Întâlnesc o mulțime de persoane ajunse la anii 30, care acum regretă anii 20. Ce s-a întâmplat?
Incertitudine
Persoanele în anii 20 nu știu ce să facă, de unde să înceapă. Să își ia un job, să își facă o familie, să investească în pensii private, etc? O mulțime de opțiuni care îi paralizează, iar atunci nu mai fac nimic.
Alegerea de a nu face nimic, este totuși o alegere
Job-uri
Am văzut diferite tipare, printre care ori încep foarte târziu cu un job, ori au joburi minuscule, ori nu încep de loc.
Ce vrei să faci de fapt, este să ai cât mai multe și mai diferite servicii. Pentru că așa îți dezvolți diferite tipuri de aptitudini. Astfel înțelegi diferite tipuri de colegi/clienți și cum să socializezi în aceste tipuri de grupuri. Înțelegi puterea banului și evoluezi financiar de la job la job.
Relații
Probabil în anii 20 cel mai des întâlnite sunt relațiile obsesive. Se găsesc de tineri, se îndrăgostesc, își proiectează imaginea preconcepută asupra celuilalt. Iar apoi încep abuzurile psihologice, certurile. În cel mai rău caz, povestea se termină cu o căsătorie și/sau copii.
Ce fac tinerii de succes este de fapt, încercarea, testarea, experimentarea a ceea ce înseamnă relații. De aceea, sunt mai detașați emoționali, pot să aibă relații sexuale cu mai mulți parteneri – nu mă refer deodată. Învață tiparele psihologice ale partenerilor. Așa pot ei să conștientizeze că nu „toți bărbații sunt porci” și nu „toate femeile sunt curve”. Pot să iasă ușor din relații abuzive, sau relații unde se plafonează.
Dacă analizezi, anii 20 sunt cei în care: 1) poți face sex mult, cu diferiți parteneri 2) fără să îți pese că ești judecat/ă. După 30, totul devine mai greu, „standarde înalte”, declinul atracției fizice (la femei), etc.
Relații – Bad boys/girls
Tinerii sunt extrem de susceptibili la abuzul numit „educație prin televizor”. Fetele își aleg băiatul cel mai fioros din grup, cu pătrățele și tatuaje, care le ignoră și abuzează. Băieții aleg fetele cele mai frumoase, cu o personalitate blocată în „totul mi se cuvine”, „primesc totul gratuit, fără efort”.
Inevitabil, ambele tipare vor fi tragic dezamăgite. Partea și mai rea este că anii de posibilă creștere emoțională au fost irosiți. O persoană care a fost în relații abuzive cu „băieți rai” sau „Ileane Cosânzene” a pierdut șansa de a-și crea o personalitate caldă, tandră, onestă, sinceră.
Cum se poate aștepta această persoană atunci, ca la 30 de ani să aibă parteneri care chiar au calități relaționale sănătoase, dacă ei înșiși nu le pot oferi?
E important aici de știut că majoritatea copleșitoare din fete nu își dau seama nici
- că sunt Ilene Cosânzene, adică: frumusețe peste medie + personalitate răsfățată și nesănătos dezvoltată
- că sunt abuzive cu partenerul
Consecințele sunt tragice și în desfășurare toți anii ce urmează.
Relații – Sugar Daddy
Fetele cu o frumusețe peste medie s-ar putea să aibă „sponsori”. Un „sponsor” este un băiat care plătește pentru a se bucura de acces la sexualitatea ei. „Sponsorii” nu sunt, cum ne putem imagina, un bătrân gras cu bani. El este un tânăr, care poate din îndrăgosteală și/sau poate semi-conștient, va plăti (cash sau prin favoruri) pentru: excursii, ieșit în oraș, cursuri, mașină, cazare, pentru Ileana Cosânzeana.
Ca și mai sus, ea sau poate ambii, sunt inconștienți de situația în care se complac. Din nou, relația se termină tragic. Ea își întărește personalitatea abuzivă, răsfățată, iar el își dezvoltă o grămadă de complexe de inferioritate și probabil și o ură inconștientă față de abuzator.
Călătorie
Anii 20 sunt cu siguranță cei mai potriviți pentru călătorii. Este o posibilitate fascinantă de a cunoaște diferiți oameni, culturi, pe tine însuți.
