7 lucruri esențiale în arta Startup-ului

Trimite și prietenilor tăi articolul!

Tuturor ne este greu să începem un lucru nou, iar cu cât este mai complex cu atât este mai greu de susținut.

Am creat pentru tine o lista fundamentală inspirată din experiența proprie și a liderilor în venture capital investment. Vei observa pe parcurs care este elementul comun al tuturor punctelor.

1. Perfecționismul

Primul lucru care îl observ în Cluj este o blocare mentală provocată de educația, sau anti-educația din familie. Având un părinte dominant perfecționist, acum tânărul adult suferă pentru că nu poate să delege nici un lucru.

(Anti)educat cu zicala „dacă vrei că un lucru să fie bine făcut, fă-l chiar tu!”, tânărul aventurier crede că se pricepe la „orice”, de la inginerie, la design, la marketing. Bineînțeles că este fals; putem fi competenți  doar în unul, maxim două domenii. Astfel, aventurierul se transformă în tipicul șef român, care micro-manageriază și este etern nesatisfăcut de angajații care nu fac „ce trebuie”.

2. Nișa

Am observat în firme mici și firme mari, dorința în dezvoltarea unui produs nou de a î-l face cât mai complet, de a satisface nevoile unei plaje cât mai largi de consumatori. În alte cuvinte, o cursă infinită de adăugare de noi features.

Acest lucru este exact invers cum funcționează viața și piața. În loc să faci un produs care e o îmbunătățire cu 10%-30% din ceea ce este pe piață, concentrează-te să inovezi cu un produs de 10 ori mai bun decât ceea ce există în prezent. Asta înseamnă un produs specific, un subset. Creșterea o faci în calitate, nu în generalitate. Cu cât e mai generic produsul/serviciul, cu atât ai mai mulți competitori – și probabil te vei întrece cu ei la preț – o idee nu prea bună.

Mai jos ai un grafic care să te ajute în orientarea produsului tău. Dacă serviciul tău e unic și nu are valoare… atunci este ilogic să continui. Dacă serviciul este oferit și de alții, iar valoarea sa este mică, atunci bine ai venit în bula Dotcom. Locul unde vrei ca afacerea ta să se poziționeze este la un nivel înalt de unicitate și valoare adusă clientului.

3. Informarea pieței

Crearea unui produs nou presupune că potențialii clienți nu știu despre acesta. Asta înseamnă că e nevoie ca startup-ul să își facă marketing în masă, să informeze piața despre noul produs și beneficiile sale.

E nevoie că informația să fie simplă, să aibă un learning curve cât mai ne-abrupt. Dacă noul produs necesită training de cel puțin câteva ore, atunci adopția sa pe piață va avea grav de suferit.

Atitudinea „noi facem un produs grozav, nu înțeleg de ce lumea este sceptica” este una neconstructiva. După ce educi piața, clienții vor veni.

Un mod genial de informare este să îți aduci cu tine evangheliști. Nu îi lăsa să se adune încet, și în grupuri divizate. Fii pro activ și atrage-i tu.

4. Cine este piața

La început nu vei ști cine este piața!

Da, știu, creezi produsul/serviciul cu un target în minte. Asta nu înseamnă deloc că targetul proiectat de tine va fi și cel real, cel din viitor.

Vei afla cu surprindere că alte categorii de persoane folosesc produsul tău, și în moduri în care nu îți imaginai. Nu e nici o problemă. Ești flexibil și te reorientezi către cei care doresc produsul tău.

Pe cei care nu sunt interesați poți să îi ignori – unde încerci tu să intri sunt segmentele interesate sau neutre, cei împotriva ta nu vor putea fi convinși niciodată, oricât de mult ai îmbunătăți serviciul.

4.1 Oamenii te vor urî

Da, în funcție de produsul/serviciul tău, vei întâlni o grămadă de oameni care vor fi împotriva ta: fie personal, fie rezistenți la produs.

Da, unii oamenii pur și simplu nu te vor place pentru fața ta, pentru atitudinea ta, pentru hainele tale. Alții vor spune că produsul tău nu aduce valoare, că e copie.

4.2 Oamenii te vor iubi

O grămadă de oameni te vor iubi. Vor găsi interes în produsul tău, vor vedea valoarea și vor deveni rapid clienți.

4.3 Oamenii

Ambele categorii, atât cei care te urăsc cât și cei care te iubesc sunt de valoare. Polarizarea duce la controverse, iar controversele duc la publicitate.

Dacă observi, firmele mari, Nike, Starbucks, etc. nu șterg părerile negative pe paginile de Facebook pentru că imediat și în mod organic apar cei care apară firmele. Din controverse se naște publicitatea virală.

Fii controversat!

5. Pareto

Cunoaște-l și iubește-l pe Pareto. Te va îndruma în multe din deciziile tale.

Pareto spune că 80% din rezultate vin la 20% din cauze.

De exemplu, după ce îți investighezi firma, îți vei da seama poate că 20% din clienții tăi aduc 80% din venituri. Atunci nu are rost să îți mai pese de ceilalți clienți pentru că proporția muncă/venit nu ți-ar fi eficientă.

Dacă vinzi o aplicație online sau mobilă: găsește care sunt cele mai folosite 20% din features și insistă pe ele – acelea îți aduc bani. Restul de 80% sunt doar mâncătoare de timp.

6. Mândria

În toate stagiile dezvoltării startup-ului vei avea nevoie de networking, de a cunoaște lume nouă – fie că e vorba de potențiali noi angajați, fie că e vorba de leads sau investitori.

