Ce au emoțiile de-a face cu IT-ul

Eram la o prezentare a unui tânăr team-leader, vorbea despre managementul unui echipe. Când publicul îl întreabă despre emoțiile oamenilor, el răspunde că „nu trebuie”, că ei sunt „profesioniști”. Răspunsul a rupt râsetele publicului, a celor care înțeleg totuși cum funcționează mintea umană.

Cogniția

Reprezintă procesarea mentală derivată din experimentarea mediului exterior. Avem percepții despre lumea exterioară care se înregistrează în memorie, iar apoi lucrăm cu aceste memorii, lucrăm cu cunoștința despre lume.

Emoțiile

Reprezintă o reprezentare a noastră interioară, nu exterioară. Emoțiile reflectă starea subiectului (eul), nu a lumii exterioare.

Persoana rațională

Mitul persoanei raționale, al ITstului, este că el/ea își folosește gândurile, iar emoțiile pot fi ignorate. Atât emoțiile proprii, cât și a colegilor, dacă este să „lucram profesionist”.

Oul sau găina

Întrebarea care se pune este: emoțiile generează gândurile, sau gândurile generează emoțiile?

În marea majoritate, emoțiile generează gândurile. Procesul poate fi și invers, de pildă când ne gândim la mersul cu avionul și asta ne declanșează emoția de frică (de înălțime).

O definiție a gândului este:

Gândul este unealta de îndeplinire a unei dorințe/emoții.

Deciziile

Deciziile sunt luate în urmă unei judecăți pe bază unui sistem de valori. Sistemul de valori, binele și răul sunt indicate de emoții. Fără emoții nu am putea lua decizii, sau am fi aleatori, inconsecvenți, deci ne-am face nouă și celor din jur mult rău.

Deciziile se iau pe baza: „îmi place, fac/repet acțiunea”, „nu îmi place, nu fac/repet acțiunea”.

Deciziile se fac inclusiv când alegem viziunea alb/negru Microsoft vs Linux, iPhone vs Android, tabs vs spaces.

Da, inclusiv alegerea unui algoritm față de altul, este o emoție: „mă simt bine să folosesc acest algoritm”.

Relațiile interumane

Că scrii un email, vorbești cu clienții, faci și primești un review, negociezi salarul, stai la cafea, bârfești colegii: toate sunt activități sociale. Dacă stai să te gândești puțin, cât de mult stai să programezi față de cât interacționezi pe zi? Iar pentru cei cu titlul peste programator, e clar că interacțiunea umană depășește tehnologia.

Comunicarea interumană de succes se bazează pe empatie. Empatia este un lucru greu, care ține de  auto-cunoaștere emoțională, imaginație și experiență. De fapt, probabil este cel mai greu lucru pe care îl vom învăța în viața noastră: să ascultăm activ, să fim acolo pentru cei care au nevoie de noi, să nu îi judecăm.

Comunicarea

De unde învață ITștii să comunice?

Îmi aduc aminte de un eveniment când managera de 30 de ani intră răbufnind pe ușă și începe să țipe la colegi. Am rămas șocat: femeia de 30 de ani urlă la colegii ei.

Cum era de așteptat, amenințările și crizele ei au avut efect pozitiv de scurtă durată – o săptămâna – și efecte negative pe lungă durată – inclusiv azi.

De unde a „învățat” ea să comunice? Este evident că nu a făcut nici un curs de comunicare, nici unul de psihologie. Ce făcea ea de fapt, doar repeta ce se întâmpla în familia ei. Pur și simplu aducea modul de comunicare dictatorial al mamei din familie în firmă.

Da, de cele mai multe ori, nu vorbești cu un manager, ci cu părintele său.

Cât de straniu este asta?

Inteligența Emoțională

Oamenii care își educă și dezvoltă Inteligența Emoțională sunt cei de succes, care înțeleg că deciziile se iau în primul rând emoțional, deci își ascultă și cunosc emoțiile. Este un exercițiu ce durează o viață.

De asemenea, oamenii educați emoționali își ascultă colegii și îi pot inspira și motiva.

Testul managerului

Data viitoare când întâlnești un manager, întreabă-l cum se comportă cu emoțiile oamenilor. Poate își lasă capul jos în rușine, pentru că știe că îi abuzează. Sau poate îți dă o replică arogantă, că el/ea nu folosește emoțiile, că e „profesionist/a”. Ambele sunt tipare de oameni de evitat.

Pe scurt

Emoțiile stau la baza deciziilor noastre. Fără ele am fi deosebit de dezorientați și inconsecvenți. Emoțiile stau la baza comunicării sociale. Fără ele nu putem avea relații de calitate și de mare însemnătate.

Nerecunoașterea lor de către manageri înseamnă stres, abuz, și un mediu din care trebuie să ieși cât mai curând.

Îți doresc mult succes în descoperirea a ce însemni și simți tu în adâncuri, precum și înțelegerea profundă a celor (dragi) din jurul tău!

Vreau să îmi ajut prietenii:

Soft Skills Trainer, Executive & Team Coach, Inginer Software

Cel mai important lucru al meu este ca tu să nu suferi ca mine.

Am trecut prin depresie de câțiva ani și multe alte lucruri grele. Am citit mai multă psihologie și filozofie decât orice persoană pe care o cunosc. Am călătorit prin lume și am găsit că există și oameni fericiți.

Ce spun clienți mei: „odată ce am înțeles cum funcționează viața, nu a mai trebuit să sufăr”, „nu m-aș fi gândit niciodată din punctul asta de vedere”, „you blow my mind”!




5 răspunsuri

Lasă un răspuns