Dar ce întâlnesc cel mai des sunt persoane care tot ce aduc din călătorii sunt fotografii: la mare, la piramide, în Asia.
Ce nu aduc însă cu ei sunt povești. Cum i-a schimbat experiența? Au înțeles că omenii cam vor aceleași lucruri? Ca suntem foarte asemănători, chiar dacă avem alte culori sau educații? Și-au dat seamă că de fapt suntem doar o mare familie? Au înțeles că România nu este centrul lumii, că există peisaje fascinante peste tot? Au văzut că însuși întreg globul pământesc este mic? Au privit către cer, și-au conștientizat propria mortalitate?
Călătoria este modul prin care ne șlefuim sufletul fricos și ignorant. Au revenit ei oameni mai înțelegători și iubitori, sau nu s-au schimbat de loc?
Răscruci
Anii 21, 25, 30, sunt toți ani foarte importanți, pe care e bine să îi vezi ca și cotituri. Ce ai făcut până acum bine? Ce ai făcut rău? Încotro te îndrepți? Fii specific în detalii!
Dacă faci la fel ca până acum, unde vei fi în 3 ani? E bine?
Căsătorie
Din păcate, din punct de vedere anatomic, femeile sunt forțate să aibă copii mai devreme decât bărbații. Vârful fertilității feminine este atins la 28, în timp ce fertilitatea la bărbați începe să scadă doar după 41 de ani, și mai lent.
Am spus „din păcate”, pentru decizia de a avea copii este una foarte grea, iar a crește/educa copii este incredibil de greu, deci a cere asta unui „copil” de 20+ ani este ceva foarte dur.
Atunci întrebări pentru o femeie în anii 20 sunt: la ce vârstă aș vrea să am primul copil? Dar pe ultimul?
Aceste întrebări sunt necesare, te forțează să te gândești adânc și să îți folosești imaginația. Valoarea răspunsurilor pe lungă durată este inimaginabilă.
Relații sociale
La partea de socializare, femeile în general stau slab. Dacă mai adaugi și relațiile amoroase de plafonare din anii 20, iese o harababură.
Ce este eficient, este să îți întărești „legăturile slabe” (weak ties). Prin cine îți găsești jobul valoros? Prin prieteni ai spune. Dar nu este așa. Îți găsești joburi prin prietenii prietenilor. Acestea sunt „legăturile slabe”.
Ca să îți întărești „legăturile slabe”, ai nevoie să îți mărești cercul de oameni. Cere favoruri – chiar dacă „nu așa ai fost învățat/ă acasă”. Ține legătura cu oameni care au 10 ani în plus și în minus. De la cei bătrâni înveți din experiența lor, fără să mai faci aceleași greșeli. De la cei tineri înveți să te menții copil, să ai sufletul și mintea deschisă.
Controlul emoțiilor
Anii 20 sunt esențiali pentru a învăța să îți controlezi emoțiile. De la job înveți relațiile sociale, să nu țipi la colegi/clienți, să îți gestionezi stresul. De la partener înveți că nu vrei să fii stoned/alcoolizat zilnic.
Poți aplica conștient procedee, ca și: exerciții fizice, terapie, mindfulness, yoga, respirație adâncă.
Creierul
Maturizarea creierului se termină pe la sfârșitul anilor 20. Dacă vrei să înveți lucruri folositoare, cum să fii de succes – în relații, job, etc – atunci acum este momentul. După aceea este foarte greu să mai schimbi ceva.
Pe scurt
Anii 20 sunt esențiali în dezvoltarea personalității tale, cu consecințe în toate domeniile. Dacă nu profiți de acești ani, dacă mergi pe mentalitatea de „laissez faire”, vei ajunge la 30 să te plângi, întrebându-te cu regret „ce am făcut în anii 20?”, „pe ce lucruri am pierdut 10 ani întregi?”. Acum îți decizi viața.
Este o diferență enormă între a avea o viață la 30, și de a începe una!
STOP ANXIETATE
Dacă suferi din cauza doamnei Anxietăți, ai șansa să te eliberezi în doar 20 de zile. Pentru asta, accesează programul anti-anxietate oferit de către STOP ANXIETATE. Îți doresc mult succes!