În România întâlnesc o grămadă de stereotipuri negative: privirea de sus în jos – programatorii sunt de vina pentru orice, privirea de jos în sus – project managerii „habar nu au” despre greutățile programatorilor, planning slab sau haos total, și multe alte lucruri distructive.
Noi versus ei
Cea mai des întâlnită atitudine pe care am întâlnit-o în mediul IT din țara este perspectivă grupulețelor, a bisericuțelor, care de data aceasta sunt formate în funcție de titluri.
Poți aici observa grupul project managerilor, sales people, programatori, arhitecți, etc. Ce au aceste grupuri în comun? Granițe! Fiecare grup încearcă să își atingă scopurile, dar cu un preț – prețul pe care trebuie să îl plătească… altcineva!
Project managerii vor abuza de programatori ca să îndeplinească dorințele haotice ale celor din vânzări. Cei din vânzări vor abuza de project manageri ca să își atingă scopurile și să fie în conformitate cu dorințele șefului. Șeful la rândul sau este abuzat de clienți prin viziunea și planning-ul lor slab. Cred că observi aici o piramidă trofică, în care fiecare își împinge nevoile pe un nivel inferior al titlului în companie.
Ce se întâmplă în final? Un șir lung vertical de nemulțumiri, în care fiecare încearcă să se absolve de vină și să o arunce în jos, iar critica în sus.
Viziune
Oricine a făcut vreodată un sport social înțelege că cele mai mari câștiguri vin prin lucrul în echipă.
O paralelă cu fotbalul (de exemplu) ar fi că fiecare coechipier să știe în mare ce fac ceilalți din echipă, să respecte rolul/titlul lor, să înțeleagă indispensabilitatea existenței lor, și să comunice extrem de eficient – prin pase, empatie, susținere.
Ce îi face pe fotbaliștii să fie un sistem unit, o echipă funcțională? Viziunea! Ei știu foarte bine încotro se îndreaptă, scopul este pe placul tuturor coechipierilor, iar modul de realizare implică educație prin coaching, strategie, repetiție prin antrenament, dezvoltarea unui sentiment atât de autonomie dar și de apartenență la un scop mai mare decât persoana proprie – câștigul întregului grup.
Avantajul psihologiei – Clarificarea viziunii
Pe măsură ce angajații noi intră în companie, ei se alătură unui grup și încep hrănirea în piramida trofică explicată mai sus. Doar pentru că asta se întâmplă în zilele de azi, nu înseamnă că nu se poate schimba.
Este de datoria șefului să creeze o viziune pe termen lung. Una care să fie pe cât de rațională, pe atât de țintită către stele!
Sună ciudat? Privește la Microsoft ce viziune aveau: „un computer în fiecare casa”. Suna nebunesc asta în 1980? Au țintit către stele? Au avut o ambiție fascinantă? Au reușit?
Apple prin „excelenta, complexitate prin simplitate” – au reușit să ajungă cea mai valoroasă companie din lume?
Programatorii se bucură să lucreze la Google, Apple, Microsoft pentru că simt că fac parte din ceva mai mare, ceva fascinant. Știu în același timp că sunt o rotiță mică dintr-un sistem, dar de asemenea că viața și contribuția lor contează!
La câte joburi ți s-a explicat viziunea companiei? Dacă prin excepție răspunzi cu „măcar una”, atunci întrebarea următoare este: ai fost impresionat de ea?
Avantajul psihologiei – Comunicarea viziunii
Odată creată viziunea, este de datoria tuturor în piramida trofică să o transmită pe nivelele inferioare. Este foarte important ca oamenii să știe care este scopul final – pentru ce își renunță la 9 ore pe zi din viată pentru companie. Ei vor calcula dacă scopul final este compatibil cu dorințele lor, și vor rămâne sau pleca din firmă în consecință.
Deodată cu comunicarea viziunii, se clarifică și rolurile – cine și cu ce se ocupă. De asemenea, este necesar să se scoată în evidență modul în care fiecare participant în companie este de valoare indispensabilă!
