Acum 2 ani m-am relocat în Cluj. Am găsit o chirie cu greu, printr-un prieten – știi povestea dacă trăiești Cluj. Un an totul a fost superb, ne înțelegeam trei băieți, vorbeam lucruri, un grup plăcut și fără stres. După ce persona alfa ce conducea grupul a plecat, totul s-a schimbat, la început încet, încet, iar apoi rapid.
Missing in action
Poate că o parte a înțelegerii noastre perfecte de la început era și faptul că nu ne vedeam prea frecvent, eu eram plecat foarte des. Cum să existe război de ego-uri când corpurile nu sunt în același apartament să poate să găsească motive de ură?
În ultimul an m-am saturat de ținut workshop-uri cu oameni crunt lipsiți de inteligență – ca și cei pe care îi știi deja din articolele trecute.
Am decis să mă ocup de un proiect, altceva, ceva nou și interesat – vei vedea ce în vreo 6 luni – iar asta însemnă pentru mine să stau mai mult acasă – în chirie.
Atunci am început să observ lucruri pe care le treceam cu vederea când eram mai mult străin decât locatar al apartamentului.
Oboseala continuă
În fiecare zi căscam foarte mult, simțeam o oboseală continuă, o lipsă de plăcere în a face lucruri. Mai rău, oamenii din jurul meu observau că casc foarte mult, se simțeau ignorați/negativ și se întrebau de ce omul din fața lor nu le acordă atenție.
Am început să dau atenție vieții mele acum statice, în același loc – am remarcat că sursa lipsei mele de odihnă era faptul că colegii de apartament veneau la 12-3 noaptea și alergau pe schela etajelor și trânteau ușile ca și cum ar fi concurs de trezit oamenii din sicriu.
Alergau și trânteau ușile la 12-3 noaptea.
De ce ar face cineva așa ceva?
Nebunia
În loc să sar pe concluzii, m-am întrebat: este realitatea mea reală? Sunt eu totuși poate prea sensibil, poate îmi imaginez? Nu aș fi vrut să acuz pe cineva de comportament lipsit de empatie fără să mă asigur că eu înainte nu sunt dus cu pluta.
Am trecut pe modul de observare fără judecată, și într-adevăr, asta făceau zilnic: alergat pe schela metalică și trântit de uși în mijlocul nopții, chiar de mai multe ori, de câte ori venea fiecare acasă.
Discuția
Am luat atitudine și am avut o discuție dură, din punctul meu de vedere, cu ei. După doua săptămâni de calm, lucrurile au revenit la „normal”. Parcă erau la cămin, tuf, poc, bum.
Teroarea
Că să înțelegi problema mea, îți sugerez să dormi un somn frumos și să ceri unui prieten/frate să trântească o ușă.
Creierul tău se va speria îngrozitor: „ce naiba s-a întâmplat”, „cine pe cine lovește”, „a explodat ceva?”.
Asta în fiecare noapte, de mai multe ori pe noapte.
Orarul
Orarul meu devenise astfel:
- Trezit cu pocnet de ușă când plecau la lucru dimineața – ora 7, respectiv 9 – de două ori trezit, deci
- Culcat până la 12 amiază
- Trezit obosit – nu, nu te odihnești când te trezești în teroare de mai multe ori pe zi
- Picat de oboseală la 17:00
- Culcat la 17:00 – da, în mijlocul zilei
- Trezit cu trântit de uși la 19:00
- Culcat la 24:00
- Trezit la 1 noaptea – bum, pum, poc
- Ațipit la 2 noaptea
- Trezit la 3 noaptea – poc, toc, buf
- Ațipit la 4 noaptea
- Trezit cu trânteli la 7 dimineața
- Repetat în fiecare zi
Mașina de spălat
Mă trezesc la ora două noaptea, ceva parcă lovea repetat un zid. Am zis că poate nu realizez bine, hai să încerc să dorm.
Poc, pum, buf.
Ce naiba să fie?
Unul dintre ei își punea hainele la spălat pe program de trei ore la… două noaptea!
