Alți români inteligenți ajută pe cei din jur cu un like, share sau comment

Nu te simți confortabil/ă să atragi un partener, nu știi să ceri mărirea de salariu pe care o meriți, ți se pare că spui lucruri greșite ce îndepărtează lumea.

Înainte să îți îmbunătățești încrederea de sine ai nevoie să înțelegi de ce se întâmplă toate cele de mai sus.

Unde ai ți-a fost imprimată prima oară credința că nu ești îndeajuns de „buna/a”?

„Taci”, „tu să faci cum spun eu”, „nu știi să ții casa curata”, „nu iei note bune ca și colegii/frații tai”, „nu vei ajunge niciodată nimic”, „vei rămâne toată viața singur/a”. Cine îți spunea și încă îți spune toate aceste lucruri incredibil de subiective?

Zeul părinte

Că e mama băieților, sau tata fetelor, niciodată nu ești îndeajuns de bun/ă pentru ei. Nu ai fost un copil „ca ceilalți”, și vei rămâne o nătângă toată viața.

Când auzi sistematic acele fraze zi de zi, timp de 7 ani, le crezi ca adevărate. Mai pui încă 10, 20 de ani până părăsești cuibul, și îți dai seama că în capul tău sunt voci care nu sunt ale tale.

Aceste denigrări, jigniri, nu sunt adresate către părinții vecinilor sau către colegii de muncă – ar însemna o lipsă de respect. Dar copilul nu merită respect, pentru ca e copil și „oricum uită până crește”.

Ce faci tu, este să preiei aceste gânduri și emoții negative ale părinților, și să crezi că sunt ale tale. De ce nu, dacă sunt în capul tău, înseamnă că sunt și proprietatea ta, nu-i așa?

18 milioane de mame românce

După ce preiei credințele iraționale ale părinților, mai faci încă un lucru – le proiectezi mai departe asupra mediului în care trăiești. Asta înseamnă că crezi că în România, toată populația este formată din oameni care te judecă, care stau gata să te atace, să te critice, să îți spună ceva rău, ca și părinții tăi.

Crezi că fetele pe care vrei să le agăți vor râde de tine, „uita-te cum ești îmbrăcat”, șeful te va lua peste picior „nu ești performant, nu ai note ca și colegii tai”. Iar ca și soț/soție vei fi tratat/ă cu „nu știi să faci nimic”.

Cât de ciudat este că rănile create de părinți le purtăm toată viața și suferim din cauza lor în toate domeniile vieții: serviciu, familie, comunitate, Eu.

Blestemul

După ce suferi toată copilăria din cauza lor, apoi toată tinerețea și maturitatea, se întâmplă ceva și mai teribil: devii ca și părinții tăi.

Crezi că lumea este rea, că toată lumea abia așteaptă să îți facă rău: „dar ce va zice lumea dacă fac/i asta?!”. Astfel, devii pentru copiii tăi, pentru nevastă și prietenii tăi, următorul călău, asemenea părinților, iar acest ciclu continuă generație după generație, sute de ani.

Bine ai venit în scurta explicație de ce oamenii sunt atât de răi în România.

Așteptări

În urma expresiilor abuzatoare, ți se creează așteptări față de tine.

„Voi fi bun/ă, atunci când voi face curat în casă ca mama”

„Voi fi bun/ă, atunci când voi lua note maxime la materii pe care le urăsc – așa spune mama”

„Voi fi bun/ă, atunci când voi conduce mașina ca tata”

„Voi fi bun/ă, atunci când mă voi căsători cu fata pe care o vrea mama”

„Voi fi bun/ă, atunci când voi face copii precum spune mama”

Și așa, pas cu pas, an de an, decadă de decadă, trăiești viața pe care o vor părinții tăi de la tine. Tocești, pentru ca nu poți învăța ce nu îți place. Îți iei un job sigur, pentru că mamei tale nu îi place să nu doarmă dacă nu are siguranța că tu câștigi exact cât vrea ea, chiar dacă tu îți urași șeful și colegii. Ca un român tipic, te bagi la un credit – mama îți alege apartamentul, să fie cum îi place ei,= și în ce zonă dorește. Și bineînțeles, nora „trebuie” să fie pe placul soacrei.

Cred că te recunoști în scenariu, da?

Dacă iei un minut să contemplezi cele scrise aici și paralela din viața ta, s-ar putea să observi un lucru interesant: părintele tău dominant, trăiește o viață dublă: a sa și a ta. Cum scriam aici:

Părintele român fură viața copilului său!

De ce îți fură viața? Asta este subiect pentru alt articol.

30

După 30 de ani vin oamenii la mine, depresivi, nefericiți, dând vina pe sărăcie, șef, politicieni. Două ședințe mai târziu, își dau seama că sunt actori într-o viață care nu le aparține: o soție pe care nu o iubesc, niște copii făcuți prea devreme, un job care le-a furat tinerețea, o frică teribilă de orice nou, o încredere de sine minimă, sau negativă.

Pe la sfârșitul anilor 30 lumea se trezește din coșmarul de a fi trăit pe pilot automat trei decade. Cât de târziu este asta? Când ai copii, când nu ți-ai urmat visele?

