Ce am luat de la Săptămâna de psihologie internațională 2018

Trimite și prietenilor tăi articolul!

Festivalul de psihologie de la Cluj  a fost de departe un real succes. Am întâlnit oameni care s-au bucurat de fiecare zi de psihologie, oameni deschiși și curioși.

Am creat legături cu aceste persoane frumoase, ne-am apropiat și destăinuit aspecte vulnerabile din viața noastră.

Aventura lor

Am fost întrebat „ce am luat eu personal din această experiență”. La început m-am concentrat pe ei.

Am răspuns că aceasta a fost aventura lor. Că transferul de informație practică, de psihologie de cea mai mare calitate, este drumul lor.

Ei au fost marii câștigători. Au înțeles ce înseamnă stresul și depresia, ce este Mindfulness și cum se folosește, ce vor bărbații și femeile de fapt, cu ce mituri romantice am fost îndoctrinați și cum să ne separăm de ele, cum să ia decizii eficiente, ce este și cum atingi fericirea.

Cine nu ar dori un astfel de curs de psihologie?

Aventura noastră

Mai târziu, mi-am dat seama că nu era de fapt aventura lor. A fost aventura noastră. Scopul festivalului gratuit a fost ca ei să aibă o viață mai bună, dar între timp am creat legături interumane, și, de fapt, scopul a devenit ca noi să avem o viață fericită.

Am învățat că există în Cluj și oameni de calitate, care iată, s-au adunat sub cupola educației. Oameni care vor fi soți/soții înțelegători, empatici, părinți deschiși și calzi la suflet.

Prin feedbackul pe care mi l-au adus m-au făcut să am mai multă încredere în ceea ce fac.

Au fost deosebiți de plăcut impresionați, de aceea au revenit zilnic.

La întâlnirile de după, de la bere, am recunoscut tandrețea umană, căutarea oamenilor care se aseamănă, nevoia de umanitate.

Experiența

Festivalul de psihologie a fost de departe o excepție în activitățile din Cluj. În locul entertainment-ului tip „plătesc și primesc un produs (bere, cinema, muzică)”, am avut o săptămână a deschiderii sufletești, a curajului de expunere a vulnerabilității personale, și mult mult învățat, și deci mult mult câștigat.

Aș vrea ca tipul acesta de evenimente să se întâmple regulat, nu doar să fie excepție.

Vreau ca oamenii inteligenți și cu suflet blând, ca mine și ca tine, să se întâlnească, să se cunoască și să își facă fiecăruia viața mai fericită!

Îi felicit pe absolvenții clasei 2018! Voi sunteți cei mai frumoși oameni din Cluj!

 

Poze de la festival găsești mai jos, iar seturile pe zi sunt încărcate pe Facebook.

Trimite și prietenilor tăi articolul!

Peste 90% dintre români suferă din cauza anxietății și depresiei. În spatele suferinței se află, de obicei, emoția numită "frică".
Frica de părerile altora, frica de a interacționa romantic cu fete sau băieți, frica de a nu fi judecat/ă și frica de a nu face greșeli sunt cele mai întâlnite emoții în cultura noastră. Pe lângă aceste frici, femeile, în special, trăiesc cu frica de partener, frica de gura soacrei, frica de viitor.
Aceste probleme care te distrug pe tine și familia ta pot să dureze ani de zile. Ani de frică, teroare, paranoia, lipsă de încredere, pesimism.
În caz că suferi de una dintre fricile de mai sus (sau cunoști pe cineva care suferă) și dorești să spui stop fricii, atunci descarcă aplicația și începe/ți eliberarea de suferință.
Îți doresc mult succes!

               

Consilier Psihologic, Profesor de Mindfulness, Soft Skills Trainer, Executive & Team Coach, Leadership and Social + Emotional Intelligence Coach®, Inginer Software

Vreau eBook-ul de 100 de pagini: Eliberarea de depresie