fbpx
Românii inteligenți spun "Mulțumesc"!

Care sunt ele? Depinde (și) de zonă, bineînțeles. Dacă ai nenorocul să locuiești în Cluj, probabil cele două cuvinte sunt „Bună ziua”. Da, cam asta este nivelul de inteligență al oamenilor de aici, nici măcar „Bună ziua” să nu poată da.

Ajunsesem pe fugă în Emag în Cluj, aveam nevoie urgență de un hard disk. Merg la un relativ tânăr angajat:

Eu: Bună ziua.

El: <nimic, se uita tipic, ca un bou la mine>

Eu: BUNĂ ZIUA! Am urlat la el de s-au uitat toți din magazin la mine. Angajatul, doi metri, „înalt ca bradul, prost ca parul” (vorbă din „inteligența” poporului) tremură un: „Bbună ziua, ccu ce vă pot ajuta”.

Din păcate asta este un scenariu tipic pentru Cluj, angajați aroganți, plictisiți, enervați chiar pe clienți – la Auchan, ABC, Emag, baruri, market-uri etc.

Asta este doar primul contact, despre incompetența lor infinită am scris multe articole, că spuneam despre IT-ști, HR-iste, manageri, etc.

„Bună ziua”, două cuvinte grele, pe care cei ce locuiesc în suprapopulatul și suprapoluatul Cluj nu pot să le enunțe pe gură.

Te iubesc

Ce alte două cuvinte nu știu siniștrii printre care locuim? „Te iubesc”? Mda, cam și expresia asta este una rară. În caz că o aud, mă bucur. Dacă vreau să fac mișto de ei (fără răutate), doar îi întreb: „Ce înseamnă iubirea”?

Răspunsul, dacă citești articolele mele, îl știi:

„Ăaaaa…”

Din câte am observat eu, oamenii se căsătoresc, fac copii, iau credit, toate fără un „te iubesc”. Pentru că cine are timp de asta?

Sau, mai interesant, câți oameni crezi că s-au căsătorit cu persoana B, când de fapt, o iubeau pe persoana A?

De ce nu? Multora le este frică de singurătate, adică a sta cu ei înșiși, și de aceea, preferă să își ia un partener de viață, poate acele partener va fi un entertainer și le va aduce fericire…

Chiar și tu și eu, de cate ori ai intrat într-o relație, doar că să nu fii/fim singuri? Dar asta este subiect pentru alt articol.

Vă mulțumesc

Din nou, Clujul nu e locul potrivit dacă vrei să auzi lucruri grele, de tipul „Buna ziua” sau „Vă mulțumesc”. Cum spuneam, ce primești în schimb este o privire tâmpă, de tipul: „Hai marș clientule de aici, că cumperi sau nu, tot un rahat ești în ochii mei ești. Un rahat prost, care îmi ocupă timpul cu tâmpenii.”

Sunt profund, profund impresionat negativ de nivelul acestor români, care fac orașul să fie un loc mizerabil de trăit.

Nici măcar banalele forme de apreciere a umanității, salutul, politețea, nu prea exista în orașul în care se construiește mereu, fără infrastructură, fără verde, fără liniște, fără sănătate.

Oradea

Am scris despre oamenii din Oradea, fanatici religioși, lipsa de cultura, incompetența, hrănitul copiilor cu rahat – la propriu.

Dar, dar, vreau să îți spun că sunt surprins plăcut de o oarecare modestie a celor de aici – nu mă refer bineînțeles la tinerii cocălari cu tricouri albe peste burta scârboasă, șlapi și poșetuță.

Mă refer la aceeași angajații din magazine, etc: știu și chiar folosesc expresiile „Bună ziua” și „Vă mulțumesc”. Probabil una dintre puținele steluțe aurii pe care o dau Oradiei, este că măcar, încă, oameni se respecta cât de cât, măcar la nivelul a două expresii.

Îți dai seama ce nivel de civilizație are țara dacă cineva scrie un articol despre cum oamenii nici măcar nu se mai salută?

Primul loc

Pe primul loc strălucește o expresie ce mi se pare că nu ține de contextul geografic. Că vorbim de Ardeal, moldoveni sau sudiști, toți au ceva în comun, ceva supranatural chiar, și anume: toți se pricep la toate.

Românul adevărat, needucat, cu o școala bazată pe memorare și lipsă de creativitate, „educat” să tocească lucruri inutile și apoi să le regurgiteze în fata autorității, românul adevărat știe.

Ce știe? Fotbal, poezie, politică locala și globală, dreptul penal, taxe și impozite, crescut copii, și lista continua, către infinit.

