Dacă ai încercat să renunți la fumat, atunci știi că există părți dificile și dureroase, iar cea mai mare problemă probabil este… începutul.
Cum îți spui ție să renunți la fumat? Probabil ai încercat multe metode, iar dacă citești acest articol înseamnă că tot nu ai reușit.
Trebuie (greșit)
Ce spui când stai la bere cu prietenii, sau tragi o tuse sănătoasă?
- „Trebuie să mă las de fumat”
- „De luni, trebuie să renunț la fumat”
- „Mă dor plămânii de atâta fumat, trebuie să termin”
- „Fumatul e scump, pute, îmi distruge sănătatea, trebuie să renunț la el”
Au funcționat expresiile acestea până acum? Ai renunțat pentru că ai folosit cuvântul magic „trebuie”?
Ia exemplul următor: vrei să scapi de câteva kilograme, ai cam pus pe tine și arăți cam gras/ă. Afară e toamnă, rece și plouă. Tu îți spui:
- Trebuie să merg în dimineața asta la sală
- Vreau să merg în dimineața asta la sală
Ce simți când folosești varianta A? Dar varianta B?
Folosind cuvântul magic „trebuie”, tot ceea ce faci este să te autoblochezi singur, să îi dai comenzi creierului crezând că acesta este sclavul tău.
Ție nu îți place să iei comenzi, de ce crezi că creierul tău ar fi diferit?
Observarea cu judecată (greșit)
Un alt mod, de a privi situația, care nu te ajută este comparația făcută de propriul ego.
- Vezi o persoană că tușește pe stradă: „Ce bine că nu sunt chiar atât de rău ca acela”
- Vezi în spital un om cu o gaură operată în gât: „(Sper că) Eu nu voi ajunge niciodată în asemenea hal”
- Te uiți la prietenul tău ce le sudează: „Mă bucur că eu nu fumez 2 pachete pe zi”
Dacă observi, toate expresiile pe care ți le spui duc la… inacțiune! Ce se întâmplă sunt următoarele: comparație + e bine și așa, nu am nevoie să mă schimb.
Ți s-a întâmplat și asta, nu-i așa?
Și atunci, totuși,
ce funcționează când încerci să renunți la fumat dar nu prea ai chef?
Observarea cu înțelegere (soluția care funcționează)
Un alt mod de a observa, diferit de a cel cu judecată, este observarea și înțelegerea și acceptarea realității așa cum este, fără dorința de a o schimba.
Asta înseamnă observarea, dar fără folosirea cuvântului magic „trebuie” să mă schimb/fac/renunțe/etc. Doar a sta și observa, care este realitatea, ce simți tu în corp, precum ce simți tu emoțional. Nu mergem către o judecată semi-rațională.
Probabil te vei recunoaște și tu în exemplele următoare inspirate din în viața reală.
| Eveniment/Situație observată | Ce simt în corp | Ce simt emoțional |
|---|---|---|
| Persoană tușește oribil pe stradă, tuse tipică de fumător | Strângere de inima, frig | Frică (nu vreau să ajung ca el) |
| Dormit în camera lângă locul în care se fumează | Ochii roșii plini de sânge, respirație superficială, tuse, amețeală | Frică de boli, ură față de ochii însângerați, supărare pentru amețeală/starea de zombie |
| Scrumieră gigantă, plină de scrum | Tremur, greață în stomac | Greață, scârbă când înțeleg că plămânii mei arată ca o gigantă scrumieră, neagră/gri, care pute a moarte |
| Prietenii mei se trezesc obosiți, puțind, cu ochii însângerați și pielea îmbătrânită | Ochi bulbucați/surpriză, dezgust, greață în stomac | Uimire, neîncredere, frică că voi ajunge ca ei |
Atât.
Asta e tot ce ai nevoie să faci.
Cum funcționează în creier, sau de ce funcționează asta?
Ei bine, după cum spuneam, nu poți să îi dai ordine creierului. Nu poți să îi spui „de azi fă sport”, „de azi mănâncă sănătos”, „de azi renunță la fumat”. Ce poți în schimb, este să aplici metoda Minfulness, aceea de direcționare a atenției în momentul prezent, fără judecată.
Prin asta îți înveți creierul la ce să acorde mai multă atenție și deci importantă, dar nu îi spui ce „trebuie” să facă. Îl lași pe el să hotărască.
În timp, poate 1, 2 săptămâni de direcționare voită a atenției și fără judecată, creierul va observa atât corpul cât și emoțiile negative pe care le provoacă fumatul, și va decide el ce ai tu nevoie să faci: să renunți la fumat.
Asta înseamnă că nu îi spui tu creierului că „trebuie” să renunți la fumat, ci
Creierul îți va spune ție că e timpul să renunți la fumat.
Astfel,
Ai făcut din creierul inamic un creier prieten!
Cum ți se pare această metodă?
Observi că nu te mai lupți cu tine, că nu îți mai dai ordine și nu mai fugi de realitate?
Ei bine, acesta este modul optim e comunicare cu creierul, precum și modul în care relaționezi cu creierul dacă vrei ca acesta să te ajute, în loc să te folosească pentru plăcerile imediate.
Pe scurt
Ca și alte multe lucruri despre care scriu pe site-ul psihologiei românilor inteligenți, lucrurile învățate de la părinți sau din popor nu sunt adevărate. „Trebuie” să renunț la fumat, „de luni mă las”, „sper să nu ajung în situația aceea” sunt expresii prin care fugi de realitate, sau mai rău, îți tratezi creierul ca inamic. Reconectarea la prezent, observarea prin lipsa de judecată este soluția care funcționează, prin care nu îi comanzi creierului ce să facă, ci el singur decide care este soluția cea mai bună și vine în ajutorul tău.
Îți doresc mult succes în a practica acesta soluție și a renunța la probabil cel mai sinistru obicei din viața ta!
Aici ai cele două cursuri pe care le-am creat pe YouTube ca să renunți și tu la fumat!
Renunță la fumat cu Vîntu – Curs 1
Renunță la fumat cu Vîntu – Curs 2
Bravo Adrian pentru acest articol. Eu zic ca reusita renuntatului la fumat si consumul excesiv de alcool (mai ales pentru cei care fac si lucruri necugetate atunci cand sunt sub influenta alcoolului) pe langa ca ii salveaza pe acei „posesori” de vicii, ii sealveaza si pe cei din jurul acestora. Astfel ca daca reusesti sa ajuti aceste persoane, este o reusita care se multipla. Dar de inlocuirea expresiei „trebuie” cu expresia „vreau” ce spui? Sau expresia „as putea”? Spor la munca si succes.
Foarte de acord cu tine Ioan!
Respectiv, traiasca „vreau”.
Nu stiu despre „as”, de exemplu:
„As putea sa ma las de fumat cand as vrea”. Dar nu vreau (acum).
„As putea sa revin la kilogramele de cand aratam bine”. Dar nu am motivatie, timp, etc.
„As putea sa nu fur”. Dar…
Intelegi?
Mult succes iti doresc Ioan!