Am scris multe articole despre mama româncă, precum și „educația” românească, cât de distrugătoare sunt asupra unui tânăr.
Acum ai ocazia să auzi povestea unei persoane care chiar suferă zilnic din cauza acestor sinistre personaje.
Text original este în aldin/italic, titlurile de secțiune și sublinierile îmi aparțin.
Profesorul fanatic
Nu mai pot suporta aceeași profesori care ne arată că totul ori e bun ori e rău.
Aceeași oameni care stau, și după ce termină de povestit ajung doar la câteva premise:
- „așa e cel mai bine”
- „asta e tot ce contează”
- „ești tânără, lasă că o să vezi că am dreptate”
- „trăiești prea bine de aceea gândești așa”
- „ești un om rău pentru că nu mă aprobi”
Tânăr nefericit, adult…
Simt așa multă durere pentru toți tinerii de lângă mine care ajung să fie la 18 ani oameni stresați, triști, plini de ură față de toată lumea.
Cu o săptămână înainte am scris despre ura tinerilor din România De ce sunt românii agresivi.
Dacă ești „cuminte”, ești „bun”
M-am săturat să stau cu forța 6 ore la școală în care să fiu învățată că totul e alb sau negru, viața e tristă, noi suntem buni, iar restul sunt răi; vei reuși în viață dacă ai 10 la matematică, iar dacă ai note mai mici nu te vei descurca.
Facem română (literatură) și religie care nu ne ajută cu nimic, tot ce fac materiile asta cu noi e să ne spulbere visele, ajungem să fim la fel de nefericiți precum profesorii noștri pentru că ei nu știu să ne învețe să fim fericiți.
Ei știu că noi
dacă luăm 10 la ei și suntem „cuminți” suntem buni, deștepți iar dacă nu, desigur, suntem răi și nu vom ajunge nimic în viață.
M-am săturat de ,,doar banii contează și vei fi cel mai fericit dacă ai din ce în ce mai mult”.
Fă ca mine
Învățăm de la oameni nefericiți, care în majoritatea cazurilor spun că sunt triști de meseria pe care o au, dar ei cică știu să ne învețe cum să avem o viață liniștită în care nu există durere și tu ai dreptate.
Nici măcar nu putem visa noi, mereu sunt alții care ne spun care vis este bun și care nu.
Mereu ne e frică că dacă nu faci ce vor părinții tăi aceștia nu îți vor mai plăti facultatea sau ei știu mai bine și dacă ai tăi vor ca tu să fii doctor asta o să faci ca să nu cumva să o dai în bară dacă îți urmezi visul așa cum toți te învață.
Sunt foarte revoltată pe toți și mi-e ciudă când văd tristețe pe fețele oamenilor, nu mai suport să îi văd pe toți triști și să creadă că așa e bine să fie, că
tristețea înseamnă inteligență.
Oxigen
Adrian,
Mi-ai schimbat viața și nu cred că o să îți pot mulțumi îndeajuns pentru asta.
Depresia
Cel mai uimitor lucru mi se pare că în sfârșit, după 17 ani, am putut vorbi cu mama despre depresia mea cauzată de ea și tata în copilărie, dar am înțeles în sfârșit că și ea este în depresie și nu o mai judec pentru tot ce a făcut cu mine când eram mică, încerc doar să mă gândesc că multe gânduri nici măcar nu sunt ale mele, sunt ale ei și ale tatălui meu.
Chiar îmi doresc ca mulți mai mulți oameni să poate să își schimbe viața prin cursurile tale și articole, ești un om minunat.
Comentariul meu
Îi mulțumesc P. pentru curajul și descrierea lucidă a realității.
Am ales să public această scrisoare pentru că exprimă atât durerea, cât și multele puncte de tortură aplicate de către părinți și profesori unor oameni nevinovați.
De multe ori mă întreb:
de ce își urăsc părinții români atât de mult copiii?
De asemenea, școala angajează doar fanatici? Există un test, iar profesorii trebuie să ia minim calificativul de brută?
De ce ai răni copii? Ce mânie sinistră există în poporul acesta de a lovi și distruge creaturile cele mai vulnerabile?
Pe scurt
Profesorii și părinții se cred zei, izvoare de inteligență și de sfaturi de aur. În realitate, ei sunt doar niște oameni violenți, fanatici, care își varsă frustrările în jos pe lanțul trofic. La baza piramidei puterii stau copiii, acest etern sac de box. Copilul român este sacul de gunoi al societății, părinților și profesorilor.
Workshop
Sâmbătă ne întâlnim în Oradea să vorbim patru ore despre eliberarea de sub traumele părinților.
Salut Adrian,
Ce părere ai tu?
Vocea majorității are „dreptatea” sau vocea minorității are „dreptatea” ?
Dacă te gândești că majoritatea, poți detalia de ce?
Dacă te gândești că minoritatea, poți de asemenea detalia de ce?
Dacă nici-nici, atunci pe ce criterii și cine stabilește cine are dreptate și cine nu are dreptate?
Există o carte sau un îndrumar după care să ne ghidăm?
Există un drum bătătorit pe care să mergem sau fiecare își croiește propriul drum în viață pe care nu ar trebui să mai calce cineva în urma noastră?
Îmi cer scuze pentru atâtea întrebări ce ți le-am pus, dar vreau să înțeleg cum pui tu problema.
Salut Petre,
1. Nu imi dau cu parerea, ca nu suntem la televizor. Iti spun ce am invatat de la oameni de un milion de ori mai inteligenti decat mine.
2. Niciuna
3. –
4. –
5. Depinde de context. „Dreptatea” este un fals, cazut de comun acord. Daca doi crestini si un arab se aduna, crestinii il vor omora pe arab pentru ca ei au „drepate”. Daca doi arabi se intalnesc cu un crestin, stii continuarea.
6. Biblia. Glumesc, nu exista.
7. Expresii si limbaj de literatura de clasa a 8-a, maxim. Oricum, sunt prea interpretabile, deci nu voi voi raspunde.
8. Eu nu „pun problema”, pentru ca nu folosesc un limbaj sarac, copiat de la televizorul romanesc.
Intrebarea despre adevar este de cand a gandit primul om, probabil.
Iti recomand
Plato’s Allegory of the Cave – Alex Gendler
si
Anil Seth_ Your brain hallucinates your conscious reality _ TED Talk
Imi plac intrebarile tale, mi se par cele ale unui om care cauta cunoasterea, deci inteligent.
Eu folosesc puternic acest concept, al lipsei de adevar/dreptate, in consiliere. Il consider un suport minunat de a scapa de „expertismul” romanesc cu care suntem indoctrinati.
Un articol in care vorbesc mai pe lung despre dreptate, il gasesti aici Adevărul despre firmele de IT din Cluj
Ma bucur pentru dorinta ta de cunoastere,
Iti urez mult succes!
Adrian
Mulțumesc. Să ai numai zile bune!