Statistica

Statistic vorbind, este imposibil ca 100% din populația României să trăiască pe pilot automat, ca sclav al părinților. Asta înseamnă că probabil există 10% cetățeni care să fie compatibili cu tine. Cum folosești asta?

Exemplu

Tu ești student, 23 de ani, mergi într-un bar la agățat. În mod normal, nu ai curaj să vorbești cu fetele, pentru că: „se vor uita urât la mine”, „mă vor judeca”, „nu sunt îndeajuns de bun pentru ea”, „nu am îndeajuns de mulți bani câți «trebuie»”, „nu sunt atât de înalt pe cât «trebuie»”, „nu vorbesc așa cum «trebuie»”.

Ce faci tu aici sunt exact cele două punte discutate:

  1. auzi vocile părinților în cap, crezi sunt ale tale, te identifici cu ele, crezi că sunt „adevărate”
  2. proiectezi pe mama critică în domnișoara de la bar: ea este sus, tu jos. Ea atotștiutoare, tu un copil care „nu știe face nimic”

Continuarea o știi: ești copleșit de frică, eventual mai bei un pahar, mergi acasă singur, continui depresia, te urăști mai tare, îți scade și mai mult încrederea de sine.

Sau, poate faci ceva diferit de data asta. Poate de data asta:

  1. înțelegi că zumzetul din capul tău este unul fals, care nu îți aparține. Alegi atunci să te detașezi de expresiile autosabotatoare – eventual poți râde de ele: „iar a venit mama în vizită în capul meu, e timpul să o trimit acasă”
  2. înțelegi că și domnișoara de la bar suferă ca tine, poate de fapt mult mai mult. Și ei îi este la fel de frică de tine că și ție de ea. În realitate, vă e frică amândurora de părintele dominant

Dar dacă tu ai înțeles acest articol, și practici detașarea de propriile îndoctrinări, care sunt șansele ca domnișoara de la bar să se fi eliberat și ea de trauma părintească?

Este ea acea 10% de care vorbeam? Ai vorbit până acum cu 9 fete, în speranța că a 10a va fi una educată rațional-emoțional? Iar dacă procentajul ar fi 1% oameni educați psihologic în România, atunci ai vorbit cu 99 de fete pentru ca cea de-a 100 să fie fericită că în sfârșit te-a întâlnit?

De cât timp, de fapt, te așteaptă domnișoara compatibilă de la bar?

Vor râde de mine

Cu siguranță vor râde de tine. Cele 90% sau 99% sunt niște clone ale părinților – atât fizic cât și ca îndoctrinare psihologică.

Da, ei vor râde de tine, pentru că asta ar face părinții lor.

Crezi că în prezent sau în trecut lumea nu a râs de tine? Crezi că colegii tăi de la școală nu făceau haz poate de hainele sau mirosul tău? Crezi că colegii de la lucru nu te bârfesc pe la spate? Crezi că vecinii nu se cred superiori ție? Crezi că acești 90%-99% apar doar în câteva momente critice din an, respectiv atunci când mergi tu la socializat în bar?

Iar dacă ai vorbit 99 de fete până să o găsești pe cea compatibilă, ce poți să simți pentru ele? Ură? Răzbunare? – „V-am arată eu vouă, cine râde la urmă râde mai bine!”

Sau poate mulțumire? – „Va mulțumesc că ați râs de mine, pentru că mi-ar fi fost groaznic să aflu ce personalitate aveți după ce mă căsătoream cu voi.”

Poate compasiune? „Îmi pare rău că sunteți sclavii părinților voștri, veți avea o viață deosebit de nefericită.”

Pe scurt

90% din problemele ce au legătură cu relațiile interpersonale provin din îndoctrinarea mamei sau a tatălui. Dacă nu ești fericit/ă în relațiile tale romantice, e necesar să sapi în trecut, să vezi cum te-au deformat oamenii și cum te poți detașa de experiențele negative. Contrar părinților și credinței auto-iertării de către ei, rănile părintești nu dispar niciodată, ci mai rău, se aplifica cu trecerea timpului. Poți trece peste consecințele grave imprimate de zeii părinți prin autoeducare și acceptare, amândouă necesitând timp și disciplină

Te felicit că ai ajuns până aici, ești pe calea cea bună. Voi scrie continuarea articolului în săptămânile următoare.

Îți doresc multă pace în cap, și multă compasiune în inimă!

 

Bonus: Cum să nu greșești

Alți români inteligenți ajută pe cei din jur cu un like, share sau comment

Cel mai important lucru pentru mine este ca tu să înțelegi viața și să trăiești INTELIGENT și deci: FERICIT/Ă!

Ce câștigi lucrând cu mine:

  • informații de la cei mai inteligenți oameni din lume
  • un om care te înțelege și nu te judecă
  • înțelegi cum funcționează emoțiile și gândurile
  • înțelegi stresul și depresia
  • ai relații excelente cu partenerul de viață și copiii
  • mult timp liber!

Consilier Psihologic, Profesor de Mindfulness , Soft Skills Trainer, Executive & Team Coach, Leadership and Social + Emotional Intelligence Coach®, Inginer Software


Vreau eBook-ul de 100 de pagini: Eliberarea de depresie


Gândurile inteligente sunt publicate, atacurile la persoană nu