Aș spune infinit minus unu, pentru că totuși, două cuvinte nu le știe spune, și anume: „Nu știu”.

Romanul adevărat știe care este „adevărul”, chiar și „adevărul adevărat”, se pricepe la a împărți „dreptatea”, are oricând „soluția”, dar cumva cumva, aceste două cuvinte nu pot să se așeze pe buzele sale balcanice.

Test

Dacă vrei să testezi teoria mea, adu-ți aminte când ți-au spus părinții tăi… „nu știu” săptămână asta.  Sau șeful, doamne ferește. Sau „prietenii” care se ceartă între ei despre care produs/politician/soluție e mai „bună”.

Nu-i așa că fiecare „știe cum trebuie”?

Necititul

De ce nu pot pronunța romanii „Nu știu”?

Pentru că sunt experți în orice. De acord, dar de unde vine expertismul? Vorbim totuși despre cei mai needucați oameni din Europa, cei mai corupți și săraci, de ce au ei complexul de zeu atotștiutor?

Două motive bune, primul fiind: necititul.

O persoană care nici măcar la școală nu a citit vreo carte, nu are întrebări, are răspunsuri.

De exemplu:

Observator: „De ce luna se învârte în jurul Pământului”?

Românul expert: „Pentru că sunt corpuri rotunde care se atrag”. Ce zici de răspuns?

Sau la televizor: „Ce părere aveți despre încălzirea globală?”

Românul expert antenist: „E o minciună”

Românul expert protevist: „Va fi rău, dar există o soluție!”

Dacă, doamne ferește, românii ar citi, ar vedea că la aceste întrebări răspunsurile sunt complexe, mult mai complexe decât niște propoziții simple, subiect predicat.

Sau mai rău, chiar nu există un răspuns clar – de exemplu răfuială eternă din America: „Să se dea arme la liber la populație?”, unde americanii nu au răspuns de mulți zeci de ani deja, romanii au răspunsul clar: „Da”, respectiv, „Nu” – pentru că ei știu cum trebuie.

Pentru că romanii nu înțeleg realitatea și complexitatea realității, ei au soluții imediate, și eminamente lipsite de inteligență.

Frica de „Nu știu”

Al doilea motiv de ce nu pot pronunța romanii „Nu știu” provine tot din tinerețe/copilărie – ce se întâmpla când erai la școală și, doamne ferește, spuneai că nu știi?

Dacă ai fost în același sistem educațional de violare a copiilor ca mine, atunci îți aduci aminte că „nu știu” era aspru pedepsit.

Mai mult,

cum adică nu știi, deci ești prost?!

Atitudinea abuzatoare este la fel la serviciu, unde copiii ajunși „maturi”, la 30, 40, 50 de ani fug ca de tămâie de „nu știu”. Dacă „nu știe”, un angajat este incompetent, nu-i așa? Adică prost.

Am scris de multe ori cum romanii își urăsc vecinul/oamenii din jur și abia așteaptă să le facă rău, să își bată joc de ei. Cuvântul „prost” este întâlnit în multe din comentariile de pe site de la mine, comentariile lipsite de inteligență, pe care nu le aprob, pentru că nu vreau să îți răpesc din viață.

Vreau aici să vezi pe scurt câteva, să îți faci o impresie despre obsesia „eu știu tot”, respectiv tu ești „prost”:

Adrian Mihoc

Nu poti pur si simplu sa spui ca toti au de pierdut, ca toti sunt prosti si tu esti destept. Practic ti-ai facut-o cu mana ta.

Monica

Un CV de 6 pagini e un CV scris prost din punctul meu de vedere.

Suciu Cristian

E bine sa fi desptept dar indeajuns sa nu fi prost.

Christian Negoescu

Mi se pare o prostie cu multe jumătăți de adevăr ceea ce spune tipul.

Valentin Maxim

Prostia nu doare asa-i?

Andrei

Ai gresit din start. Prostule

Observi modelul?

În mintea romanilor normali există două tipare de oameni: proști și neproști. Pentru că ei „știu”, ei sunt cei neproști, iar restul, noi putem fi doar… proști.

Dacă vrei să observi românii fricoși sau abuzivi, ascultă-i cum folosesc cuvântul „prost”.

Eliberarea

Eu iubesc să spun „Nu știu”!

Îl folosesc în cât mai multe contexte, cât mai des – bineînțeles că înțeleg că românii normali abia așteaptă să audă asta ca să își bata joc, dar sunt îndeajuns de lași să o facă pe la spate prin bârfă, nu au curajul să o facă în față.

De exemplu:

„Ce părere ai despre imigranții ce mor înecați încercând să fugă de război” – „Nu știu”

De aici urmarea: „cum să nu știi, tu nu ai o părere” – „Nu”.

