni. Valoarea ta este data de lucrurile exterioare pe care le faci sau deții.

Simplul fapt a fi fiu sau fiică, a trăi, este un lucru negativ. Trebuie să ai. Să faci. Să fii puternic/ă, faimos, venerat/ă, iubit/ă de alții. Alții îți aduc valoare. Tu nu ești, în sine, un copil valoros.

Alții îți dau valoare în ochii părinților tăi. Ironic, alții sunt: vecinii, colegii, etc, oameni pe care părinții îi… urăsc.

30 de ani

Este vârsta în care tinerii, acum relativ bătrâni încep să se trezească din mania parentală. Care vin la mine cu probleme grave. Au copii pe care nu și i-au dorit, au căsătorii despre care „dragii” părinți nu i-au învățat nimic. În afară, bineînțeles faptul că

Sexul este rău!

Și murdar. Și că partenerii sunt acolo ca să le îndeplinească toate dorințele.

Dorința

„Adrian, când ții acest curs cu părinții mei?”

Este lucrul pe care îl aud la fiecare curs.

„Sa le explici părinților că nu suntem tâmpiți, răi sau drogați. Că vrem să ne trăim viața noastră, nu a lor”.

Compasiunea

Mă doare inima să îi aud. Să le văd fețele triste. Să îi văd că cel mai mare rău nu le aduce societatea, „școala” sau televizorul. Că Răul zilnic, Abuzul și-l iau de acasă.

Imposibilitatea

Răspunsul meu este: „Cu drag aș ține un curs să vă educ părinții. Cine credeți că ar participa? Mama ta? Tatăl tău? Să audă că ei nu sunt perfecți? Că ei nu sunt dumnezei locali?”

Care părinte român nu se crede expert? Care părinte nu crede că copilul sau este un înger care trebuie pus într-o închisoare pentru a fi protejat de… „rele”.

Drama

Drama de a fi copil în România este de a fi abuzat de proprii părinți, iar părinții de a nu dori să învețe a nu îi mai distruge. Să nu își distrugă proprii copii.

 Fac totul pentru copilul meu. În afară de a învăța!

Nu am timp

Dacă acum îți întrebi părintele, sau dacă tu ești părinte, ce răspunzi la întrebarea: de ce nu citești o carte, de ce nu ceri părerea unui specialist?

Ce îți răspunde mama ta?

Nu am bani

Părinții se așteaptă ca la școală, un profesor care „câștigă” minimul pe economie, să fie… mentorul copiilor lor.

Un vânzător la aprozar câștigă mai bine decât un profesor. Care crezi că e mai fericit? Care se gândește că nu are cu ce să își plătească chiria, nici pe luna asta? Care crezi că are timp de copilul tău?

Nu vreau

Cu siguranță atunci îți dai seama, că „părinților”, nu le pasă de copiii lor. „Nu am timp, nu am bani”. Iar atunci copiii cresc pe măsură.

Viena

Sunt în orașul meu de suflet, în civilizație, când scriu rândurile acestea. În jur, femei de 30, 40 de ani cu copii mici. Frumoase, au grijă de ele. Citesc. Mănâncă sănătos. Fac sport. Ele eu timp. Ele au bani. Ele nu „își dau viața” pentru copii lor, ele trăiesc împreună cu copiii lor. Ele nu sunt „mame eroine”, ele sunt iubite, neveste, ele își cresc personalitatea. Ele își trăiesc viața și sexualitatea.

Mama ta/mea/noastră ce face?

Pe scurt

Copiii suferă de lipsa de informații și înțelegere din partea părinților. Părinți „nu” au bani și timp să fie alături de copii lor. Părinții nu participă la cursuri în care, doamne ferește, ei au de învățat – li se spune că  nu sunt perfecți –, sau că ei însuși sunt aducătorii de suferință. Copiii părinților aleg mijloace ineficiente de manifestare (furt, abuz de droguri, depresie, sinucidere), iar vinovații că copiii lor sunt nefericiți sau morți sunt, bineînțeles… alții!

Îți doresc să nu fii copil/tânăr născut și crescut în România!