Tu înțelegi?
Tu crezi că poți să înțelegi?
Am vorbit cu ei despre asta, peste câteva zile, la fel.
Banii
Am luat lucruri pentru folosit în comun: sac aspirator, cap de duș, chestie de desfundat chiuveta, etc.
Nu am primit nici un leu de la ei.
Am luat apoi consecutiv, doar eu… 11 saci de hârtie igienică!
Nici un leu de la ei.
Furtul de mâncare
Cireașa de pe tort a fost apoi când am observat că îmi furau din mâncare. Am rămas șocat: cine dracu’ fură mâncare, în afară poate la cămin la școală?
Vârsta lor este pe la 27 de ani, unul de la sat și altul din Craiova. Spun asta nu în sensul de stereotipizare, ci de înțelegere a contextului.
Statistic vorbind, poți să îi ceri unui copil român să nu fure? Să nu aibă un comportament aducător de suferință celui de lângă care trăiește? De ce nu ar face toate lucrurile acestea?
Gunoiul
Despre poza din articol, cea de mai jos.
Am plecat din Cluj în Oradea o perioadă, înainte aruncând o privire la coșul de gunoi. M-am întors după o săptămână. Nici unul dintre cei doi nu se sinchisiseră să ducă gunoiul jos. Este o operațiune ce durează maxim 5 secunde:
- Se scoate sacul
- Se aruncă jos în containerul verde
- Atât
Nu frate, asta este normalitatea aici, să pută a mâncare stricată, doar ca să nu facă efortul de 5 secunde odată pe săptămână fiecare, dacă ar trăi doar ei doi aici.
Uita-te cum arată și imaginează-ți cum pute.
L-am întrebat pe unul dintre ei de ce nu a dus gunoiul. Mi-a spus că el nu a făcut îndeajuns gunoi ca să îl ducă. Puțea ca dracul în casă, dar el nu a făcut îndeajuns gunoi ca să facă acțiunea de 5 secunde.
Înțelegi?
Oare omul măsura fiecare cât gunoi făcea? Cum măsura asta? Prefera să țină inventarul cu cât a făcut fiecare gunoi, în loc să ducă o dată pe săptămână gunoiul jos?
Chiar crezi că poți să înțelegi?
Mama gazdei
Am mers la mama gazdei să îi spun că nu mai pot trai cu colegii, și i-am descris evenimentele cam ca mai sus.
Spre surpriza mea, și ea a confirmat că se trezește la bocnetele lor în fiecare zi. Vorbim aici despre o casă pe trei nivele. Adică, toți locuitorii casei, pe toate etajele erau treziți zilnic de mai multe ori pe noapte de programul celor doi studenți petrecăreți (nu studenți la propriu, ci doar la comportament).
Dacă toată familia gazdei suferea de comportamentul lor, de ce nu au luat atitudine? Mama gazdei spune că a încercat să vorbească cu ei – iar rezultatul – nimic.
Poi, nu înțelegeam.
De ce nu îi dă afară?
De șase luni nimeni nu poate să se odihnească în casa asta pe trei nivele: de ce totuși nu îi dă afară?
Apoi a mai adăugat din experiența ei cu cei doi, și mi-a spus să îmi închid camera cu cheia de frica lor.
Deci, acum pe lângă că plăteam peste prețul pieței camera și cu 50 euro mai mult decât cei doi, acum să stau cu frica de ei?
Gazda
Am decis să merg la cineva care poate are putere în situația asta. După ce i-am explicat situația gazdei (care nu locuiește în imobil cu noi), adică că inclusiv familia ei suferă de jumătate de ani, încet încet, s-a hotărât să ia contactul ei cei doi.
Rezultat: I-a lăsat cât vor ei să își caute altă chirie.
În tot acest timp, eu și familia ei am suferit alte luni din cauza celor doi.
