Trimite și prietenilor tăi articolul!

Cunosc o mulțime de oameni inteligenți și cu bani, dar care tot suferă, care tot nu se bucură de viață așa cum am crede că ar face cineva în situația lor.

De ce nu poți fi fericit în România chiar dacă ai afacerile tale (sau ești IT-st) și câștigi bine de tot? Există multe motive, așa că hai să luăm câteva dintre cele mai importante.

Colegul/angajatul

Că ești șef sau coleg, sigur ai oameni noi în firmă pe care ai nevoie să îi train-uiești. Vorbim aici despre tineri care ies de pe băncile unei școli în care nu învață nimic practic, dar aceeași tineri care au așteptări la un salariu vestic.

În fiecare săptămână îmi povestesc omenii despre cum colegii/angajații nu știu nici măcar să scrie un email, să vorbească cu clientul, să își respecte cuvântul.

De ce îți aduce incompetența colegului/angajatului nefericire? Pentru că depinzi de ei, pentru că comportamentul lor anarhic și egoist îți provocă stres și depresie.

Doctorul

Mai devreme sau mai târziu ajungem toți la mila unui personaj cu salariu mic, dar cu buzunar mare. Câte povești știi despre doctori care nici măcar nu se uită la tine, chiar în situații de mare urgență, dacă nu le dai câteva sute de euro?

Crezi că acești doctori sunt competenți? De câte ori ai auzit că au omorât oameni prin diagnostice și tratamente greșite?

De ce îți aduce incompetența doctorului nefericire? Pentru că în situații critice ești la mila unui incompetent șpăgar, care cu o aroganță ieșită din comun te poate lăsa să mori în fața lui.

Atât tu cât și copiii tăi stați cu frică de doctor – o boală mai mare sau obișnuită, un tratament incorect, și ați murit – tu sau copiii tăi.

Mama

Am scris în multe articole de ce mama este o sursă puternică de insatisfacție. Azi vorbesc despre oamenii care chiar dacă au o grămadă de bani, vin la mine și recunosc oarecum rușinați: „nu știu când să mă opresc. Am tot ceea ce vreau, mă scald în bani, dar parcă niciodată nu îmi este îndeajuns”.

Știi de unde vine asta: „niciodată îndeajuns”?

De câte ori ți-a spus mama sau părintele dominant, că nu ești îndeajuns de deștept, îndeajuns de frumoasă, că nu vei ajunge niciodată nimic, că trebuie să strângi mulți bani, să îți iei nevastă/soț și apartament și multe multe alte lucruri?

De ce îți aduce incompetența mamei nefericire? Pentru că neavând educația psihologică de a crește un copil și-a proiectat asupra ta toate frustrările și părerile false pe care le avea despre societate, iar acum tu cazi în plasa ei, de a nu fi îndeajuns de bun niciodată. Din păcate, această nefericire o resimți toată viața, până la moarte chiar, dacă nu te tratezi .

Educația

Câștigi bani gârlă, ai făcut un copil, și dorești să îl trimiți la cea mai bună școală sau universitate din România. Care este aceea? Care școală nu are o programă incredibil de slabă și irațională? Care școală are o programă altceva decât lucrurile comuniste și total nepractice pe care le-am tocit și noi?

Îți trimiți copilul la o școală pe care o urăște, cu profesori pe care îi urăște, cu o programă și materii pe care le urăște, să memoreze mecanic și să uite apoi toate informațiile care oricum nu îi vor folosi în viața reală.

De ce ți-ai blestema copilul la așa ceva?

De ce l-ai face pe copilul tău bătaia de joc a 24 de miniștri ai Educației în 28 de ani?

De ce îți aduce incompetența școlii nefericire? Pentru că îți distruge copilul sistematic, pentru că dintr-o ființă curioasă și voioasă devine un om cu frică de note, trist și depresiv, poate chiar agresiv în competiția cu colegii (psihic sau fizic), cu sechele ce îi vor rămâne toată viața.