Nu există un mod mai teribil de a demotiva un angajat decata de a i-l pune în față monitorului 9 ore fără a-i explica rolul în marea viziune, și fără de a-i acorda respectul pentru valoarea pe care o aduce.
Avantajul psihologiei – Grupurile
Spuneam înainte de grupurile conservative formate pe simpla calitate a titlului. Este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, pentru un project manager să mai piardă legătura cu programatorii, când chiar el trebuie să le clarifice viziunea companiei, modul în care ei o vor pune în practică. De asemenea, va trebui ca el să fie în sincronicitate cu dorințele programatorilor (dacă ei aleg să achieseze la viziune). Tot el va trebui să le explice modul în care fiecare dintre programatori își aduce contribuția la scopul final, și va trebui să fie foarte specific în recunoașterea valorii pe care o aduce fiecare.
Pentru a realiza această comunicare, un project manager are nevoie de o mare cantitate de empatie. Înseamnă chiar să îți pese de oamenii cu care lucrezi, să ai discuții regulate despre nevoile lor (inclusiv de viziune personală), despre cum văd ei lucrurile în companie, ce merge bine, ce ar putea fi îmbunătățit. Iar această empatie, această comunicare eficientă duce la o relație mult mai caldă între titluri, ajungând chiar să distrugă granițele psihologice cu care suntem obișnuiți de către fostele locurile de muncă neplăcute.
Avantajul psihologiei – Starea de bine
Așa cum negativitatea se transmite – adu-ți aminte de șeful/colegul care venea nervos de dimineața la lucru –, tot așa se transmit și sentimentele pozitive. Un angajat care este de acord cu viziunea companiei și știe că este apreciat pentru valoarea pe care o aduce pentru acest scop mai înalt, este un angajat fericit!
Iar un angajat fericit înseamnă că este mai optimist, colaborează mai bine cu colegii către scopuri comune, experimentează mai puțin stres și mai puține zile de concediu medical, își crește autonomia și nivelul de expertiză, și bineînțeles, vorbește compania de bine.
Alternativa
Bineînțeles, dorința subconștientă a fiecăruia este să păstreze status-quo-ul, să nu schimbe nimic, pentru ca… „merge și așa”.
Am scris aici detaliat și repet. Din 24 de ore ale zilei, 8 le dormim si 9 suntem la lucru. Dacă pui câteva ore pentru navetă, mâncare, igienă și altele, îți dai seamă că avem doar cam 2 ore pe zi pentru noi înșine. Dacă 9 ore pe zi șeful/project managerul își exersează lipsa de empatie, cum poate el/ea să creadă că acasă, în familie, poate fi un părinte bun? Chiar crede ca după 9 ore de abuz față de subalterni, un lucru miraculos și neexplicabil psihologic se va întâmpla, și nu va fi același tiran față de copii?
Pe scurt
Dacă în România IT-ul funcționează pe principul biciului, în străinătatea (de exemplu Google) lucrurile se petrec chiar invers. Angajații sunt văzuți la același nivel de importanță că și clienți – ei sunt educați către scopul companiei, relația cu managementul este una de strânsă colaborare, iar la sfârșitul zilei pot spune că munca/efortul lor contează!
Pentru a ajunge la starea de bine există pași ce trebuiesc urmați în implementarea conceptelor pe care le-am prezentat. Iar asta înseamnă că e nevoie de sânge/minte proaspătă, educată în străinătate, care să aducă și să ajute la realizarea acestor noi moduri de abordare a business-ului în IT-ul local.