De-a lungul lunilor de suferință ce au urmat, am încercat să îi arat gazdei o zi/noapte „normală” în casa „ei”. Exemplu de SMS trimis gazdei:
Salut Sonia, mă gândeam să îți trimit azi noapte niște sms să îți dau niște sample despre cum e viața aici. La ora 12 noaptea, după ce s-au uitat la meci și vorbit, au închis televizorul. La ora 1 am adormit. La ora 2 m-au trezit cu un trântit de ușă. La 3 am adormit. La 7 m-au trezit cu trântit de ușă. Asta durează de 7 luni. În FIECARE zi, de mai mult de 200 de zile. Știi cum e să nu dormi 200 de zile? Poți să iți imaginezi?
Nici un răspuns. I-am mai scris:
Am încercat să îi arăt o parte din viața mea și a familiei ei.
Nu am primit nici un răspuns din partea ei de-a lungul lunilor.
Am înțeles că nu îi pasă de mine, dar nici măcar de familia ei care suferea asemenea ca mine?
Scumpirea
După lupte seculare, băieții în sfârșit sunt pe picior de plecare. Într-un dialog cu gazda, ce mi-a activat instinctul de supraviețuire, îmi spune:
„Eu vreau pe 450 de euro pe apartament, nu mă interesează cum”.
Stăteam și mă uitam șocat la femeia asta care avea nepăsarea pentru suferință oamenilor, precum și atitudinea de adolescentă: vrea să crească chiria de la 400 la 450.
De ce?
Ce beneficii în plus a adus în toți anii ăștia? Absolut zero.
Mobila veche, pardoseala stricată, un duș în care cred că am luat cel puțin cinci boli, și mirosul…
Rahatul
Știi cu ce mă trezeam în fiecare zi, timp de doi ani? Cu
mirosul de căcat de oameni bătrâni și bolnavi ai părinților de la parter.
Nu funcționa canalizarea și stătea rahatul în țevi – când intram dimineața în baie îmi venea să vomit. Un val gros de rahat ne îmbrățișa în nas și în gură în fiecare zi.
Dragă cititorul, casa asta puțea zilnic a căcat, înțelegi?
Chiar crezi că înțelegi?
Vecina
M-am enervat foarte tare pe gazdă: o casă mizerabilă, rahat – atât la propriu cât și la figurat, nepăsarea față de ceilalți locuitori ai casei și față de familia ei, și lăcomia, lăcomia tipică chiriașului din Cluj.
M-am întrebat de multe ori: oare de ce a crescut chiria? Poate a citit în ziare că a crescut chiria în jur.
Sau poate a vorbit cu vecina și a aflat că acesta cere mai mult, iar atunci poate s-a gândit:
Da’ ce, eu sunt mai proastă decât vecina ca să nu măresc chiria?!
Lăcomia clujeană
Cred că chiriile cresc pentru că se construiește mult (și extraordinar de prost). Cred că chiriile cresc pentru că Clujul e puternic dezvoltat pe IT.
Dar pentru restul, cred că chiriile cresc din cauza vecinei. Sau, de fapt, atitudinii față de vecin:
Da’ ce, eu sunt mai prost ca el/ea?
Nu e prost cine cere
Am auzit inclusiv de la romani de inclusiv 40-60 de ani sinistra vorbă:
Nu-i prost cine cere, e prost cine dă!
Cum interpretez eu asta?
Eu cred că românii chiar împart societatea, cele 18 milioane de cetățeni, în două categorii: de prost și de… șmecher.
Și, cine vrea să fie prost? Nimeni. Atunci, hai să fim toți șmecheri.
Iar șmecherul are o identitate și un comportament: acela de a abuza, de a profita de prost.
De pildă, dacă în Africa este criza de apă, nu e prost acela care vinde sticla de apa cu $10, ci cel care dă.
La fel în Cluj, dacă este criză, nu e prost acela cere oferă o casa de rahat și cere sute de euro pe ea, ci cel care dă.
Înțelegi?
Ciclul infinit al suferinței
Acești români nu pot să empatizeze, nu pot să înțeleagă că dacă avem nevoie de apă/chirie asta nu însemnă că acei români care au aceste resurse trebuie – sau sunt legitimați, au „dreptate” – să se transforme în niște bestii.
