Am primit o întrebare de la o cursantă: „Exista iubire, încredere, respect după infidelitate – de orice tip?”
Înainte să vorbim despre reclădirea încrederii, este esențial să vedem de ce s-a întâmplat acțiunea.
Înșelatul
Ce exact înseamnă „înșelatul”?
Când o femeie spune „m-a înșelat bărbatul”, ce înseamnă de fapt asta?
În mod normal el este prezentat ca un om „rău”, căruia nu îi pasă de ea. El a făcut lucruri oribile, iar ea săraca, suferă.
Expresia „m-a înșelat” este mult mai corectă dacă o scriem/spunem ca „mi-a înșelat așteptările mele”, iar asta începe deja să ne ajute la înțelegerea misterului. Deja observi că o parte a acțiuni ține de el – verbul „a înșela”, iar cealaltă parte ține de ea – „așteptările mele”.
Ce așteptări are o româncă normală, needucată ?
Din păcate, femeile românce se cred la 40 de ani frumoase ca la 20 de ani. Am scris în articolul Femeia româncă după 30, 40 de ani despre asta.
La fel, se autointitulează mame experte, iar pentru a-și apăra acest titlu își omoară chiar proprii copii – vezi la televizor nebunia cu mamele experte în vaccinuri.
Dacă ai o mamă în casă, atunci știi ca ea are întotdeauna dreptate, indiferent de cât de needucată este.
De unde aceste credințe personale? Sau care este scopul acestor credințe puternice?
Inacțiunea
Odată ce te crezi tânără eternă, frumoasă, interesantă, expertă pe orice domeniu… nu mai trebuie să faci nimic!
Nu mai trebuie să faci sport, să mănânci sănătos, să ai grijă de tine, să citești, să îți deschizi mintea, etc. Nu trebuie să depui efort, nu trebuie să gândești, nu trebuie să te întrebi „daca totuși nu le știu pe toate?”
De fapt,
credințele puternice ale femeii sunt echivalentul bărbatului de pe canapea cu telecomandă în mână!
Realitatea bărbatului
Conștiente sau inconștiente, gândurile și emoțiile bărbatului sunt „ușor” diferite.
Mi se pare fascinant că la fiecare curs despre relații trebuie să explic că bărbații sunt programați genetic pentru a-și duce genele mai departe cu cât mai mulți parteneri. Se pare că femeile nu știu și nu înțeleg acest lucru deosebit de complex nici măcar la 30+ de ani.
Oricât de mult s-ar minți o femeie că la 40 arată ca la 20, el s-a îndrăgostit de ea acum două decenii, și pe atunci sânii nu curgeau, fundul nu era un butoi, pielea nu era plină de găuri, părul strălucea.
Mai mult, la 20 de ani erau amândoi frumoși, plini de energie, jucăuși, curioși.
Poate o femeie expertă să fie curioasă?
De ce ar fi curioasă, când ea le știe pe toate.
Le știe pe toate, și nu contenește să îl cicălească mereu, să îi spună cât de „rău” este, sub o formă sau alta.
Ciocnirea lumilor
Ce se întâmplă când aceste două lumi se întâlnesc?
Cred că știi povestea: el pleacă, măcar temporar, la alta, să își satisfacă nevoile.
Îl poți învinovăți? Dacă ești cititoare, te rog să îmi scrii, înțelegând aceste două lumi incompatibile, dacă încă mai consideri bărbatul un „porc rău și ticălos”.
Ce poți face ca femeie
Poți face multe ca femeie să nu suferi, dar asta înseamnă… efort.
Creierul uman, atât masculin cât și feminin, a evoluat pentru a conserva energia, nu a o risipi. Asta înseamnă că creierul tău este propriul inamic temporar, care nu vrea să te lase să faci acel efort, pentru a fi fericită.
Scopul creierului este de a te ține în viață și reproduce, nu de a te face fericit/ă!
Poți face sport, mânca sănătos, te poți educa, poți să scapi de așteptările iraționale. Dar asta necesită timp și efort. Și cine are timp?!
Ce câștigi
Ce câștigi dacă grijă de tine, te educi, depui efort?
Înțelegi cum funcționează lumea, cum funcționează bărbații și femeile, cum funcționează relațiile.
