Cum un șef/project manager „dur dar corect” își abuzează familia

O componentă esențială în a trăi inteligent este observarea imparțială a modelelor repetitive și a consecințelor lor.

Un model ce se repetă obsesiv atât în experiența mea de afară, dar mai ales în România, este credința că este nevoie de oameni/project manageri „duri dar corecți”. Expresia poate sună atrăgătoare începătorilor, dar pe măsură ce vezi implementarea ei, începi să te îndoiești.

Ce înseamnă

Dacă analizezi puțin expresia „dur și corect” vei observa că sunt două atribute abstracte, absolutiste și subiective. Cine îi judecă pe acești oameni și le acordă aceste atribute ca și cum ar fi valori adevărate universal?

Duritatea și corectitudinea sunt subiective și relative. Asta înseamnă că ceea ce pentru o persoană pare corect, pentru cealaltă poate părea foarte foarte incorect. Iar duritatea se simte diferit, relativ la fiecare persoană.

Exemplu clasic aici este când primești un peer review, sau un performance review. Care sunt șansele ca acel review să ți se pară corect sau în cantitatea perfectă de duritate? De fapt, pentru că colegii și project managerii nu au pregătire psihologică și de multe ori nici empatie, ai toate șansele să primești un review subiectiv, unidimensionat, cu tente mari de răutate și dezinteres față de o înțelegere comună a realității de zi cu zi.

Stresul

Povestea tipică cu șefii/project managerii o știi: totul „trebuie” făcut ieri, clientul are „întotdeauna” dreptate, developerii sunt „întotdeauna” de vină, etc.

Ce am observat aici, sunt mai multe tipare. Unii project manageri chiar nu au empatie pentru cei din jur – de aceea nu voi continua despre ei, pentru că nu prea sunt recuperabili.

O altă categorie ce am întâlnit, sunt project manageri care încearcă să aibă o relație bună cu colegii, dar pentru că proiectele toarnă într-un volum mult prea mare, nu au cum să-și respecte termenele și abuzează (în)conștient de subalterni.

În alte cuvinte, acești project manageri trăiesc în condiții extraordinare de stres.

Consecințele stresului

Stresul are o varietate uriașă de consecințe negative: imunitate scăzută, îmbătrânirea rapidă a creierului, oboseală, colesterol ridicat, șanse mai mari pentru atac de cord, constipație, ulcer, diabet, impotență, etc.

Pe lângă aceste consecințe fiziologice, stresul aduce odată cu el: judecată limitată, gândire ineficientă, lipsă de concentrare, negativitate, decizii în grabă, paranoia, iritabilitate, anxietate, depresie, etc.

Abuzul de la lucru adus în familie – stres

Oamenii trăiesc cu credința că stresul se termină la lucru. Sau stresul nu are impact asupra ce lor dragi. Fals!

Consecințele grave fizice, emoționale și mentale sunt suportate de toți membrii familiei.

Imunitatea scăzută, ulcer, diabet, impotență, etc. sunt lucruri pentru care familia va suferi: financiar, emoțional pentru că persoana bolnavă suferă, emoțional și mental pentru că trebuie să sufere consecințele de a avea grijă și a trăi cu un om bolnav.

Judecata limitată, lipsa de concentrare, negativitate, iritabilitate, depresie: iată ce aduc unii părinți „bine intenționați” acasă. Ei muncesc pentru ca să aibă „ăla micul” ce „ei nu au avut”: de fapt, își vor abuza copiii probabil și mai mult decât au fost abuzați de proprii părinți!

Abuzul de la lucru adus în familie – lipsa de empatie

„A lucra profesional înseamnă a-ți lăsa sentimentele deoparte” este definiția pe care am auzit-o nenumărate ori de la șefi/project manageri. Acest lucru este cât se poate de fals! Din nou, lipsa de pregătire psihologică a conducătorilor este pe cât de șocantă pe atât de distructivă.

Din 24 de ore pe zi pe care le avem toți, dormim 8 ore și suntem la lucru 9. Dacă pui câteva ore pentru navetă, mâncare, igienă și altele, îți dai seamă că avem doar cam 2 ore pe zi pentru noi înșine. Dacă 9 ore pe zi șeful/project managerul își exersează lipsa de empatie, cum poate el/ea să creadă că acasă, în familie, poate fi un părinte bun? Chiar crede ca după 9 ore de abuz față de subalterni, un lucru miraculos și neexplicabil psihologic se va întâmpla, și nu va fi același tiran față de copii?

Pe scurt

Există multe moduri în care un șef/project manager își aduce acasă, în familie, abuzurile pe care le susține la lucru.

Stresul nu este un fenomen trăit în izolare, iar consecințele lui cad poate cel mai tare asupra persoanelor dragi.

Antrenamentul consistent și de lungă durată (9 ore pe zi) în lipsa de empatie față de subalterni sau colegi își dă roadele în lipsa de înțelegere și în ignoranța față de dorințele partenerilor de viață.

A trăi inteligent înseamnă ca fiecare dintre noi să își ia timp să observe, în primul rând, cât de mult ne rănim oamenii din jur acolo unde ne petrecem cel mai mult timp. Asta înseamnă pauze regulate, detașare de propriile emoții și gânduri – adică meditație. Chiar și 5 minute de meditatei regulată pot să te ajute să vezi mai clar.

În al doilea rând, este necesar să ne luăm timp să observăm consecințele pe lungă durată a comportamentului nostru. Chiar dacă pe moment, aruncatul vinei, furia, etc par îndreptățite și „dure dar corecte”, cel mai probabil este că pe termen lung vom răni pe cineva, inclusiv pe cei pe care îi considerăm dragi, dar față de care poate ne comportam tocmai invers.

Pentru a trăi inteligent, avem nevoie să ne întrebăm: ce obiceiuri psihologice de valoare pot să îmi creez la lucru, astfel încât să aduc acasă o comunicare eficientă, și empatie și compasiune pentru cei dragi?

Îți doresc mult succes în observațiile tale și să trăiești o viață plină e compasiune!

Vreau să îmi ajut prietenii:

Adrian, vreau să mă stresez mai puțin. Cum fac?

Adrian, vreau să îmi controlez emoțiile. Cum fac?

Adrian, vreau să nu mă mai supăr atât de mult. Cum fac?

Adrian, vreau să am mai mult timp liber. Cum fac?

Adrian, vreau să comunic mai bine cu partenerul/copiii. Cum fac?

Adrian, vreau să îmi întăresc încrederea de sine. Cum fac?

Adrian, vreau să scap de depresie. Cum fac?

Adrian, vreau să trăiesc o viață fericită. Cum fac?




10 răspunsuri

  1. Ma bucur ca cineva mai cultiva o urma de umanitate intre atatia de 0 si 1, alb si negru, corect si gresit. Viata nu se rezuma la decizii corecte, dar asta trebuie descoperit de fiecare. Multumesc mult pentru articol. Tot respectul.

    1. Multumesc Mihai, tipul pare interesant, l-am privit in cele trei linkuri 🙂

      Recunosc ca si pe mine m-a influentat mult Morihei si implementez si eu in viata de zi cu zi unele tehnici din Aikido 🙂

      Iti multumesc si doresc mult succes! 🙂

  2. Apreciez ce faci in continuare!
    Si recunosc vina care o am când mă gândesc la trecut, măcar că e uitat, sper!!
    Îți doresc în continuare succes pentru a fi cel mai bun convingător, sfătuitor pentru o viață bogată!

Lasă un răspuns