Și subiectul este închis, eu fiind considerat, nu-i așa, „prost”.

Eram la o bere și la Sfântul Televizor era scandalul cu Facebook, interogarea lui Țiucărberg.

Mă întreabă: „Ce părere ai despre Facebook și evreu?”

Eu: „Nu știu, nu mă pricep”

El: „Poi stai că iți explic eu”

Eu: „Îmi explici tu în 20 de secunde cum stă treaba când întreg congresul Americii nu are habar, și de abia au început audierile?”

El: (sincer, deschis) „Da!”

Înțelegi? Înainte că să înceapă procesul ultra complex, românul adevărat avea răspunsul și „știa” „cine e de vina”, iar bonus, bineînțeles, avea „soluția”.

De ce mă eliberează „nu știu”? De situațiile în care aș fi nevoit să vorbesc cu români adevărați, experți. Aș putea să spun „nu sunt de acord cu tine” dar asta doar i-ar stârni mai tare, pentru că ei, nu-i așa, „știu mai bine” despre orice, oricând.

Mă eliberează să devin eu însumi un român expert. Mi-a dat seama de mult de lucrurile pe care nu le știu:

  • Nu știu să gătesc
  • Nu știu conduc
  • Nu știu fizică nucleară
  • Nu știu politică globală
  • Nu mă pricep la legislație
  • Nu știu să fac sex
  • Nu știu să fac sport corect
  • Nu știu limba română
  • Nu știu nici măcar să scriu!

Îmi place să nu știu, mă simt ca un copil care învață mereu.

Îmi place să nu mă cert cu romani lipsiți de inteligență, să îmi răpesc din tipul meu, sau mai rău, să le acord timpul meu românilor needucați, atotștiutori.

„Nu știu” mă eliberează de ură: înțeleg că eu nu sunt șofer expert și că ceilalți de pe șosea nu sunt „proști”. Înțeleg că nu „știu” cum funcționează moda, și nu îmi bat joc de hainele altora.

„Nu știu” mă odihnește, oricât ar vrea romanii adevărați război și să îmi consume viața, un „nu știu” în față îi dezarmează, confuzează, nu mai pot să abuzeze, să vomite despre cum „știu ei cum trebuie”.

Socrate

O parte a personalității mele am copiat-o de la un prieten ce a definit umanitatea inteligentă în ultimele mii de ani.

Domnul Socrate spunea multe lucruri inteligente la viața sa – lucru pentru care a plătit prin moarte, din păcate.

Un lucru pe care îl consider briliant, și care mi-a luat cam doi ani să îl înțeleg este:

Singurul lucru pe care îl știu este că nu știu nimic.

Pentru că mi-a luat atât e mult timp să înțeleg ce spunea, te las pe tine să rumege puțin domnul creier informația noua și puternică.

Și eu predau după modelul socratic, am chiar o mare parte de material psihologic/filozofic prin care îi învăț pe români să nu mai fie experți, să se elibereze de frică și ură.

Este unul dintre lucrurile care chiar îi șochează pe românii care pot să învețe, care sunt inteligenți: „cum adică nu știu, nu pot nici măcar să creadă în propriile povești/gânduri pe care le spune creierul?” – Nu!

Relații

Aseară priveam la o cearta între doua persoane dintr-un cuplu – fiecare încerca să îi demonstreze celeilalte că are „dreptate” și „știe adevărul”. Odată ce îi educ pe cei din relații despre imposibilitatea de a ști, certurile dispar și se instalează înțelegerea, respectul, și compasiunea.

Nici unul dintre parteneri nu mai simte nevoia de a spune „cum trebuie”, „cum este de fapt”, și nici unul nu mai dorește să îl schimbe pe celălalt.

Sună bine, nu-i așa?

Mențiune

Dacă te întreb de unde ai învățat tu să „știi” și să nu poți pronunța „nu știu”, de unde ai spune?

Cele trei persoane pe care vreau să le menționez:

  • Preotul – cine, dacă nu un bărbat în rochie care vorbește cu evrei spațiali, cine, dacă nu el, „știe” care este „adevărul” și „dreptatea”?!
  • Mama – care mama româncă nu este expertă și „știe” cum trebuie crescut copilul? Ironic, românii sunt niște oameni corupți, săraci, răi – ce spune asta despre mamele lor?
  • Televizorul – da, televizorul este o persoană vie în capul românilor. De acolo își iau ei „adevărul” și „dreptatea”, ajungând chiar să își ucidă copiii pentru el – vaccinuri, de exemplu

Pe scurt

De mici am fost educați că există „adevăr” și „dreptate”, preotul, mama și televizorul fiind furnizorul lor. La școală și acasă suntem aspru pedepsiți dacă „nu știm”. Nu am fost educați la școală să citim o carte de plăcere, fiind obligați să memoram absurdități românești, comentarii fără sens, să ne omorâm creativitatea. Românii, conform celor lipsiți de inteligență, sunt de două tipuri, cei care „știu”, și cei care „nu știu”. Cei care nu știu trebuiesc pedepsiți și bătuți joc. Și bineînțeles, eu știu, tu nu, deci să-ți moara capra, ca să nu spun altceva.

