Această întrebare a fost pusă de către o persoană la o prezentare a unei prietene psiholog.
Aș spune că am fost surprins, dar nu a fost așa. De când am revenit în țară am observat o grămadă de comportamente, majoritatea violente.
Îmi aduc aminte de un scenariu la un camping lângă Brașov. O mamă pe la 35 de ani, vorbea la telefon cu o voce excesiv de suavă, vizibil falsă. Am ales să urmăresc persoana, să văd cum se proiectează mai departe evaluarea mea. La puțin timp, copilul ei, de vreo 5 ani, scapă avionul jucărie pe jos. Mama începe să urle ca descreierata. Copilul printre lacrimi îi spune: „te rog mamă, nu mai țipa”.
La tine mama urlă? În familia ta mama sau părintele dominant țipă?
Eram curios de acest comportament, deci mai târziu, când am prins pe cineva disponibil, am întrebat: de ce țipi? Răspunsul a fost: „poi ce să fac altceva?”. A venit că o revelație. Am înțeles că oamenii aceștia pur și simplu nu știu, nu își pot imagina un alt mod de transmitere a informației/dorințelor.
A doua revelație a fost întrebarea din titlu, în care oamenii cred că ceea ce simt este corect și adevărat. Lucru care… hai să vedem cum stă.
Perspective
Te rog să privești 1 minut imaginea de mai jos. Este un apus sau un răsărit?
Am pus această întrebare la un curs și oamenii au răspuns 80% răsărit, 20% apus. Dar este irelevant. Nici eu măcar nu știu ce este.
Dreptatea locală
Ce doream să arăt cu acest exemplu, este că există, în acest context, două tipuri de oameni, care au amândoi dreptate – dreptate locală. Dreptatea obiectivă nu o știm și nu avem acces la ea, în schimb avem dreptate locală.
Îți dau un alt exemplu, să înțelegi mai bine.
În imaginea de mai sus, doi copii se joacă cu săbii de lemn. O privitoare la scenariu este încântată de inventivitatea și entuziasmul copiilor. O altă privitoare este îngrijorată: „copiii aceia se vor răni” se gândește.
Din nou, adevărul obiectiv nu ne este accesibil nouă – nu știm ce se va întâmpla, care vor fi consecințele. Dar avem acces la adevărul local. Ambele persoane au dreptate local, chiar dacă punctele lor se bat cap în cap.
Ca și în cazul apusului-răsăritului, nu putem să spunem că îi „toleram” pe cei care au alta opinie decât a noastră. Nu este nimic de tolerat. Pur și simplu au și ei dreptate.
Toți avem dreptate. Problema apare când nu înțelegem că această dreptate este locală, nu obiectivă.
Când nu înțelegem acest fapt, încercam să îi convingem pe ceilalți că dreptatea noastră este superioară, că este un apus nu răsărit, că copiii se vor răni, că mama lor este inconștientă.
De aici este un pas mic către a ne convinge angajații, colegii, familia să fie ca noi. Iar dacă nu fac cum spunem noi, atunci ne înfuriem. Nu putem să înțelegem că și ei au punctele lor de vedere care sunt absolut 100% corecte, exact ca și a noastră corectitudine locală.
Evoluție
Din punct de vedere evolutiv, furia este o emoție intensă, care pe vremea când trăiam în peșteri, ne ajuta să ne apărăm de primejdii.
Dar în epoca modernă, nu avem nevoie de acest sentiment extrem, în lucrul nostru cu colegii și familia.
Ce se întâmplă în cazul persoanelor furioase, este că activează un răspuns vechi la o problemă nouă.
Și așa ajungem la credința că dreptatea locală a mea este mai bună decât dreptatea locală a ta, și atunci activăm reacția primitivă de furie.
Cum scapi de furie
Scapi de furie dacă înțelegi că este imposibil să ai dreptate obiectivă, fie că ești în trafic, fie că ești într-o ceartă cu copiii sau partenerul. Dacă încerci să înțelegi punctul celuilalt de vedere – vezi empatia, dacă înțelegi dreptatea locală a celuilalt, atunci poți să negociezi, în loc să iei foc.
Scapi de furie dacă înțelegi că furia este un răspuns la o primejdie, și nu este de folosit în situațiile moderne, cu colegii și familia. Probabil ai avea nevoie de furie o dată pe lună, dar cu siguranță nu zilnic.
Furia zilnică este o dovadă de slabă stăpânire a emoțiilor!
Scapi de furie dacă înțelegi că furia are consecințe grave: îți distruge relațiile și sănătatea. Nu este de loc eficient pentru tine să folosești sentimente extreme, în general.
Scapi de furie dacă practici Mindfulness. Înveți să recunoști cum se simte în corp furia: sângele fierbinte, mușchii încordați, gata de atac, și în loc de a ceda emoției, te oprești. Numeri până la 10 – da, funcționează. Asta îi dă timp creierului rațional să proceseze și să răspundă cu ceva mai bun decât această emoție extremă.
Pe scurt
În 99% din cazuri furia este greșită. Ne înfuriem pentru că nu înțelegem că nu putem avea dreptatea obiectivă, ci doar vedem o parte a lucrurilor, avem dreptate locală. Furia are efecte devastatoare asupra relațiilor și sănătății personale. Poți scăpa de furie.
Îți doresc să aplici practicile din articol și să ai de azi o viață mult mai liniștită și fericită!