Cum ar fi ca data viitoare când mergi la doctor acesta să îți ceară sute de euro spaga, pentru că… ai nevoie de serviciul lui.
Iar când ai nevoie de un om care să iți ducă gunoiul din fața curții, să îți ceara sute de euro spagă pentru că ei sunt singurii care au autorizație să facă asta.
După ce am scris partea cu doctorul, mi-am dat seama că el/ea de fapt, chiar așa face. Mda.
Uite un posibil scenariu:
Toate Soniile din Cluj cresc chiria fiindcă nu e mai proastă decât vecina. Unde se oprește asta? Fiecare vecină are o vecină, care fiecare,
dacă vrea să demonstreze că nu e proastă, atunci trebuie să ridice prețul chiriei!
Realitatea
Realitatea la nivel de numere: când m-am mutat în Cluj, o garsonieră era 150 de euro. Acum în aceeași zonă, aceeași construcție mizerabilă, este 250e. În doar 2-3 ani. Nu-i rău, nu-i așa?
Nu-i rău dacă ești gazdă, dar dacă „doamne ferește” ești un fraier de chiriaș?
Strigătul
Eu nu strig la oameni, nu numai că urăsc acest lucru dar și îi învăț pe oameni că în majoritatea vieții zilnice, nu prea avem nevoie de asta.
Am țipat la gazdă totuși, am explodat: „Cât poți să fii de lacomă?”
Și nu cred că voi afla vreodată cât de lacomă poate să fie. Nici nu vreau să mai am contact cu ea, oricum.
Îmi displac multe lucruri la ea, dar mai ales aceasta lipsă de a păsa despre propria ei familie, dacă nu, doamne ferește, de chiriașul ei.
Trei săptămâni
Am spus că plec din gazda de la ea.
După trei săptămâni mă sună și mă întreabă: „da’ nu ai plecat încă?”
Dacă te uiți pe imaginea cu SMS, băieții au stat trei luni: mai, iunie, iulie, înainte să plece.
A găsi chirie în Cluj, care nu pute a căcat, cu mobilă după al doilea război mondial, etc, nu e tocmai o activitate ușoară.
Dar asta nu e problema ei.
400 de euro
Eu plătesc 175 de euro pentru o camera, lunar. Acum, până îmi găsesc chirie, mi-a sugerat să plătesc 400 de euro (nu 450) pe perioada până când îmi găsesc alta locuință.
Înțelegi?
Nu cred că poți să înțelegi.
Apoi mi-a spui că ei îi pasă de mine, și că vrea să îmi fie mie bine. După ce mi-a cerut 400 de euro în loc de 175, adică să plătesc pentru tot apartamentul cât timp băieții sunt plecați.
Înțelegi de ce nu poți să înțelegi?!
În civilizație
În cei 10 ani de trăit în civilizație, am aflat multe lucruri geniale, iar când vine vorba despre chirie, măcar următoarele:
- Afară se fac contracte legale de închiriere
- Chiriașul este protejat de lege în multe lucruri
- Gazda nu are voie să ridice chiria pentru ca să dovedească (universului) că nu e mai proastă decât vecina
În țările civilizate nu se închiriază apartamente nesanitare, puțind a căcat și mucegai.
La fel, chiriașii sunt protejați de lăcomia gazdelor, care oferă rahat și vor bani de Viena.
Calitatea vieții în Cluj
Orașul nu se dezvoltă construind blocuri între blocuri. Asta înseamnă scăderea calității vieții, nu dezvoltarea lui, așa cum apare greșit interpretat în presă, apoi de românii de 20-60 de ani.
Calitatea vieții este în fiecare zi distrusă de:
- suprapopulare
- imobilii mizerabile
- prețurile imobilelor care nu au nici o legătură cu realitatea
În fiecare zi oamenii sunt abuzați de către șmecheri, iar asta face chiria și chiar viața în Cluj, un lucru de rahat!