În interacțiunea cu ei poate vei simți că nu ești luat în serios, că nu ți se acordă atenția sau timpul pe care crezi că îl meriți. Peste toate astea vei învăța să treci mai departe, fără să te influențeze prea tare. Oamenii când te judecă, nu te judecă pe tine așa cum ești, ci doar o proiecție a experienței lor trecute – poate semeni cu un părinte sau un coleg de scoală despre care are o amintire plăcută sau neplăcuta.

Poate crezi că vinzi un produs superior și nu înțelegi de ce „prostii” nu îl cumpăra. Nu așa funcționează. Dacă educi publicul, dacă le aduci valoare adevărata oamenilor, ei vor veni cu drag la tine.

7. Iertarea

Da, iertare. Vei face o grămadă de greșeli, îți promit! Toți am făcut o grămadă de greșeli. Încă mai facem multe. Poate am angajat o rudă pe care acum nu o putem da afară. Poate am lustruit produsul prea tare înainte să îl testăm pe piață, iar apoi am văzut că nu există de fapt piață. Poate am fost și inginer și social media expert și vânzător, când de fapt în aceste roluri trebuiau angajați oameni cu adevărat specialiști. Poate am fost mândri și am ținut cu dinții de o anumită tehnologie (Microsoft, Java, etc) în loc să ascultăm de colegi care ar fi făcut alte alegeri tehnologice mai potrivite.

Dacă la sfârșitul zilei nu te poți ierta, nu vei putea să mergi mai departe. Vocea critică interioară va fi dușmanul tău cel mai vehement și va distruge prin neîncredere, frică și paranoia tot ce ai construit.

Dacă vrei să fii în pace cu tine și mai ales cu cei din jur, iartă-te! Dacă vrei să iei decizii bune, în afara stresului și vocii critice, iartă-te! Dacă vrei să ai angajați și o familie fericită, iartă-te și iartă-i!

Bonus: Femeile

Ce au femeile de a face cu startupul? Ei bine, se pare că noi, bărbații, suntem predispuși genetic către un grad mare de competivitate. Asta înseamnă că ne place și ne orientăm către ideea de „a strivi” o altă companie, a face un startup care să „distrugă Microsoft Bing”, etc.

Avem nevoie de o părere din afară, care să ne mai calmeze din instinctul moștenit de pe vremea când vânăm în savană. Caută femei de încredere și povestește-le planul tău – ce părere au ele?

Comun

Ce au toate punctele de mai sus în comun?

Ei bine, după cum ți-ai dat seama, punctul comun este psihologia.

Am vorbit aici despre recunoașterea emoțiilor și managementul lor – perfecționism, mândrie, competivitate, precum și recunoașterea emoțiilor celorlaltora și managementul relațiilor – definirea, găsirea și testarea pieței, relația cu angajații, clienții, investitorii și familia.

Dacă vrei să atragi persoane de valoare ai nevoie să fii inteligent emoțional social. Dacă vrei să ai claritate în decizii, stres minim, alegeri de succes, atunci ai nevoie de o minte briliantă, deci de inteligența emoțională a eului.

Dacă un tânăr aventurier creator de startup este în controlul emoțiilor proprii și deci fericit, atunci lumea din jur se va molipsi de la el, angajații săi vor fi fericiți alături de el și clienții vor avea încredere în el.

Pe scurt

Succesul unui startup este indicat în primul rând de componenta psihologică. Cum rezistă șeful și angajații la presiunea noutății, cum aplică ei tehnici psihologice de comunicare cu clienții, căutarea și înțelegerea pieței, managementul timpului în companie, tehnici de adaptare la schimbare și de creștere a flexibilității, lucrul în echipă, eliberarea de control/micromanagement/delegare.

Îți doresc multă învățare psihologică care să îți aducă mult succes și fericire în aventura vieții tale!

Trimite și prietenilor tăi articolul!

Când a apărut anxietatea și depresia prima oară în viața mea, am luat-o razna. Simțeam frică de lumină, dar și de întuneric. Simțeam frică de zgomote puternice, dar și de liniște. Simțeam frică să stau singur, dar și să ies în lume. Credeam că înnebunesc!
Mai rău, din cauza atacurilor de panică am ajuns să nu mai am încredere în mine, să nu mai ies din casă, să mă izolez.
După aproape de jumătate de an în această situație, am decis că singura soluție de a scăpa de suferință este... sinuciderea.
10 ani mai tărziu, sunt perfect sănătos, fericit, și ajut oameni să iasă din anxietate și depresie. Ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat, este o poveste și mai lungă, pe care o vei trăi și tu la rândul tău, odată ce te hotărăști să spui stop suferinței tale.
Când simți că nu mai poți, și explodezi de teroare și supărare, atunci fă-ți loc pentru 20 de training online, în care nu numai că vei reveni la starea anterioară psihologică, ci îți vei crea o nouă viață, o viață în care tu ești în control, în care tu ai puterea, și încredere în tine și nu îți pasă de ce spun ceilalți.
Ridică mâna și spune: vreau să termin cu anxietatea și depresia, în 20 de zile! Acum!

Stop anxietate și depresie!

Consilier Psihologic, Profesor de Mindfulness , Soft Skills Trainer, Executive & Team Coach, Leadership and Social + Emotional Intelligence Coach®, Inginer Software

Vreau eBook-ul de 100 de pagini: Eliberarea de depresie