Eram în Cluj la o întâlnire cu un român, tată de mulți copii, provenind din religia evreiasco-româneasco-americană. Ne dădusem amândoi seama că nu vom putea colabora împreună, dar aveam o discuție destul de neutră, superficială și relaxantă.
La un moment dat îmi povestește despre o tânără din altă familie, ce dorește să se căsătorească, dar părinții nu o lasă.
„De ce nu o lasă părinții să se căsătorească?” întreb eu.
El: „Pentru că băiatul e din altă religie”.
„Ah, deci fanatici religioși?” întreb eu.
El, se uită șocat și foarte speriat la mine: „Nu, nu!”
De doi ani mă tot gândesc la frica de pe fața lui. Să nu fie el considerat fanatic, să nu fie cei din religia lui considerați fanatici? Nu știu ce îi trecea prin cap.
Ce știu însă, ca și tine, este viața fetei este distrusă de către părinții români, din primii ani de existență, și iată, inclusiv la vârsta căsătoriei.
Au curs râuri de articole pe situl meu despre cât își urăsc părinții români copiii, dar această sinistră alegere a românilor de a-și tortura și chinui proprii copii cred că merge spre infinit.
Banii tai
Priveam în August la știrea de mai jos.
100 de milioane de RON, adică 20 de milioane de euro au fost luați de la Ministerul Cercetării și dați bisericii românești să construiască o clădire.
Acești bani erau îndreptați către copilul tău, sa fie folosiți ori în adolescență (școală) ori în universitate. Cu acești bani, copilul tău putea să stea în România ca cercetător științific în Inginerie Biologică, de exemplu, să caute poate un leac pentru cancer.
În loc de asta,
acum copilul tău poate să meargă la biserică.
Iar apoi, dacă el/ea are o minte briliantă, și chiar ajunge un inginer biolog de valoare, atunci va fi obligat/ă să părăsească țara, pentru că nu are unde să își profeseze meseria.
Lasă-mă să repet:
dacă copilul tău este inteligent, probabil va trebui să părăsească România!
În dimineața aceasta am primit următoarea știre.
De data asta bani sunt luați de la spitale. Copilul tău, de va fi bolnav vreodată în viață sa, are toate șansele să între într-un spital românesc și să nu mai iasă viu!
Vorbim aici despre lipsa de aparatură și medicamente, despre jeg și mizerie – iar despre competențele medicilor, ce spuneam mai sus?
dacă copilul tău este inteligent, probabil va trebui să părăsească România!
Cine crezi că rămâne pe poziții în spitale, primarii, universități și alte locuri bugetate? Bătrânul PCR, iar pentru generația nouă, asta înseamnă: „Pile, Cunoștințe, Relații”.
Abuzul
Ai cunoscut vreo persoană competentă ce lucra în domeniul bugetar? Probabil există un 0,1%. Ce povești au ei?
Ei bine, acești 0,1% sunt agresați de către marea majoritate a bugetarilor, a crunților fanatici și incompetenți. În momentul în care o persoană competentă intră în birou, angajații incompetenți încearcă să o aducă la același nivel cu ei, sau să o dărâme.
La mine vin oamenii cu această problemă, problema de a fi inteligent în România. Acești oameni de valoare sunt abuzați, puși la colț, bârfiți – de ce își fac treaba, de ce vor să schimbe lucrurile, „de ce vor să ne facă de rușine”. De aceea sunt izolați și dați la o parte, pentru că majoritatea incompetenților cred că oamenii inteligenți au o dorință de „a-i face de rușine”.
Cât de nebuni sunt acești incompetenți? Și cât rău aduc?
Viitorul
Politicienii infractori, dovediți sau nedovediți, vor continua să ia banii din buzunarul tău și să îi toarne în sacul fără fund al bisericii românești.
Dacă tu cititorule ești un tânăr, și citești „Psihologia românilor inteligenți”, atunci tu ești inteligent. Iar asta e o problemă în România. Asta înseamnă că atunci când vei termina facultatea și vei vrea să faci ceva e valoare, că e film, medicină sau altceva, nu vei avea cu cine și mai ales, nu vei avea unde.