Scuze
Un lucru foarte important despre cei doi este că nu și-au cerut scuze pentru nici un comportament niciodată. Că și-au bătut joc de noi cel deja 9 luni – la momentul scrierii articolului –, că stăteau cu mizeria în casă, că au furat, nimic nu i-a făcut să mintă măcar un „îmi cer scuze, îmi pare rău”.
Psihologia
Ce are asta cu psihologia? Sau mai bine spus, ce nu are?
- Relații interumane, iar cele romanești bazate pe extreme: abuzator – victimă
- Lipsa de inteligență prin suprasimplificare, extremism, etc: „Nu-i prost cine cere, e prost cine dă”
- Complexul de inferioritate al românului compensat prin abuz față de cei percepuți inferiori, sau chiar cei pe bune la nevoie
- Înțelegerea economiei ca o relație de distrugere a celui ce are nevoie de un serviciu
- Nepăsarea față de suferința umană, inclusiv cea a familiei proprii
- Frica de a lua acțiune în fața abuzatorilor
- Lipsa de comunicare
- Lipsa de empatie
- Lipsa de educație a locui cu alți oameni
- Lipsa, lipsa, lipsa
Educația
Cum ar fi fost dacă la scoală, românii ar fi învățați lucruri… practice. Sau, mai rău, civice.
Da, știu că sună a nebunie, dar cum ar fi dacă copiii și tinerii ar învăța să se comporte în public, să nu îi abuzeze pe alții, poate „doamne ferește” să îi ajute chiar, cum ar fi să învețe că economia sustenabila nu se construiește pe a distruge pe cel de lângă, cum ar fi de la o vârstă fragedă deja să aibă empatie de cei din jur, să… îi pese?
Cum ar fi țara în cazul acesta?
Înțelegi?
Nu cred că înțelegi!
Dar nu cred că înțeleg nici eu, nu știu dacă pot să îmi imaginez un oraș/o țară cu oameni educați, care nu vor să își fac arau unul altuia.
O fi altundeva altfel?
Pe scurt
Relațiile, că sunt romantice că sunt business sau coabitare apartament, au destine destul de asemănătoare. Încep cu flori, și se termină în rahat – de data asta inclusiv ne-metaforic. Îmi pare rău să mai scriu încă un articol negativ despre Cluj, clujeni și „vinituri”. Aș prefera ca romanii să nu se mai urască atâta, să nu își mai facă rău pentru 50 de euro, sau pentru tot felul de motive cât mai nesemnificative.
Îți doresc să găsești altfel de oameni decât am întâlnit eu. Îți doresc să găsești o chirie bună calitate/preț – da, știu că nu există unicorni, dar aș fi cel mai mândru de tine să îmi dovedești altfel!
Update 1
Marți merg să văd de un apartament. Posibilul viitor coleg cu care am vorbit pe Messenger știe să salute și să spună mulțumesc. Nu știu ce crezi, dar eu zic că e de bine!
Update 2
Am ales să adaug aici o discuție ca să înțelegi ca să înțelegi cum sunt agresați oamenii inteligenți cu „Nu-i prost cine cere, e prost cine dă!”
Update 3
Am ales să adaug aici încă o discuție ca să vezi că în Cluj există atât oameni inteligenți, cât și viitori prim miniștri ai României, aprigi în a își bate joc și a face rău oamenilor pe care nici măcar nu i-au întâlnit în viața lor.
Bogdan Ghiran, Bodor Bogdan, Merian Marian, Gherghel Alexandru, Stefan Tănase
Inchiriaza o garsoniera in care sa locuiesti singur, nu apartament share-uit. Am auzit ca apartamentele share-uite ar fi dubioase in Bucuresti (nu stiu cum e in Cluj), acolo ar sta doar oamenii cu venituri foarte mici, proveniti din medii necivilizate. 175 euro e mult, in Bucuresti gasesti la 200 eur garsoniera unde sa stai singur. Daca mai intalnesti colegi zgomotosi, poti sa iti cumperi de la farmacie cu 5 lei dopuri de urechi. Eu le folosesc pentru ca altfel s-ar auzi noaptea doar zgomot de masini (blocul e la strada) si nu as putea sa dorm.