Aaa.. nu stiu, poate in firme extrem de mari se aplica ce zice autorul, insa in mod normal nu. Eu sunt un fel de antiteza: Nu am vise, nu am dorinte, misiunea e: nu muri de foame. In rest tratez militar treaba. Raspund in fata superiorului mei direct si atat, tot el imi da ordine. Nu coordonez nimic cu nimeni, nu e treaba mea aia, am un set de functionalitati de trebuiesc programate. Mult mai aproape de mine ar fi psihologia omului din fabrica care lucreaza pe band. Nu il intereseaza ce se intampla cu piesa, atata vreme cat respecta cerintele si e facut la timp. Nu am nevoie de provocari, ba chiar ma enerveaza, imi place rutina. Informatica nu e pasiune, e meserie. Imi castig painea din ea si atat. SI 100% nu sunt singurul cu aceasta filozofie. Nu vad cum as fi motivat daca as stii la ce ajuta ceea ce fac, din moment ce eu nu lucrez cu jumatati de masura: cand lucrez lucrez cat pot de bine, nu exista „in plus”, atata imi e limita superioara
Stai linistit,in industrie e nevoie si de roboti apatici ca tine. O zi buna
Victor, stai în banca ta, că nu ai înțeles ce vrea să zică Zoltan (el a prezentat perspectiva din punctul de vedere al unui simplu angajat IT, care muncește pentru a trăi, și probabil dă mai mult randament în viața personală unde se concentrează să aducă mereu ceva mai bun, folosind veniturile dintr-un job la care reușește să facă totul cum trebuie). Nu toți oamenii caută să schimbe lumea în mediul în care lucrează. Există mai multe tipuri de caractere psihologice și oameni cu motivații și țeluri diferite. Ai făcut un comentariu extrem de nedemn de un articol pe psihologie.
Nu stiu ce tipuri de caractere psihologice exista,insa stiu sigur ca o asemenea gandire ca cea prezentanta de Zoltan este una absolut toxica si neproductiva. Hai sa ne facem toti treaba si atat,ca doar nu o sa revolutionam noi mediul si lumea in care traim. Apropo de rutina,stii cu ce este atribuita monotonia ? Cu depresia. Revin la ce-am zis mai sus,roboti apatici. In fine,ideal este sa ne simtim bine la locul de munca indiferent de domeniul in care activam.
Salut Nagy,
Da, am si eu astfel de prieteni chiar. Depinde de personalitate, unii chiar sunt fericiti astfel, poate chiar toata viata.
Dar iti poti pune intrebarea: ceea ce fac acum va fi deajuns peste 10 ai? Ceea ce simt acum este ceea ce voi simti si peste 10 ani?
Cand vei ajunge la 40, 50 de ani, cand corpul iti ia razna, mintea iti joaca feste… simti mirosul dulce al mortii.
Atunci cand te vei uita inapoi, cand erai tanar si aveai un corp sanatos si o minte exceptionala… ai fi facut lucrurile altfel?
Ai fi vrut sa profiti din plin de ele?
Poate sa calatoresti, sa iti faci firma ta, sa ajuti pe altii… ceva care sa te faca sa fii fericit ca imensa suma de 9 ore de pe zi! le-ai petrecut facand exact ce doreai si ca ai crescut sa fii o persoana fascinanta – prin experienta si actiuni.
Si ca mormantul nu este finalul unei vieti pe care prea tarziu ai inceput sa o savurezi.
Articolul merită citit (chiar dacă măcar luat la cunoștință) și mi se pare benefic pentru oricine vrea să evolueze în carieră (în special în IT, desigur).
Cred ca esti singurul cu aceasta filozofie
Sunt de acord cu ce spui si chiar ma regasesc in rutina, inceputul de depresie de care pomenea un comentator mai sus. Nu vreau sa par troll, sunt doar curios cum anume poate fi aplicat acest lucru la o firma de IT de dimensiuni medii.
La o extrema avem Google, Microsoft, Facebook, care intradevar dezvolta produse ce schimba lumea.
In cealalta sunt star-up-urile, care desi sunt f mici, la fel au un scop, un produs care se vrea cu impact mare.
Ambele beneficiaza by default de o viziune.
Dar cum poate fi leveraged acest aspect intr-o campanie medie, in special de outsourcing, unde scopul firmei si al angajatilor este doar sa faca profit? Ce viziune si motivatie realista poti oferi unui angajat?
Salut Vadim,
Nu esti troll de loc, e o intrebare legitima.
1. „dezvolta produse ce schimba lumea” – ideea nu este sa schimbi lumea ci sa gasesti un scop care merite pentru tine. O schimbare mica, un added value care conteaza pentru tine este deajuns.
