Trimite și prietenilor tăi articolul!

Pentru a avea succes, ai nevoie de multă educație de valoare și practică. Dar câteodată ai nevoie și să renunți la unele lucruri.

Renunță la gândirea negativă

„Colegii îmi vor face rău”, „șeful mă va concedia”, „copilul nu va ajunge de succes” – de câte ori pe zi te sperii singur/ă de scenariile apocaliptice? Nu știi că aceste gânduri sunt doar ghicire în viitor? Cât rău îți faci zilnic imaginându-ți evenimente în care „toți” sunt împotriva ta, „toate” merg rău”? Iei cumva și decizii bazate pe acesta negativitate? Îi influențezi negativ și pe cei dragi?

Cum ar fi că în loc de atitudinea negativă să prețuiești ceea ce ai, să te bucuri de sănătatea, familia, și anii pe care îi mai ai pe frumoasa noastră planetă?

Renunță la critica de sine

Cred că știi scenariul: vocea critică din cap, care îți spune că nu ești îndeajuns de bun/ă ca părinte, ca prieten, pentru a vorbi în public, pentru a slăbi, etc.

Vocea critică este bună dacă te atenționează ușor și te provoacă să îți faci un plan de atac bun. Dacă trece peste această limită sensibilă, vocea această interioară doar te dărâmă. Dacă te gândești bine, nici măcar pe cei din jur, prietenii și familia, nu îi judeci atât te tare că pe tine. Dacă de ei ai grijă, în tine de ce lovești?

Renunță la grabă

Vrei să faci multe, toate, acum! Cum e să lucrezi astfel cu familia și colegii? Îi pui în situații de stres poate? Toată lumea „trebuie” să se miște după ritmul tău? Tu știi cel mai bine cum „trebuie”? Cred că îți dai seamă că dacă astfel te comporți, le faci rău celor din jur. Tiparul seamănă cel puțin cu cel autoritar, un fel de Ceaușescu port mortem.

Ce să faci în loc? Ia-ți timp pentru lucrurile care contează. Renunță la cele care nu îți aduc îndeajunsă valoare. Gândește-te cum îi afectează pe cei dragi graba ta. Cum poți să îi iei în calcul și pe ei, să vezi dacă pentru ei contează la fel de mult ce dorești tu, să fii empatic/ă, să creați un mod în care vă puteți sincroniza acțiunile.

Renunță la credințele ce te limitează

„Sunt prea bătrân/ă să mai învăț”. „Nu pot să trec peste trecut”. De unde vin aceste idei care îți tăie aripile? Cine ți-a spus că nu poți să înveți la orice vârstă? Părinții tăi, societatea, „prietenii”? Ei bine, ei nu au dreptate și nu cunosc psihologie.

Nu poți trece peste trecut? Ai mai avut eșecuri în viată? Poate romantice, poate la job. Ai trecut peste ele atunci? De ce crezi că acum nu vei putea trece? De fapt, cu cât trăiești mai multe eșecuri, cu atât înveți și înțelegi mai bine viața, și atunci devine mai ușor să te orientezi către prezent și viitor.

De fapt, puterea de a trece peste greutăți ne definește și ne întărește caracterul. Ție cum îți plac poveștile oamenilor care și-au învins dificultățile și au prosperat? Pe cine cunoști tu astfel? Ai vrea să fii că el/ea? Crede-mă, deja ești!

Renunță la compania negativa

Am scris aici un articol foarte bun despre compania în care trăim. Cei 5 oameni cu care îți petreci timpul cel mai des, cum sunt ei? Te încurajează, sunt empatici, te lasă să visezi, îi vezi că posibile modele pentru copiii tăi? Dacă da, atunci fii fericit, rar găsești astfel de oameni. Dacă în schimb te critică, sunt Gică-contra, sunt invidioși, vorbesc despre subiecte care pe tine nu te interesează – politică, vedete, etc –, e timpul să cauți alți 5 oameni, care să te ajute îți îndeplinești visele și scopul pe care crezi tu că îl ai în viață.

Renunță la atașamente

Asta este probabil cea mai grea lecție pe care o vei învăța în viață. Totul este trecător. Frumusețea ta, inteligența ta, prietenii tăi, familia ta. Totul este în schimbare. În loc să ceri lumii să fie așa cum vrei tu, așa cum „ar trebui”, încearcă să vezi că fiecare persoană are valorile, experiențele și visurile proprii. Suntem foarte diferiți și dorim lucruri la fel de diferite. Nu încerca să îi transformi pe ceilalți în tine, mai bine încearcă să ai o atitudine de observator, detașat, să te bucuri că ai unică ocazie de a avea o viată, de a fi acceptat și iubit de către cei dragi.

Îți doresc să te despărți ușor de lucrurile acestea, și să ai viața pe care ți-o dorești!

Trimite și prietenilor tăi articolul!

Peste 90% dintre români suferă din cauza anxietății și depresiei. În spatele suferinței se află, de obicei, emoția numită "frică".
Frica de părerile altora, frica de a interacționa romantic cu fete sau băieți, frica de a nu fi judecat/ă și frica de a nu face greșeli sunt cele mai întâlnite emoții în cultura noastră. Pe lângă aceste frici, femeile, în special, trăiesc cu frica de partener, frica de gura soacrei, frica de viitor.
Aceste probleme care te distrug pe tine și familia ta pot să dureze ani de zile. Ani de frică, teroare, paranoia, lipsă de încredere, pesimism.
În caz că suferi de una dintre fricile de mai sus (sau cunoști pe cineva care suferă) și dorești să spui stop fricii, atunci descarcă aplicația și începe/ți eliberarea de suferință.
Îți doresc mult succes!