Ești detașată de propriile dorințe irealiste, îți înțelegi partenerul și îl ajuți să te înțeleagă.
Ești fericită următorii 40 de ani.
Ce pierzi
Toata viața!
Pierzi singura viață pe care o ai pe această frumoasă planetă. Pierzi toți zecii de ani pe care îi mai ai, petrecându-i în durere și suferință.
Adică, vei avea același destin ca 18 milioane de români!
Pe scurt
Bărbații nu sunt „rai”, iar femeile nu sunt „victime”. Cu toții vrem să trăim împreună, în pace și fericire. Sursa nefericirii sunt credințele irealiste îndoctrinate de mamă, religie și televizor. Poți să ai o viață în pace și fericire, dacă te educi.
Îți doresc să fii, probabil, prima persoană din România care se educă, și care are o viață fericită!
Workshop
Mâine ne întâlnim în Oradea să vorbim patru ore despre minciunile pe care ai fost educat/ă să le crezi, și cum să ai de fapt relații fericite.
Acest lucru îl știam de mult de copil ,femeia măritată trebuie să miroase acasă nu numai a parfum de ceapă si haine ce îi pică la mînă iar bărbatul să se barberească să fie pedant nu numai cînd merge la lucru .EDUCAȚIE este=conoastere este =SUCCES in toate domenile vieții
Suprasimplificarile acestea, de tipul femeia „trebuie” sa miroasa nu este ceea ce as numi eu educatie. Parca iar ne intoarcem la prostiile de reguli de aur gasite de romanii experti in orice – mama, preotul, bunica.
Salut Andrei ! Nu vreau să supere comentariul meu – iar se bagă ăsta în seamă ! Dar ți-am citit postarea aceasta , și cea cu : Femeia la 30- 40 de ani . Sigur ai spus ce e valabil din punctul tău de vedere. Sânt și lucruri adevărate , și unele afirmații care au o tentă ( sau greșesc) de misoginism in ,,de ce înșeală bărbații”Dacă reții din comentariile mele, eu și soția sântem un cuplu ,,mai tradițional” (nonconformist) . Sigur după 40 de ani de căsătorie , în care am trecut prin multe încercări( nu am pus în ghilemele- dar și bine și greu) sântem aceeași tineri ,,nebuni” ! Timpul marchează fizic, fiziologic fiecare organism ! Indiferent de sex ! Așa că bucurați-vă de viață ,, dar cu minte , și înțelepciune ….fără acele vechi metehne : biserică , popi , bunici , babe etc. Asta nu este un îndemn la desfrâu și decadență ci doar la o gândire futuristă a familiei moderne .S,’ auzim numai de bine ! Liviu.
Salut Ioan, numele meu corect il gasesti pe site.
Nu exista cineva pe lume care sa poate sa judece corect ce este „valabil” si „adevarat”, inclusiv eu sau tu. Ce fac eu este sa aduc intelienta din strainatate in Romania – asta inseamna maximul cat stiu cei mai inteligenti oameni de pe planeta, dar nu „adevarul”. Nimeni nu are acces la Adevar.
M-au catalogat altii misogin, antisemit, cat si alte tampenii. Situl se numeste „Psihologia romanilor INTELIGENTI” si e destinat oamenilor inteligenti care vin sa invete de la mine, nu oamenilor neinteligenti care ma catalogheaza.
Pentru ca nu stii: eu vorbesc in cursuri in special despre femei si cum sa fie puternice si independente. La fel aduc aminte de crimele oribile impotriva umanitatii si a evreilor. Dar ce conteaza asta, cand orice roman este expert, in folbal, politica, si de ce nu, psihologie.
In rest, de acord cu tine.
Apreciez comentariile tale si le primesc cu drag.
Mult succes iti doresc in a intelege si a practica cele descrise de mine, pentru a aduce fericire in viata ta si a celor dragi din jurul tau.
Iartă-mi te rog greșeala cu numele. Andrei , este numele nepotului meu și zilnic îl rostesc. … Adrian mă bucur că m-ai acceptat în rândul elevilor tăi , și că așa am privilegiul de a învăța multe lucruri interesante . Cu respect ! Liviu.