Sunt mama ta și (nu) îți vreau binele

Trimite și prietenilor tăi articolul!

Printre expresiile fără sens folosite de către mama româncă este „eu doar îți vreau binele”.

De obicei este folosită împreună cu „fă cum îți spun eu, pentru că eu doar îți vreau binele”.

Ghicirea în viitor

Această expresie are o grămadă de implicații, printre care una despre care am discutat de multe ori: ghicirea în viitor. Putem să rescriem expresia sub forma:

„Fă ce spun eu, pentru că pot să ghicesc viitorul și infinitatea de evenimente ce se vor întâmplă, iar alegerea/ghicirea mea este în conformitate cu infinitatea necunoscuta”.

Noi nu putem să știm măcar dacă vom avea o slujbă săptămâna viitoare, dar, iată, mama româncă, poate să ghicească copilului sau viitorul peste 10, 20, 30 de ani.

Sună ridicol? Sună lipsit de inteligență?

Binaritatea

Nici tu, nici eu nu am avut minima educație psihologică. Vorbim și gândim la un nivel de adolescenți în călduri, spunem lucruri lipsite de orice urmă realitate.

„Eu doar îți vreau binele” – pe lângă că este o expresie care nu spune nimic de valoare (care mamă va spune vreodată că vrea „rău” copilului său?), implică faptul că există o binaritate a realității / universului / viitorului.

Viitorul este ori alb, ori negru, ori „bine”, ori „rău”. Iar mama „îți vrea binele”, ca și cum eu, sau altcineva de pe planetă asta ți-ar vrea „răul”. Crezi că oamenii de pe stradă îți vor „rău”? Crezi că suntem o sectă de oameni care asta facem toată ziua: dorim „răul” altor persoane?

În afară de colega de clasă/muncă care te urăște, precum și fostul partener romantic, nimeni de pe planeta asta nu îți vrea „răul”

Bine/rău

Poate fi viitorul „rău” sau „bun”? Doar o minte de adolescent needucat poate să creadă că viața se reduce la binaritatea aceasta.

Ce înseamnă, de fapt, un viitor „bun”?

Înseamnă să faci ce dorește mama, nu-i așa?

Dacă mama vrea să îți iei casă și îți iei casă, atunci ai făcut „bine”, și ai un viitor „bun”.

Dacă mama vrea să puiezi și puiezi, atunci ai făcut „bine”, și ai un viitor „bun”.

Iar dacă nu faci cum vrea ea, atunci:

„Ar fi trebuie să faci cum ți-am spus eu, acum uite unde ai ajuns, fără casă, fără copii. Ce viață urâtă ai. Nu mi-aș dori o viață ca a ta. Eu nu așa aș fi făcut. Trebuia să faci cum ți-am spus eu.”

Sună cunoscut monologul?

Aș vrea să înțelegi foarte bine egoismul profund, precum și lipsa de înțelegere a vieții/realității din partea mamei. Ea pur și simplu repetă absurditățile pe care le-a auzit de la mama ei, fără nici cea mai urmă de inteligență.

Școala

O aplicație tipică a limbajului redus mental al mamei românce, este violentarea propriilor copii:

„Învață bine, pentru că doar așa vei ajunge bine în viață!”

Din nou, viața/viitorul are două stări: „bine” și „rău”. Ca de obicei, doamna mamă poate să ghicească viitorul. Orice ai face tu, orice ai vrea, nu contează.

Ești un tâmpit, un idiot, sau o fiică proastă și nesimțită. „Îmi vei mulțumi tu când te vei maturiza/când eu (mama) voi muri”.

Mama inteligentă

Hai să presupunem că în România ar exista o mamă inteligentă – a se înțelege că a citit o carte de psihologie în viața ei, și că a înțeles măcar un paragraf din ea.

Atunci ea poate ea ar raționaliza așa:

  • Școala românească este un mare rahat. Se bazează pe memorare și obediență. Îmi distruge copilul, creativitatea din el, precum și bunătatea. Nu am nevoie să vina cu nota 9 sau 10 acasă, pentru că ar însemna că este un papagal idiot, ce repetă tâmpeniile comuniste de la siniștri profesori.
  • Doresc ca copilul meu, la școală, să exceleze la cele două, trei materii care îi plac, în rest nu mă deranjează să aibă 5 pe linie. Viitorul nu este scris de mizeria de școală românească.
  • Eu, ca mamă, nu îi dau copilului meu soluții unice, de tipul „trebuie să înveți”, „trebuie să puiezi”, etc. Nu trebuie nimic în viață.
  • Cu atât mai mult, nu „trebuie” ca copilul meu să facă ce doresc eu – nu este sclavul meu, nu este bătaia mea de joc.
  • Mă simt singură și neiubită – fie ca am un soț pe care îl urăsc, sau am divorțat. Asta nu înseamnă că fac din copilul meu un iubit, un soț, sau că îl învăț să urască pe tata.

Violatorul

O mamă româncă inteligentă, dacă ar exista, ar înțelege că expresia „eu doar îți vreau binele” este același lucru pe care un violator îi spune victimei sale. „Te violez, ca să nu te omor – eu doar îți vreau binele”. Și da, ca și mamă româncă, violatorul chiar îi dorește binele.

„Fă cum spun eu, și totul va fi bine”

Sună a amenințare, ca în filme? Cine spune asta:

  1. Mama
  2. Violatorul
  3. Dictatorul

Care opțiune crezi ca se aliniază cu realitatea?

Pe scurt

De câte ori aud o voce ce țipă, ce urlă din distanță, găsesc o mamă româncă. „Ți-am spus eu”, „vezi dacă nu ai făcut cum spun eu”, „trebuia să…”, „eu doar îți vreau binele”. Abuzul copiilor este sportul național în România, iar pe lângă bătaie, formele favorite de violare a copiilor este țipatul/urlatul, șantajul emoțional, ghicirea în viitor, și restul de resurse infinite din tolba mamei românce ce nu a deschis o carte de psihologie în viața ei.

Îți doresc să te educi, și să nu ajungi ca mama ta – ca să nu continui ciclul de distrugere a vieții copiilor tăi, care să crească să te urască!

Trimite și prietenilor tăi articolul!

Peste 90% dintre români suferă din cauza anxietății și depresiei. În spatele suferinței se află, de obicei, emoția numită "frică".
Frica de părerile altora, frica de a interacționa romantic cu fete sau băieți, frica de a nu fi judecat/ă și frica de a nu face greșeli sunt cele mai întâlnite emoții în cultura noastră. Pe lângă aceste frici, femeile, în special, trăiesc cu frica de partener, frica de gura soacrei, frica de viitor.
Aceste probleme care te distrug pe tine și familia ta pot să dureze ani de zile. Ani de frică, teroare, paranoia, lipsă de încredere, pesimism.
În caz că suferi de una dintre fricile de mai sus (sau cunoști pe cineva care suferă) și dorești să spui stop fricii, atunci descarcă aplicația și începe/ți eliberarea de suferință.
Îți doresc mult succes!

               

Consilier Psihologic, Profesor de Mindfulness, Soft Skills Trainer, Executive & Team Coach, Leadership and Social + Emotional Intelligence Coach®, Inginer Software

Vreau eBook-ul de 100 de pagini: Eliberarea de depresie