Îți doresc ca aceste șase pagini de articol să te ajute să știi mai puțin, de fapt să spui cu mâna pe inimă, cu entuziasm și eliberare: „NU ȘTIU!”

Românii inteligenți spun "Mulțumesc"!

Cel mai important lucru pentru mine este ca tu să înțelegi viața și să trăiești INTELIGENT și deci: FERICIT/Ă!

Ce câștigi lucrând cu mine:

  • informații de la cei mai inteligenți oameni din lume
  • un om care te înțelege și nu te judecă
  • înțelegi cum funcționează emoțiile și gândurile
  • înțelegi stresul și depresia
  • ai relații excelente cu partenerul de viață și copiii
  • mult timp liber!

Consilier Psihologic, Profesor de Mindfulness , Soft Skills Trainer, Executive & Team Coach, Leadership and Social + Emotional Intelligence Coach®, Inginer Software


Vreau eBook-ul de 100 de pagini: Eliberarea de depresie


8 gânduri inteligente la “Două cuvine pe care românii nu le pot pronunța

  1. Buna ziua, sunt spaniol (de aceea ierta-ti ma sa scriu fara diacritice) si doar vreau sa stiti ca m-am simtit foarte identificat citind articolul dumneavoastra. Si aici persoanele sunt cu tot mai nepoliticoase, unica diferenta este ca multi stie sa spuna „nu stiu” dar intr-un alt sens:
    Aici in Spania sunt multi cei care nu stie si nu au macar intentia, adica ei sunt mândri ca su se pricep la nimic.
    – Politica? Toti hoti! Nu îmi intereseaza
    – Cultura? Carti îmi plictisesc, mie îi este absolut egal.
    – Tehnologie? Cui îi pasa? Eu am un smartphone care stie despre tot!

    Si asa mai departe. Faza este ca mi-a placut foarte mult articolul dumneavoastra si am vrut sa îmi împartesc gândurile, dar sunt de acord ca umilinta este necesara, doar curiozitatea mi se pare si importanta ca sa nu devinem asa.
    Multumesc pentru munca depusa! Astept nerabdator urmatorul!

    1. Salut Anibal,

      Scrii foarte fain romaneste, sunt impresionat 🙂

      Imi pare rau ca si in zona in care locuiesti oamenii se aseamana cu lipsa de inteligenta romaneasca.

      Mult success iti doresc in educatia catre fericire,

      Ne auzim la urmatorul, cum spui tu 🙂

      Numai bine,
      Adrian

  2. Adrian, singurul lucru inteligent pe care l-am făcut in viața fără să-mi pară rău, a fost să plec din România acum 17 ani. Am terminat facultatea de medicină veterinară unde deși am terminat al 3 lea din promoție nu învățasem nimic util pentru a evita să nu omor lighioanele care îmi intrau la consultație (excalenta școală de medicină veterinară românească) și mi-am dat seama că „nu știu” era atitudinea salvatoare pentru ele. Îi trimiteam la un specialist. Mulți ani m-am straduit să știu tot, iar când am văzut că e imposibil, m-am specializat pe neurologie (quien mucho abarca, poco aprieta e o expresie inteligentă ce o au spaniolii) și cu cât mai mult studiez îmi dau seamă de cât de puțin știu. Cititul, studiul îți deschide ochii ca să vezi că rahatul de univers al ignoranței în care trăim e doar o fărâmă din infinit.

    1. Salut George,

      Multumesc ca ai impartasit experienta ta, si ma bucur ca ti-ai dat seama de limitarea noastra.

      „Cu cât mai mult studiez îmi dau seamă de cât de puțin știu” – de acord, asta imi dau si eu seama. Cu fiecare carte citita realizez ca mai vreau/doresc ca citesc inca 7 carti care sa imi explice subiectul/sau subiecte noi. Never ending story.

      Spre deosebire de „O persoană care nici măcar la școală nu a citit vreo carte, nu are întrebări, are răspunsuri”.

      Mult succes iti doresc George!

Doar comentariile inteligente sunt publicate