Sa faci software de calitate care ajuta lumea la payments, socializare, joc la bursa, orice e ok, atat timp cat cat crezi ca aduci un plus de valoare in viata oamenilor, ca le faci viata mai buna, ca ceea ce faci tu are un meaning.
2. ” campanie medie… doar sa faca profit”
Asta tine de business intelligence si de leveraging the situation. Mi se par geniale firmele mici si medii, tocmai pentru ca pot face extraordinar de multe lucruri extraordinar de repede. Dinamica intr-un monolit este groaznica, plus ca intervin interese.
Iti dau un exemplu genial ce l-am vazut recent. O firma mica a decis ca toti angajatii sa devina actionari si cu drept de vot. Toate deciziile firmei se iau in comun.
Vrei profit? Ok, hai sa luam din inteligenta grupului sa facem produse de calitate si sa cautam clienti buni. Bineinteles, si banii se impart frateste.
Asta le da putere oamenilor, li se valideaza valoarea atat profesionala cat si decizionala.
Ce s-a intampalt cu firma din exemplu? Nivelul de satisfactie a crescut enorm, productivitatea through the roof.
Ce au facut in cauza? Au decis ca acum au bani, sa reduca numarul de ore lucrate. Asta inseamna ca lucreaza doar 4 zile pe saptamana!
Cum suna asta? Firma mica, putere tuturor angajatilor, productivitate through the roof plus timp liber – totul ales de ei in comun.
Ai vrea sa lucrez intr-un astfel de sistem?
Asta inseamna sa lucrezi inteligent 🙂
Personal, urasc ipocrizia. Lucrez tot in IT, la niste prostii de asigurari. Detest fiecare moment, ce fac nu e util nimanui. Castig super bine. Acum sunt intr-o pauza de 10 minute. Stau pe scaun si beau o cafea culeasa de oameni care probabil traiesc la subzistenta prin vreo tara exotica si detesta ce fac. Port haine facute de pseudo sclavi prin Bangladesh. Papuci la fel. Am mancat acum o ora mancare servita de oameni a caror vis sigur nu e sa taie shaworma, crescuta in ferme sinistre, de oameni a caror vis sigur nu era sa creasca pui. Oare cat la suta din populatie chiar face ceva ce iubeste? Eu ma consider un norocos. Macar sunt platit mai bine decat cei de mai sus. Detest ipocrizia si idealismul ieftin. Sunt sigur ca daca lumea ar face doar ce ii place, nimeni nu mi-ar confectiona tricouri accesibile.
@Alexandru asta-i o mentalitate de consumerist. Daca lumea ar fi constienta de ce poate face si nu ar mai lasa responsabilitatea deciziei pe umerii altora de mai sus lucrurile ar sta cu totul altfel.
Habar n-ai ce vorbesti. Cu faptul ca in firmele din afara esti tratat pe picior de egalitate cu clientul iti zic ca gresesti amarnic. In romania ai sanse mai mari sa fi tratat asa decat inafara. Nu stii ce vorbesti. Ai lucrat vreodata la o firma de IT din afara? Iti zic eu cum e: cultura corporate de brainwashing, company meetings in care tii se explica viziunea (in termeni de creste a profitului, valoare adaugata clientilor, etc), iar cand vine vorba de decizii in companie iti dai seama ca esti un pion pe care nu dau 2 bani. O companie straina nu va ezita sa iti mute biroul dintr-un oras in altul sau o tara in alta, pentru ca asa au dat calculele. Uitate si la Microsoft care ii dai exemplu: imediat dau afara cateva sute de oameni pentru a angaja altii in alt centru. Nu vorbesc de outsourcing in India, ci a muta din europa in europa.
Cat despre metode de a transmite stresul de sus in jos, strainii sunt cu un deceniu mai avansati. Abia acuma incep sa apara si la noi notiuni de gen performance management, KPIs, obiective.
E frumos cand privesti de afara. Stai numa sa intrii intr-o corporatie din asta care isi trateaza oamenii „bine”, au „valori”, „viziune” si directie.