Site icon Adrian Vîntu

De ce nu ieși din depresie și anxietate

Trimite și prietenilor tăi articolul!

Aș vrea să spun că rata mea de reușită de a scoate clienții mei din problemele lor este de 100%, dar ar fi fals.

Aș vrea ca la sfârșitul zilei să câștigăm toți, dar asta e posibil doar în comediile romantice penibile și mincinoase de la televizor.

Vindecarea

De ce nu pot vindeca 100% din clienți?

Pentru că, în primul rând, nu vindec pe nimeni, nici de relații romantice anapoda, nici de îndoctrinarea mamei, nici de lipsa de încredere și nici de depresie și anxietate.

Nu sunt sfintele moaște de la Sfântul Televizor!

Sunt un om, din majoritatea punctelor de vedere, ca tine. Am crescut într-o țară săracă, fanatică religios, plină de comuniști și post comuniști. Școala a urât-o, la fel ca și pe majoritatea profesorilor.

Dar am făcut ceva diferit.

Educația

Am plecat din țară și am înglobat până în cel mai mic colț al sufletului meu civilizația, bunăstarea, buna credință, mintea deschisă, și curajul pe care îl au oamenii care nu au fost distruși pentru simplu fapt că s-au născut într-o țară neblestemată.

Am învățat ce înseamnă curățenia de pe stradă precum și cea din minte, ce înseamnă politețea cu cei din jur, precum și cu sine.

Am învățat să mă descurc relativ singur și să gândesc relativ singur.

Printre puținii oameni de la care accept foarte nelimitat informația, sunt cele mai inteligente persoane din lume. Asta înseamnă autori de cărți care au în spate o experiență imensă: matematicieni filozofi, cercetători, psihologi/psihoterapeuți, economiști/etc de renume mondial, și/sau genii ce au primit premiul Nobel.

Am făcut o listă acum câțiva ani din câteva din cursurile de psihologie urmate la cele mai mari universități din lume.

Lista asta conține oamenii cei mai inteligenți din lume, care au scris și creat cursurile care sunt pline de învățătura universală a umanității. La ce mă refer? Vezi mai jos.

Prețul

Un prieten mă întreabă: „Cat costă o carte pe care o citești?”

Eu: „Cam 8-30 de euro”

Andrei: „Cat ar trebui să coste o carte, de fapt?”

Eu: „Nu știu, cât?”

Andrei: „Poi ce conține o carte? Conține învățătura de ~2500 de ani a umanității. Cei mai deștepți oameni din lume și-au dat o parte din viață ca să scrie din experiența lor pentru tine, ca după mii de ani să ai o viață mai bună. O care de acest fel îți poate schimba viața în câteva ore la 180 de grade, și îți poate oferi tot ce nu ai învățat în 12-15 ani de «educație» românească, da?”

Eu: „Da!”

Andrei: „Asta o carte de psihologie de calitate. Iar o carte de antreprenoriat? O carte de calitate de antreprenoriat pe care o citești în 10 ore poate să îți aducă un profit de 1,000,000 de euro într-un an. E posibil?”

Eu: „Da!”

Andrei: „Si atunci, cât ar trebui să coste o carte, de fapt?”

Întrebarea mea pentru tine este întrebarea lui Andrei: „Cat ar trebui să coste o carte, de fapt”?

NB: Insist asupra calității cărților, care este dată de oamenii din spate: cercetători, filozofi, Nobelisti.

Nu orice carte este de valoare, cu atât mai mult cele care apar la televizor: Sandra Brown, Dan Brown, etc.

Deci, cât ar trebui să coste o carte, de fapt?

Consilierea psihologică

Întrebarea așa mi-am pus-o și eu când am început să schimb viețile oamenilor.

Cât să cer unui om pentru că în câteva ore își va schimba relația cu partenerul de viață și copiii pentru tot restul vieții?

Cât să cer unei persoane pentru cele câteva ședințe în care ajunge să treacă peste depresia care îi distrugea viața de câțiva ani?

Tu cât ai da pentru a obține fericirea?

Blocajul

Să revenim la subiect. De ce, unii clienți nu scapă de depresie? De ce unii oameni citesc o carte sau două despre depresie și nu pot să scape de ea?

Acești oameni, chiar dacă le dau informațiile cele mai apropiate de realitate, de la cei mai inteligenți oameni din lume, tot nu pot să le folosească pentru ei, să iasă din situația neplăcută în care sunt.

Exisa mai multe motive, dar unul de bază iese în evidență.