Experienta cu colegii pe care o descrii e tipica pentru camerele de camin studentesc locuite de baieti. Cand eram eu studenta, am fost socata sa intru intr-o camera cu studenti de la IT sa intreb ce sa fac ca mi se blocase calculatorul si am vazut ca acolo din 3 persoane, unul incerca sa doarma, altul juca un joc cu volumul la maximum (fara casti) si altul vedea un film tot fara casti si cu sunetul la maximum. Am intrebat de ce nu folosesc oamenii casti si nu sting lumina, pentru ca doarme colegul lor, dar ei au zis ca un barbat nu face mofturi, asa ca ar trebui sa fie in stare sa adoarma; daca nu poate e „slab” sau „nu e barbat adevarat”.
La mine in camera eram trei fete, stabilisem de comun acord o ora de culcare si o respectam de cele mai multe ori. Daca o fata chiar trebuia sa lucreze la calculator la ora la care noi ne culcam pentru ca i-ar fi zis proful de licenta sa mai completeze ceva si sa vina la el a doua zi, anunta din timpul zilei si ne culcam si noi cu 1-2 ore mai tarziu. Asa ca la noi la ora de culcare era liniste si lumina stinsa.
Multumesc Andreea, apreciez comentariul tau inteligent si empatic.
Imi pare rau ca exista romani care cred ca barbatia sta in a dormi in conditii de rahat. Oare ce parinti low quality au?
Inainte era si la mine foarte ok. Personajul alfa de care vorbeam era fratele mai mare a celui de la tara, deci baiatul cel mic era erect in fata acestuia. Dupa ce a plecat fratele mai mare si si-a gasit perechea in craiovean, atunci si-a aratat personalitatea de om needucat de la tara.
Mult succes iti doresc Andreea!
Aceeași situație am avut-o și eu în…Copenhaga.
La un moment dat s-au mutat niște colegi de apartament iar pe proprietar nu îl interesa că unul a plecat, a spus că el vrea toți banii de chirie și să facem bine să găsim noi (cei care locuiau acolo) coleg de apartament pentru a-l plăti full, că altfel va muta lituanieni acolo cu care vom avea conflicte de interese.
În cele din urmă s-au mutat doi basarabeni care lucrau în construcții acolo… erau oameni ok, dar aveau cam 50 ani și erau cât un dulap. Cred că proprietarul credea că sunt italian pentru că insista să îmi spună Claudio. 🙂
A fost ultima lună în care am stat acolo anyway.
Nu inteleg cum e aceeasi situatie…
Ai avut doi ticalosi in apt? Nu ai dormit 9 luni? Putea a cacat? etc
Am locuit în ispwich angleeea cu un cuplu / polonezi vârsta 19/20 ani .
Le-am atras atenția asupra faptului că lasă mereu frimituri și vase nespălate , ei au luat măsuri , de pe Blat-ul de la bucătărie dădeau jos frimiturile fix pe pardoseală . Punct ochit punct lovit . EA făcea curățenie doar la ei în cameră ( Mi-am spus : sunt prea tineri că să înțeleagă lucruri )
Eu lucram de noapte și mă trezeam pe la ora 1600
Polonezul venea acasă pe la ora 1400 iar eu nu mai puteam să dorm pentru că el , urca corobora , vorbea la telefon era pe speed nu am Mai văzut așa specie vorbea foooooarte repede , trântea ușile . I-am tras atenția și el a venit la mine a doua zi cu dopuri de urechi :))) am vrut să îl bat în momentul acela .
După două luni de zile , au plecat la ei acasă ; Aleluia !
e bine de facut contract la notar !! cu conditii clare . e bine de inregistrat la fisc contractul si treaba asta cu fiscul sperie toate babele si impostorii , si i pune cumva in garda , ca draga doamne mai stiu si altii cu ce se ocupa ei. si 450 de euro pe un apartament e mult prea mult . in rest numai bine si .. decizii cu cap! p.s. si in iasi au luat o razna chiriile , ceea ce arata ca naravurile rele .. trec muntii