Trimite și prietenilor tăi articolul!

Pe tren, Denisa, o studentă de 21 mă anunță că dorește să se mărite cu iubitul ei cât de curând.

Ce Denisa nu știe e că își semnează cu mâna ei contractul către o viață într-o groaznică suferință.

Fanatismul

Îți aduci aminte de când ai avut prima mașină, prima jucărie, cum te-ai simțit? Îndrăgostit/ă până peste cap, nimic nu mai conta. Iubeai primul lucru, orice ar fi.

De unde acest sentiment fanatic?

De la lipsa de sisteme de referință. Pentru că creierul nu are cu ce să compare, crede, de fapt te minte pe tine să crezi că posesia ta este unică în lume.

Sună cunoscut? Iubire fanatică, partenerul este cel mai frumos/deștept, etc din univers?

Chirurgul

Ai dori ca un chirurg să te opereze, el însuși având vârstă de 21 de ani? Îți dai seama câtă lipsă de informație și experiență are? Ai face o nebunie ca asta, să îți lași corpul în mâinile unui tânăr care până acum 3 ani trebuia să ceară voie de la profesoară să meargă până la toaletă?

De ce atunci nu numai că ți-ai da corpul, dar și mintea și fericirea unui partener care are zero experiență, la fel ca tine?

Chirurgul are nevoie de 10 ani de teorie și apoi o încă 10 de practică ca să fie „bun” la tăiat oameni –  tu câți ani de teorie despre relații ai în spate? Zero? Iar practică?

Ai toate șansele să fii un chirurg în viața ta, cu zero ani de experiență și practică. Și te aștepți la fericire?

Femeia la 30

O mulțime de femei între 30 și 40 de ani vin la mine și sunt distruse. Își urăsc viața.

Urăsc că s-au căsătorit la 20 de ani, că au făcut copii, că nu au experimentat viața, și că au partener un praf.

Bărbatul român

Când ai 21 de ani și ești îndrăgostită fanatic, observi sexualitatea și cadourile pe care le primești.

După ce trec cei 2-4 ani de fanatism, începe durerea. Când vezi că omul de care te-ai îndrăgostit s-a plictisit de tine, că dacă nu mai dorește sex nu mai doresc nici să stea cu tine.

Câți bărbați știi care preferă calculatorul în locul femeilor?

Și întrebarea cea mai grea: crezi că bărbații români au habar despre emoții, gânduri, empatie, a crește o relație sau un copil ?

Am descris în articolul Bărbații nu se educă să înțeleagă emoțiile femeilor posibilul tău soț.

Părinții

Ce faci tu, să te căsătorești la 21 de ani este să faci aceeași greșeală sinistră a părinților tăi, fără a învăța nimic.

Pur și simplu te auto-blestemi la un destin în durere, până la moarte. De ce ai face așa ceva?

Anii 20

În anii 20 ai posibilitatea să faci lucruri pe care nu le vei mai putea face niciodată.

Este sinistră părerea unor femei că „vârsta nu contează”. Ironic, chiar ele suferă, când ajung la 30 de ani cu pretenții de 20.

În  articolul De ce anii 20 sunt mai importanți decât 30 vezi lucrurile care sunt importante pentru tine acum și ce să faci ca să nu ajungi ca prietenele tale.

Parteneri romantici

După cum știi, România este țara cea mai săracă și coruptă din Uniunea Europeană. Peste asta, sau poate tocmai de aceea, și profund fanatică religios. Asta înseamnă multe puncte negative referitor la drepturile femeii, percepția asupra femeii, precum și „bătaia ruptă din rai”.

Divorțul este un tabu încă în această societate medievală, iar tu ca femeie ar trebui să ai un singur partener romantic, să îi faci copii și și să mori.

O atitudine mai sănătoasă găsești în articolul Ești o „femeie ușoară”? unde vezi și părerea societăților civilitate din lume despre acest subiect.