Depinzi de alții

Să spunem că ai o sursă de venit ca și domnișoara Halep, ai atâția bani cât să crești 100 de copii timp de 100 de ani. La ce îți folosesc?

Incompetenții colegi/angajați îți fac zile negre și surprize neplăcute non-stop.

Incompetenții doctori te pot omorî pe tine sau pe copilul tău oricând, indiferent de șpaga pe care le-o dai.

Incompetenta mamă sau părinte dominant te-a torturat atât de mult încât suferi toată viața ta de insatisfacție, perfecționism, perspective irealiste și negative asupra lumii.

Incompetenții profesori și academicieni îți torturează copiii zilnic la școală.

Poți să navighezi pe izvoare de bani în România, dar ai cele mai mari șanse ca la sfârșitul vieții să regreți viața pe această planetă.

Oricâți bani ai avea, depinzi de alții, ești oricând la cheremul unor oameni cărora nu le pasă de tine, care sunt atât de incompetenți încât chiar și dacă ți-ar dori binele, probabil te-ar distruge și omorî, pe tine și copiii tăi.

Străinătate

Se întâmplă la fel în străinătate? Din păcate cunosc români care cred că „afară” este ca și „înăuntru”. Aici vorbim despre cei care nu au ieșit niciodată în Europa/America, sau cei care au ieșit dar sunt orbiți de fanatismul patriotic.

Îmi aduc aminte cu drag de ziua când treceam pe lângă Universitatea din Viena, iar pe banner-ul gigant scria 650 de ani de la înființarea universității. România încă nu are 100 de ani.

Ei au incompetenții lor, dar și cele mai mari și aduse la zi spitale din lume. Îl mai ții minte pe Băsescu care s-a operat la Viena?

Ei au universități de pe la începutul anului 1000, au autostrăzi, au curățenie, au cultură și civilizație.

La germani oamenii fac doi, trei ani de școală ca să devină tehnicieni mecanici sau lucrători în bucătărie.

La români, toată lumea este expert din naștere, în orice domeniu. Mame experte, politicieni experți, critici experți.

La sfârșit, o adunătură de incompetenți care îți distrug viața, ție și copiilor tăi.

Pe scurt

Mă bucur de oamenii care în România au un trai îmbelșugat. Asta nu înseamnă că ei nu suferă. Dimpotrivă, atât timp cât viața lor și a copiilor lor depinde de alții, ei trăiesc la fel de nefericiți că și românii cu un venit normal. Cât de tragic este să fii milionar în euro, dar să te milogești doctorului incompetent, să pupi mână profesorului comunist, să ai de-a face cu fanatici religioși?

Îți doresc să cauți calea de a ieși din această mare problemă!

Trimite și prietenilor tăi articolul!

Peste 90% dintre români suferă din cauza anxietății și depresiei. În spatele suferinței se află, de obicei, emoția numită "frică".
Frica de părerile altora, frica de a interacționa romantic cu fete sau băieți, frica de a nu fi judecat/ă și frica de a nu face greșeli sunt cele mai întâlnite emoții în cultura noastră. Pe lângă aceste frici, femeile, în special, trăiesc cu frica de partener, frica de gura soacrei, frica de viitor.
Aceste probleme care te distrug pe tine și familia ta pot să dureze ani de zile. Ani de frică, teroare, paranoia, lipsă de încredere, pesimism.
În caz că suferi de una dintre fricile de mai sus (sau cunoști pe cineva care suferă) și dorești să spui stop fricii, atunci descarcă aplicația și începe/ți eliberarea de suferință.
Îți doresc mult succes!

               

Consilier Psihologic, Profesor de Mindfulness, Soft Skills Trainer, Executive & Team Coach, Leadership and Social + Emotional Intelligence Coach®, Inginer Software

Vreau eBook-ul de 100 de pagini: Eliberarea de depresie


1 gând la “De ce nu poți fi fericit/ă în România oricâți bani ai

  1. E catastrofa tara asta. Pentru cineva revenit din Vest, eu o resimt ca o trauma chiar si dupa ani de zile.

Comentariile sunt închise.