De ce fericirea nu îți aduce… fericire

Cu toții ne dorim fericirea, dar de cele mai multe ori, observ că oamenii fac sistematic acțiuni ce sunt exact împotriva obținerii fericirii.

Gândirea pozitiva excesivă

Este în regulă să gândim pozitiv, optimismul ne ajută să trecem peste situațiile grele, frici, etc. Dar de multe ori, oamenii tind să exagereze în acest mod.

Un exemplu este când ne imaginăm o situație din care „cu siguranță totul va ieși bine”. Asta poate însemna un interviu la o slujbă, un examen, o relație.

„Nu am nevoie să mă pregătesc din greu pentru interviu, îl voi trece.”

„Nu trebuie să depun efort pentru examen, îl trec cu brio.”

„Nu mă educ și nu experimentez lucruri noi, relația «trebuie» să meargă de la sine, ca prin… «magie».”

Observi aici cuvintele subliniate: greu, efort, educație, experimentare. Cred că ești de acord că fără ele, succesul scopurilor noastre nu este posibil. Dar totuși, tindem să fugim de ele. De ce? Pentru că ne provoacă durere. Iar durerea înseamnă nefericire. Dar acest lucru este fals.

Durerea (disciplinei)

Durerea nu este antonimul fericirii. De fapt, dacă am putea să îi dăm o definiție, în acest context ar fi:

durerea este modalitatea prin care ne arătăm și dezvoltăm toleranța la situații negative pentru a ne asigura succesul pe termen lung.

Dacă vrei un job bine plătit mâine, suferi azi prin educație regulată.

Dacă vrei un corp frumos mâine, suferi azi prin antrenamente regulate.

Dacă vrei o relație excelentă mâine, suferi azi prin învățarea comunicării empatice.

Dacă vrei să petreci mai mult timp cu familia mâine, suferi azi prin crearea obiceiurilor sănătoase de management al timpului.

Și exemple continuă.

Tu câte lucruri ai câștigat pe lungă durată, prin durerea disciplinei?

De ce nu ne place durerea disciplinei

Ai putea să zici că răspunsul este evident: pentru că doare. Dar este un răspuns banal, care nu ne ajută.

„Daca vrei un corp frumos mâine, suferi azi prin antrenamente regulate”, spuneam. Dacă ai făcut puțin sport regulat, atunci știi că de fapt și sportul în sine cât și sentimentele de după sunt foarte plăcute: o stare de fericire, încredere în sine, dureri corporale mai puține, respirație sănătoasă, energie, putere.

„Daca vrei o relație excelentă mâine, suferi azi prin învățarea comunicării empatice”, spuneam. Din nou, dacă citești o carte despre subiect, descoperi fericirea că există și alții ca tine în aceleași situații, iar cartea îți dă răspunsuri care îți plac și pe care le poți aplica. Dacă faci practică cu un psiholog/coach, la fel, simți fericirea ideilor și experimentelor noi, plăcerea de a te vedea evoluând chiar în timpul ședințelor.

Și totuși, de ce credem că nu ne place durerea disciplinei, de ce fugim de educație?

Conștientizarea scopului

În primul rând fugim de disciplină pentru că nu conștientizăm scopul final: corp frumos, relație fericită. Știm care este scopul, dar nu îl conștientizăm. Care este diferența?

Întrebare pentru fumători:

I: „Știi că tutunul te omoară?”

R: „Da”

I: „Ești conștient de asta?”

R: „…”

Exact. Dacă ai fi conștient, atunci nu ai mai fuma!

La fel, dacă am conștientiza scopul final, nici prin gând nu am mai fugi de educație.

Proces

Când vine vorba despre educație, nu ne implicăm în proces. În mod eficient, ne luăm 30 de minute pe zi, în fiecare zi, pentru educație, și suntem conștienți la tot ce se întâmplă. Asta înseamnă că suntem atenți la senzațiile din corpul nostru, respirație, emoții și gânduri. Ce simțim în timpul activității? Ce gândim?

Pe măsura ce emoțiile și gândurile ne invadează, le acceptăm, nu le judecăm, și continuăm cu procesul nostru. Pe de o parte, emoțiile și gândurile ce nu au legătură cu procesul se vor liniști, iar cele ce au legătură ne vor da concentrarea necesară să fim atenți, să trăim în prezent în activitatea ce o performam.

Societatea

În al treilea rând, eterna noastră fugă de educație și disciplină se datorează societății. Ni se spune că nu este „normal” să stai singur să înveți, nu este „normal” să nu râzi tot timpul ca un etern drogat, nu este „normal” să ai eșecuri – doar suntem o națiune de experți, nu-i așa!?

Caz ironic: nu suntem atrași de persoane nefericite, încercăm să le evităm. Dacă un necunoscut încearcă să socializeze și este trist sau obosit, el nu va fi primit în grup. Ironic, dacă apoi se află că persoana este tristă/obosită/etc pentru că este de succes (bani, faimă – obținute prin durerea disciplinei), atunci el va fi primit cu brațele deschise de către grup. Cât de ironic și ipocrit este acest lucru?

Pe scurt

Trăim într-o societate care ne obligă să stăm cu acul în venă: să fim mereu fericiți, și să fugim de falsa antiteză, durerea disciplinei. Acest lucru este fals, ne transformă în zombi căutători de experiențe trecătoare și superficiale, lucru care pe termen lung ne va sfâșia când vom vedea că nu am realizat nimic valoros în viața noastră, că am fi putut fi mult mai mult decât ne spunea televizorul/prietenii/etc.

Îți doresc să îmbrățișezi durerea disciplinei, să fii mândru/mândră de ea, și să îți clădești o viată cu mult superioară celor din jurul tău!

Vreau să îmi ajut prietenii:

Adrian, vreau să mă stresez mai puțin. Cum fac?

Adrian, vreau să îmi controlez emoțiile. Cum fac?

Adrian, vreau să nu mă mai supăr atât de mult. Cum fac?

Adrian, vreau să am mai mult timp liber. Cum fac?

Adrian, vreau să comunic mai bine cu partenerul/copiii. Cum fac?

Adrian, vreau să îmi întăresc încrederea de sine. Cum fac?

Adrian, vreau să scap de depresie. Cum fac?

Adrian, vreau să trăiesc o viață fericită. Cum fac?




6 răspunsuri

  1. Superb Adrian , te apreciez in totalite si te urmaresc indeaproape in activitatwa ta virtuala.Articolele tale au cu siguranta un impact puternic in viata oamenilor care te urmaresc(cu siguranta in viata mea).felicitari si mult succes in ceea ce faci !!!.as fi interesat de cateva discutii in privat daca ai posibilitatea sa imi acorzi cateva minute.te salut

Lasă un răspuns