Pe scurt

Denisa este un copil simpatic, curajos, prietenos. Din păcate ea a crescut în societatea românească bolnavă, împreună cu tiparul părinților lipsiți de orice educație psihologică. Acum Denisa are șansa să își distrugă groaznic întreaga viață, la doar 21 de ani. Dacă cunoști o Denisa și ții la ea, trimite-i acest articol, poate poți salva un om de la destinul negru înspre care se îndreaptă!

Update

Acest articol a fost surprinzător de citit și distribuit de către cititori. Ca să vezi câtă suferința îți provoci, îți împărtășesc aici părerea unei cititoare care a făcut marea greșeală a Denisei.

Sunt o altă ,,Denisa” care a făcut greșeala de a se căsători la 20 ani acum 24 ani. Așadar, cunosc foarte bine  consecințele căsătoriei  de la acea vârstă. La 20 ani suntem prea plini de noi pentru a înțelege greșeală pe care o facem și, nu numai, motivele sunt multiple când alegi să te căsătorești la acea fragedă vârstă. Nu putem pune în prim plan doar faptul că ești îndrăgostit până peste cap.

E foarte greu, după 24 ani de relație să-i spui partenerului  că nu v-ați potrivit niciodată și abia acum ai descoperit acest lucru. Te schimbi,  totul în jurul tău e fără sens, plângi și iar plângi, cazi în depresie,  îți dai seama de greșeala comisă…partenerul nu te înțelege…abia acum conștientizezi  câte ai pierdut…la 20 ani puteam muta munții din loc…am fost și sunt un om cu ambiții mari dar care mi-au fost înfrânate de partenerul care mă  trage în jos, de faptul că nu vrea să mă vadă evoluând, de teama de a nu fi mai presus (când ești un om ambițios nu faci concurență cu partenerul ci ai nevoie de susținerea lui), de teama de a nu-l părăsi.

Așadar, orice ,,Denisa” pe care o cunosc și vrea să facă marele pas am încercat să-i arăt partea întunecată a ceea ce reprezintă căsătoria la 20 ani.

Workshop

Mâine ne întâlnim în Cluj să vorbim patru ore despre minciunile pe care ai fost educat/ă să le crezi, și cum să ai de fapt relații fericite.

Trimite și prietenilor tăi articolul!

Peste 90% dintre români suferă din cauza anxietății și depresiei. În spatele suferinței se află, de obicei, emoția numită "frică".
Frica de părerile altora, frica de a interacționa romantic cu fete sau băieți, frica de a nu fi judecat/ă și frica de a nu face greșeli sunt cele mai întâlnite emoții în cultura noastră. Pe lângă aceste frici, femeile, în special, trăiesc cu frica de partener, frica de gura soacrei, frica de viitor.
Aceste probleme care te distrug pe tine și familia ta pot să dureze ani de zile. Ani de frică, teroare, paranoia, lipsă de încredere, pesimism.
În caz că suferi de una dintre fricile de mai sus (sau cunoști pe cineva care suferă) și dorești să spui stop fricii, atunci descarcă aplicația și începe/ți eliberarea de suferință.
Îți doresc mult succes!

               

Consilier Psihologic, Profesor de Mindfulness, Soft Skills Trainer, Executive & Team Coach, Leadership and Social + Emotional Intelligence Coach®, Inginer Software