Nu vor fi institute de dezvoltare pentru tine, nu vor fi fonduri. Ce va fi, o mare clădire neterminată în București.
Dacă tu cititorule ești un părinte, și citești „Psihologia românilor inteligenți”, atunci tu ești inteligent. Iar cum spuneam, asta este o problema în România.
Copilul tău va fi izolat social „ala care nu crede că ne privesc evreii din stratul de ozon”, va fi izolat la locul de muncă „ce bă, vine ăsta să ne învețe?!”, va fi batjocorit în relațiile politice-sociale „ce bă, vine ăsta să ne schimbe?!”.
Ce șanse are copilul tău la dezvoltare și fericire în România?
Pe scurt
În fiecare zi muncești pentru biserica românească. O gigantă parte din venitul tău este direcționat către preoții români. O enormă parte din efortul vieții tale este luat de la odrasla ta. Copilul tău, dacă este inteligent, va suferi. Cel mai probabil, va trebui să părăsească această țară, iar tu vei rămâne singur/ă.
Îți doresc să conștientizezi profund aceste grele lucruri ce se întâmplă, căci ele îți vor determina viitorul. Cel mai probabil, un viitor foarte sărac și negru.
Update 1
Linkuri despre preoții români violatori de copii găsești aici Cum îi spui mamei tale că ești gay
Update 2
Ce se întâmplă în România în timp ce mor oamenii non-stop, și toată planeta intră în criză economică?
Guvernul alocă de șase ori mai mulți bani pentru biserici înainte de alegeri
Adrian, mă înclin și cu respect îți spun: ,,jos pălăria ” pentru articolul și tema abordată ! Ai perfectă dreptate în afirmații.Dar din păcate acesta este sumbrul adevăr ! Parcurgând rând cu rând articolul ,mi-am amintit de multe probleme avute la locul de muncă cu acei ,,colegi ” cu cap de beton care aveau traseu că metroul – nu puteai sa le schimbi opinia nici cu pistolul la tâmplă – acea invidie față de alt semen mai inteligent- demnă de ,,colhoznici staliniști” ! Apoi în 2010 m-am săturat de atâta ,,lapte și miere” psd-ist ,pnl-ist etc încât am plecat cu soția la muncă în altă țară . Aveam atunci 54 de ani eu și 52 soția . Am avut parte de o ,turnantă” favorabilă , norocoasă….am lucrat cu oameni foarte inteligenți , pregătiți : medici și profesori universitari la o clinică de fizioterapie și recuperare postoperatorie. Am revenit în țară pentru a avea grijă de mama – din păcate este la pat . Oricând suntem bine reprimiți înapoi …Dar să punctez finalul . Cele două fete ale noastre sânt căsătorite , avem nepoți ,care sânt la început de drum : clasele 1,2,5.Au văzut diferența dintre acasă și afară în vacanțele petrecute împreună cu noi vara pe țărmul Mediteranei …Și probabil că dacă nu se va îndrepta nimic în următorii doi ani …..pa și puși ! Este incalificabil sistemul politic penalo- interlop din teleo(România)! S’ auzim numai de bine !
P.S. Mă număr printre ,,preafericiții” care NU am contribuit nici cu un bănuț ( nici pe plan local) la megalomania catedralelor .
Ce crezi ca se poate intampla in doi ca sa nu consideri ca „nimic” nu s-a intamplat?
Andrei scrie pe Linkedin
150 de milioane (115 de la Guvern + 35 de la Primarie) pentru Catedrala Neamului? Serios? Alex Dima de la Romania, Te iubesc face un Spital oncologie cu 16 milioane de EURO, deci cu banii astia s-ar putea face 2 Spitale State of the Art. La Refendum s-au cheltuit alte 35 de milioane (alte 2 Spitale)…..Am fi putut avea 4 Spitale doar daca s-ar fi distribuit banii altfel. Cam atat