Vreau să îmi ajut prietenii:

Adrian, vreau să mă stresez mai puțin. Cum fac?

Adrian, vreau să îmi controlez emoțiile. Cum fac?

Adrian, vreau să nu mă mai supăr atât de mult. Cum fac?

Adrian, vreau să am mai mult timp liber. Cum fac?

Adrian, vreau să comunic mai bine cu partenerul/copiii. Cum fac?

Adrian, vreau să îmi întăresc încrederea de sine. Cum fac?

Adrian, vreau să scap de depresie. Cum fac?

Adrian, vreau să trăiesc o viață fericită. Cum fac?




6 răspunsuri

  1. Ce trist.. Ce adevărat.. cu toate astea ei, parintii pe care ii descrii nu sunt „rai”, ci nu STIU altceva, nu REALIZEAZA. Câți ani de informații ai nevoie pentru a începe sa realizezi, nu mai vorbim de punerea în practica.. Și cu cât vrei sa crezi ca „ceașca ta este plina” si „le știi pe toate” cu atat mai inchis esti la orice informatie care iti poate schimba sistemul de valori. Esti un exemplu pentru copil, chiar si cand are 35 de ani, cum sa admiti ca esti poate uneori chiar mai vulnerabil decat el?
    Totuși, lucrurile se pot schimba. Oamenii ca tine pot face diferența, pot învăța unii părinți sau pe următorii!

  2. Vreau sa te corectez Adrian… eu nu am avut de ce au avut parte ai mei… si nici nu mi s’a pus in fata orice am dorit, decat necesarul pentru zi de zi si nu cred ca sunt singurul al caror parinti au prioritizat nevoile de zi cu zi ca fiind principala mea necesitate.

  3. Your children are not your children.
    They are the sons and daughters of Life’s longing for itself.
    They come through you but not from you,
    And though they are with you yet they belong not to you.
    You may give them your love but not your thoughts,
    For they have their own thoughts.

  4. Sunt o fată de 18 ani .
    Născută și crescută în România .
    Am toate insecuritățile și fricile posibile .

    Nu știu ce să fac e puțin spus.
    Nu știu cum să gândesc.
    Nu știu cum sa îmi gestionez emoțiile.
    Nu știu cum sa comunic.
    Nu știu cum sa mă comport.
    Nu știu să fac bani .
    Nu știu ce înseamnă să fii îndrăgostit . Știi ,de oameni reali și nu de vedete ( pentru că am reprimat sexualitatea).
    Nu știu cum să am încredere în mine.
    Nu știu dacă sunt buna de ceva .
    Nu știu cum să fiu inteligentă .
    Nu știu cum să fiu interesantă.
    Nu știu cum să îmi aleg o cariera când nu știu ce îmi place și când am învățat toată viața să nu îmi placa nimic.
    Nu știu să salvez lumea .
    Nu știu nici măcar cum să mă suport ,cum să văd valoare în mine .
    Nu știu cum să dezvolt cunoașterea de sine. .
    Nu știu cum sa nu îmi mai fie frică de oameni .
    Nu știu cum să nu mai îmi fie rușine de tot ce fac .
    Nu știu cum să trăiasc .

    Totuși sunt deseori fericită .

    Evident că deprimată.

    Mi-e teamă de greutățile vieții .

    Îmi lipsește orice direcție.

    Sunt complet detașată de mine ca persoană.

  5. @Mădălina cauta chestii noi, fii flamanda tot timpul pentru informatii si cunoastere, fa chestii pe care ti le-ai dorit dintotdeauna, intalneste persoane noi tot timpul, fa chestii noi tot timpul. Eu am 28 de ani si am pierdut 9 ani lucrand pentru o firma care si-a batut joc de mine, am realizat destul de tarziu cat timp pretios din adolescenta am pierdut(asta si datorita problemelor financiare din familie) si totusi am acceptat faptul ca nu este tarziu sa fac ceea ce imi doresc pentru a ma „imbogati” personal. Tot ceea ce tb sa faci este un pas din cercul in care te afli

Lasă un răspuns