Vreau eBook-ul de 100 de pagini: Eliberarea de depresie


2 gânduri inteligente la “Greșeala de a te căsători la 21 de ani

  1. Salut,

    Citesc cu foarte mare interes toate articolele publicate. As putea spune ca din marea majoritate am ceva de invatat. De aceea ma simt răspunzător sa adaug iun comentariu la acest articol si anume ca nu trebuie generalizat.
    M-am căsătorit la 23 de ani pe vremea când sotia mea avea doar 19 (dupa primul ei an de facultate).
    Avem o fata de care suntem foarte mandri. Facem in curand 20 de ani de casnicie si speram sa ajungem doi batranei romantici alaturi de familie si prieteni.
    Imi place sa cred ca nu suntem o excepție, ci familia normală cu bucurii si supărări, care reușește să treacă peste toate provocările vieții moderne. 20, 25 30 de ani?… nu cred ca este o varsta bine definita la care sa ne casatorim. Am vazut numeroase cupluri care au asteptat sa-si faca o cariera. Pe urma ori nu și-au mai gasit sufletul pereche ori s-au căsătorit dar au avut căsnicie destul de scurte. Nu vreau nici eu sa generalizez; probabil sunt destui care și-au găsit fericirea. Insa cei care se căsătoresc mai tarziu, si aici imi exprim numai parerea mea personală este că pornesc la drum cu un mare handicap, și anume se intalnesc doua personalități bine definite, cu propriile idealuri si aspirații cu viziuni diferite asupra vieții. In schimb cei ce se casatoresc mai devreme au toate șansele sa se dezvolte armonios, completandu-se reciproc.
    Cred ca elementele de bază ale casniciei sunt comunicarea, puterea de a ne accepta micile imperfecțiuni si dorinta reală de a face relația sa meargă.
    Numai bine,
    Bogdan.

    1. Salut Bogdan,
      Ma bucur ca te educi pentru o viata mai buna, a ta si a celor dragi.
      Referitor la comentariul tau:
      1. „nu trebuie generalizat” – daca ai citit articolele mele, atunci stii ca „trebuie” este o mare tampenie, care duce la reguli imposibile, abuz si autosabotare.
      2. Nu stiu exact ce inseamna pentru romani „generalizare”, cred ca folosesc gresit cuvantul, insemnand in inconstientul lor ceva extremist.
      Psihologia inseamna statistica, un lucru care este invatabil de catre oamenii inteligenti, si deosebit de strain pentru oamenii normali din Romania. Asta explica situatia cumplita din aceasta tara.
      3. Cazul tau este extraordinar de irelevant. Vorbim despre statistica, nu despre cazuri particulare, si mai ales credinte particulare.
      4. „Avem o fata de care suntem foarte mandri” – https://adrianvintu.net/2017/11/17/cum-ii-faci-mandri-pe-parinti/
      5. „Imi place sa cred ca nu suntem o excepție, ci familia normală cu bucurii si supărări” – din nou, credinta ta este extrem de irelevanta. (Sunt curios ce simte sotia si copilul tau)
      Pe situl acesta nu stiu nici macar eu pareri. Scriu despre psihologie. Lucruri testate si verificate de catre cei mai inteligenti oameni din lume. Nici eu nu indraznesc sa imi dau cu parerea, pentru ca stiu ca ar fi foarte foarte subiectiva si neadevarata statistic.
      6. „In schimb cei ce se casatoresc mai devreme au toate șansele sa se dezvolte armonios, completandu-se reciproc.” – deosebit de fals, vezi articolul.
      7. „ Citesc cu foarte mare interes toate articolele publicate . As putea spune ca din marea majoritate am ceva de invatat.”
      Ma bucur Bogdan, si iti dau un citat drag:
      NICIODATA NU AM INVATAT NIMIC DE LA UN OM CU CARE SUNT DE ACORD!

      Am scris acest articol tocmai pentru ca am auzit atat de multe pareri infiorator de false, iar aceste lucruri mincinoase duc exact intr-un singur punct: SUFERINTA!
      Majoritatea romanilor, ca mine si ca tine, nu au avut parte de absolut nici o educatie psihologica. Habar nu am avut ce inseamna emotiile, gandurile, relatiile, iubirea, etc.
      Atunci, oamenii au inventat povesti despre aceastea. Pentru ca nu se aliniaza cu realitatea, aceste povesti le provoaca SUFERINTA.
      Poti inceta sa suferi si sa aduci suferinta celor dragi, invatand psihologie, acceptand informatie NOUA, schimbandu-ti tu sistemele VECHI de referinta.
      Iti doresc mult succes,
      Cu drag,
      Adrian

Comentariile sunt închise.