De când m-am mutat în Cluj fac o grămadă de cercetări, iar natura meseriei de coach mă ajută să întâlnesc o mulțime de oameni din foarte diferite domenii, și să fac o statistică care să descrie realitatea cât mai fidel.
Săptămânal scriu articole de psihologie practică, despre leadership, inteligență emoțională, și mindfulness. Când scriu despre psihologia din ITul românesc, mai specific cel Clujean-Oradea, în paralelă cu cel străin, sunt întâmpinat de diferite reacții, printre care:
a) Nu este așa!
b) Nu se întâmplă așa decât la companii mari!
c) Nu se întâmplă așa decât la companii mici!
Reacțiile sunt de obicei vehemente, și de multe ori contradictorii.
Nu este așa
Reacția „Nu este așa!” de obicei vine din partea unui tip de gândire… interesant. Pe principiul „ce eu nu observ nu există”, modelul acesta este unul de o slabă inteligență emoțională. Oricare ar fi experiența de timp lucrată, unii ITști pur și simplu nu pot să empatizeze, să înțeleagă probleme altora. Acest lucru este de înțeles, pentru că empatia este un lucru greu, care se bazează atât pe inteligența rațională, cât și pe cea emoțională – care după cum știi și tu, nu a fost educata vreodată în școala românească.
De cele mai multe ori, acest tipar este cel al ITstului abuziv. De aceea nu poate să observe durerea celorlaltora – pentru că el/ea o cauzează.
Nu se întâmplă decât la companii mici/mari
Cred că apreciezi umorul (dureros), când oamenii privesc viața doar prin prisma experienței lor limitate.
Comun
Ce au în comun reacțiile de mai sus este imposibilitatea de a accepta o altă perspectivă. De a recunoaște că toți greșim, și că fără o experiență bogată în psihologie doar ne abuzam unii pe alții.
Lucrurile negative se întâmplă „la alții”, dar nu la „firma mea”.
Criză?
Ce legătură au modelele mentale de mai sus cu criza?
O criză poate fi energia fosilă epuizabilă și poluantă, sau depresia.
În cazul energiei, în ultimii ani s-au dezvoltat o grămadă de industrii alternative în domeniul energiei regenerabile și ecologice. Dacă mai țineți minte titlurile apocaliptice din ziare: „în x ani se termină benzina”, „în x ani totul se va bloca”. Oameni foarte inteligenți au jucat o carte nouă, au investit în cercetarea de energie solară, biomasă, etc și nu numai că am trecut cu succes peste „criză”, dar chiar au devenit bogați, iar noi avem energie curată la dispoziție. Când spun noi, mă refer la Germania și alte țări civilizate.
În cazul depresiei/burnout-ului, oamenii de voie sau mai ales nevoie, se deschid și încearcă orice metode de a trece peste acesta boală care poate foarte ușor să ne împingă la sinucidere. Ei joacă toate cărțile noi pe care le găsesc în cărți, sfaturi, tratamente. Ca și în cazul de sus, după criză se văd efectele pozitive: devin noi, renăscuți, optimiști și cu o viziune clară asupra vieții.
Așa cum scriem în articolul „Cum aduci și ții în companie angajați de valoare”: mă bucur pentru crize.
Criza în sine este un eveniment ce declanșează un tipar nou de gândire.
Nu este criză
Nu este criză pentru că în perioada de criză, oamenii sunt deschiși la idei noi. Companiile, dacă ar fi în criză, ar încerca lucruri noi, ar juca cărți noi ca să se diferențieze de competiție.
Ce găsesc un în Cluj-Oradea însă, este zeul NU. Majoritatea minți închise, educație emoțională dată de sistemul românesc: adică minimă, sau chiar anti-educație, de multe ori.
„Nu este așa”, „nu se întâmplă la mine” – care se traduce prin: „nu vrem lucruri noi”.
Dacă nu vrem lucruri noi, atunci încă nu suntem în criză.
Privesc anunțurile de job-uri și printre beneficii găsesc: „fructe proaspete”. „Pe vremea mea” eram „seduși” cu ciocolată gratis. Evoluția, iată, inovația, a ajuns să schimbe ciocolata cu fructele „pentru că nouă ne pasă de zilierii noștri”. Unele companii chiar se lăuda că îi pun la sport pe angajați. Aceasta este… inovația adusă de „criză”, inovație ce „diferențiază” companiile din ITul ardelenesc.
Status-quo
Ce cred că se întâmplă în Cluj este faptul că lucrurile au sărit de sub control. India Europei s-a dezvoltat exagerat de repede în foarte puțin timp. Efectele se văd imediat: un oraș fascinant de poluat, înghesuială, forfotă și zgomot specific zonei de sud.
În orele de vârf aștepți să vină în medie trei autobuze cu același număr, până când unul nu este chiar ultra-plin.
Chiriile sunt un mare motiv de frustrare pentru toți cunoscuții mei. Eu am încetat să o mai compar cu chiria din Viena când chiria din Cluj a depășit-o pe cea din orașul votat de 7 ori ca cel mai bun din lume ca și calitate a vieții (Mercer).
Clujul a depășit Viena la chirii. Dar a ajuns la nivelul de calitate al Vienei ?
Suprapopulare, agitație, poluare, prețuri fascinante – cam așa aș descrie Clujul acum.
Pe scurt
Nu am semne că ar fi o criză în IT în Cluj. Cred că este o cerere mare de ITști, da. Dar nu o criză.
Sunt sigur că se va ajunge și la criză, și nu peste mult timp. Sunt foarte curios de companiile care vor lua la bordul lor oameni profesioniști, care să aducă valoare și bunăstare angajaților. Companiile unde chiar vei vrea să lucrezi, să nu te simți rău ca îți dai cele 9 ore pe zi, în loc să stai cu familia și prietenii tăi.
Așa cum am spus în „Cum aduci și ții în companie angajați de valoare”, diferențierea va veni din afară. Oamenii educați în străinătate aduc know-how-ul de afară. Nu poți să rezolvi problema lipsei de educație psihologică românească cu oameni… crescuți în lipsa de educație psihologică românească. Avem nevoie de perspective noi, de soluții noi, de moduri noi de a privi și a face lucrurile.
Îmi doresc atât mie cât și ție, să intrăm mai repede în criză și să schimbăm lucrurile în mult mai bine!