               

Consilier Psihologic, Profesor de Mindfulness, Soft Skills Trainer, Executive & Team Coach, Leadership and Social + Emotional Intelligence Coach®, Inginer Software

Vreau eBook-ul de 100 de pagini: Eliberarea de depresie


12 gânduri inteligente la “6 lucruri la care să renunți pentru a avea succes

  1. Da! Este bine venita o astfel de informare a stării noastre zilnice prin care trecem. Mereu ne străduim să fim un exemplu în familie și în societate.

  2. Multumesc de sfaturi! Cateva din aceste idei, ma straduiesc, sa le aplic de ceva timp iar viata a devenit mai raz. Multe lucruri le vad in alt mod, incerc sa inteleg actiunile altora si ma ma supar mai rar pe ei.

    1. Salut Ioan, ma bucur ca depui efort sa te imbunatatesti – tot tu castigi la final – mai putin stres, ganduri netre mai mici, interactiuni mai bune cu comunitatea, familia si al job.

      Iti urez mult succes in calatoria ta! 🙂

  3. As vrea sa ma bucur mai mult, dar parcă explodez în fiecare minut ce îl dedic citirii.Ești o rază de speranță pentru noi.

    „Vocea critică este buna dacă te atenționează ușor și te provoacă să iti faci un plan de atac bun” : Cred ca ești „vocea unui „om divin””, deci tu nu ești limitat „pe frumoasa noastră planeta”, pentru ca ti s.ar nărui visul tău care îl exprimi prin tema fiecărui articol propriu, aceea de a fi totul în echilibru, fără stres, abuz, sărăcie, lăcomie etc. .
    „De unde vin aceste idei care îți taie aripile?”; „Te încurajez, sunt empatic, te las sa visezi”( Adrian Vîntu)

    „Totul este trecător”(A. Vîntu)- dar dacă ai aripi…Știu ca tu înțelegi mai bine,”tu cunosti psihologie!” (A.V)

  4. Ok. Toate bune si frumoase , dar cum sa depăsesc momentul de a nu mai ma ” lega „de cetatenii care aruncă diverse lucruri , la întâmplare , pe jos ? Sunt peste tot ,unde întorci capul ii vezi ! Am incercat sa le explic si, ori sunt apostrofat , ori se lasa cu insulte , injurii ,etc ! Am mai fost câteodată ‘ puterea exemplului , dar trebuie sa ies cu o roabă din casa si cu câtiva saci ! Popor mai indolent , nesimtit , primitiv , nu mi a fost dat sa vad ! Deci , sa ma fac ca nu vad ? Sa întorc capul si sa ma bucur ca traiesc printre maimute , sau cum ar trebui să procedez ?

    1. Te invit în Paris…. Aceeași problemă, îți vine să crezi sau nu, o am și eu aici…. Gunoaie si mizerie peste tot!!! Si eu, care, neputind a mă abține, îmi fac niște nervi teribili în fiecare zi!
      Parisul a devenit o groapă de gunoi…
      Chiar așa, cum să ne comportăm în cazul acesta…? Să devin la randu-mi , o indolentă?

      1. Nu poti sa schimbi pe cineva doar din dorinta proprie. Nici pe noi insine nu avem puterea de a ne schimba instant, doar pentru ca asa vrem… E nevoie de timp si perseverenta pentru schimbare iar schimbarea vine din interior.
        .
        .
        .
        Problema semnalata de tine este o problema exterioara. Ocupate de tine mai bine, de interiorul tau, fi un exemplu si un model pentru ceilalti, vei fi mai fericit si poate iti vor urma si altii exemplul. Lasa dorintele egotice depre cum sa arate lumea exterioara. Ce poti sa faci e doar sa atragi atentia respectuos si atat , dar nu sa creezi o tragedie din asta, sa te enervezi si sa iti consumi energia degeaba. Pana la urma fiecare are reaponsabilitatea vietii lui si nu poti sa impui binele cu forta, trebuie sa fie alegerea fiecaruia

    2. Mai stii ce ziceam despre „cea mai grea lecție pe care o vei învăța în viață”? 🙂

      De ce dorinta te-ai atasat? De curatenia de pe strada? Cine ti-a spus cum „trebuie” sa fie? Cu ce compari cum „trebuie”?

      „Trebuie” este exact opusul lui acceptare.

      Ai observat sentimentele negative puternice cand spui „Popor mai indolent , nesimtit , primitiv”?

      Sentimentele acestea sunt ale tale si tu le traiesti consecintele – stres, frica, ura, anxietate, depresie, etc -, sentimente care
      1. iti ucid capacitatile cognitive
      2. distrug corpul prin eliberarea cronica a chimicalelor de stres
      3. deterioreaza relatiile cu cei din jur, pentru ca pe ei iti versi frustrarea, nu pe straini.

      Pe scurt, ai lasat ca manelistii de pe strada sa iti distruga mintea, corpul si relatiile, pentru ca tu nu poti accepta ca lumea este asa cum este, nu asa cum „trebuie”.

Comentariile sunt închise.