Schimbarea

Acești oameni nu înțeleg că au nevoie să se schimbe, să devină altcineva. Sau, mai rău,

sunt atât de atașați de propriile gânduri, încât nu vor să se schimbe.

M-a întrebat cineva odată: de ce oamenii cad în depresie. Am răspuns: pentru că își cred propriile gânduri și emoții. Suntem educați ca să nu ascultăm detașați vocile din minte, ci să ne identificăm cu ele, să le credem adevărate.

Urlăm la șoferul care conduce diferit de noi, pentru că vocea din cap ne spune că noi avem dreptate.

Țipăm la copil când nu face ce „trebuie”, pentru că noi știm care este adevărul și ce „trebuie” să facă oricine de pe planetă

Oamenii din altă religie decât a noastră greșesc, doar noi știm care este adevărul.

Înțelegi ce se întâmplă, inclusiv în mintea ta și a mea? În capul nostru rulează programe care ne spun că orice am face noi, orice am gândi și simți, noi avem dreptate și adevăr, iar toți ceilalți 7 miliarde de oameni de planetă habar nu au ce fac.

Acest set de credințe lucrează direct împotriva clienților mei. Cu cât ei cred mai tare că ei au dreptate și adevăr, cu atât nu au de ce să schimbe situația în care sunt. De fapt,

ei cred că toți cei din jurul lor ar trebui să se schimbe, doar ei nu.

Moartea

Pe lângă credințele proprii ce îi limitează și blochează, ei nu se schimbă dintr-un motiv pe care îl cunoști și tu:

noi nu am fost educat să trăim cu moartea, să ne acceptăm propria moarte.

Am scris în articolul Femeia româncă după 30, 40 de ani despre ideile ce sunt mediatiza în reviste:

Observi că femeile românce sunt dresate să creadă că sunt nemuritoare, sau mai rău chiar, că întineresc în loc să se aproprie cu viteză de moarte.

Iar dacă asta le spune mass-media, revistele și televizorul, ele de ce nu ar crede asta?!

Dacă ele devin tinere și sexy, și „au o intuiție de oracol”, adică știința zeului evreu din stratul de ozon, de ce s-ar schimba?

Ele sunt perfecte, să se schimbe ceilalți!

A nu se înțelege că doar femeile românce sunt dresate astfel; și bărbații sunt în aceeași situație. De ce ar fi altfel, ei nu sunt „experți” în fotbal, politică, poezie, psihologie și cam orice există în univers?

Ei sunt perfecți, să se schimbe ceilalți!

Suferința

La sfârșitul zilei, pierdem toți. Eu îmi pierd timpul cu ei, ei își pierd timpul cu mine.

Mai rău, ei merg la familia lor și repetă aceleași greșeli, în care suferă atât ei cât și copiii și partenerii lor de viață.

Empatia implică schimbare continuă, iar schimbarea înseamnă moartea regulată a lucrurilor cu care te identificai.

De pildă, copilul care erai la 7 ani, modul de gândire, joaca cu păpușile/mașinuțele – acel copil a murit. Nu vei putea niciodată să revii la 7 ani. Acest concept e ușor de acceptat la nivel rațional, până îți iei timp să îl gândești cât de complex e de fapt.

Da, ai „fost” un copil mic, iar acela a murit. Ai „fost” adolescent, iar acela a murit. Ai „fost” tânăr/ă și ai murit.

Dacă înțelegi că oricum mori în fiecare zi, de ce nu ai alege schimbarea, să treci cât ai repede peste depresie și anxietate, să devii un partener cu un suflet mai blând?

Pe scurt

Chiar dacă informația pe care le-o dau clienților mei provine de la cei mai inteligenți oameni de pe planetă, unii, puțini, reușesc să o blocheze. Suntem mințit și dresați să credem că suntem nemuritori, că avem Dreptatea și Adevărul – suntem niște zei, dacă observi calitățile. În realitate noi murim în fiecare zi. Doar atunci când înțelegi și simți acest adevăr profund, doar atunci poți fi deschis/ă la schimbare, deschis/ă la a muri și te renaște, mai curat/ă, mai inteligent/ă, mai aproape de realitate.

Îți doresc să ai curajul să privești moartea în ochi, să lași să te schimbe, să trăiești mai mult ca un râu decât un munte, și să te bucuri de etapele vieții, inclusiv bătrânețea!



STOP ANXIETATE

Dacă suferi din cauza doamnei Anxietăți, ai șansa să te eliberezi în doar 20 de zile. Pentru asta, accesează cursul gratuit anti-anxietate oferit de către STOP ANXIETATE. Îți doresc mult succes!

Trimite și prietenilor tăi articolul!
Exit mobile version