Alex îmi scrie:
Mă numesc Alexandru și recent am dat de articolele tale care m-au ajutat să lămuresc unele lucruri pe care le aveam in minte zilele astea.
Ca o mică povestioară cum am ajuns sa iți citesc articolele,recent am început facultatea de economie si administrație a afacerilor iar in timpul primului curs de „dreptul afacerilor” am fost îndrumat sa descarc o aplicație dex de la care in urmatoarea zi am primit notificare cu un articol legat de leadership,articol care m-a făcut să nu mă mulțumesc doar cu atat asa ca am mai explorat in articolele similare.
Iți scriu pentru că sunt într-un impas,de fel eu sunt o persoana foarte sociabilă și calculată care învață și studiază fiecare situație și persoană pentru a învăța cat mai multe.
Poate pare ciudat venind de la un puști dar de aproximativ 3 saptamani m-am mutat din Arad la facultate în Timișoara și eu ca persoana am observad ca m-am schimbat in acest scurt timp,față de persoana timidă și glumeață care eram acasă acum fiind intr-un nou mediu am inceput să fac chiar ce imi doresc , să citesc despre ce mă interesează,să renunț la viciile pe care le aveam și le urmam doar din obișnuință,să înțeleg încet încet ce vreau cu adevărat.
Multe idei pe care le gândeam acum cateva zile le am gasit in proportie foarte mare in articolele tale și m-au facut sa ma simt bine stiind ca sunt pe un drum bun cu toate ca s-au intamplat atatea schimbari.
Am realizat că după ce mă ajut pe mine și pe cei dragi mie vreau sa ajut alte persoane care sunt in impas ca mine și nu stiu ce să facă cu viața lor sau ce drum să urmeze deși ei au ambiția necesară să ajungă ce iși doresc.
Acum că am enumerat câteva detalii despre mine,trecutul si prezentul in care traiesc,eu chiar nu stiu înspre ce domeniu/cale să mă îndrept și să fac in viitor,poate acum mă poți ajuta tu pe mine ca pe viitor să ajung să îi ajut și eu pe alții.
Îți mulțumesc mult pentru atenți daca citești acest mesaj și sper să mă poți ajuta cu un sfat.
OffTopic: imi cer scuze pentru greșelile de exprimare și gramaticale.
O seară frumoasă iți doresc.
Aprecierea
Apreciez la Alex câteva lucruri, în primul rând fiind politețea – salut, mulțumesc, scuze pentru gramatică.
În al doilea rând, Alex îmi oferă o oarecare descriere a backgroundului său, versus emailuri de tipul: „sunt în depreszie, spunem-i cum să ies.”
Sau Vlad:
Va multumesc.fac tratament cy cipralex si anxiar de ceva timp si totusi nu ma simt amiorata,sanatate
Sau Camelia:
As vrea sa va întreb, cum as putea sa elimin monotonia si plictiseala din relatie?
Sau Bogdan:
Mă numesc Bogdan, sunt student la Medicină și, pe scurt, uneori simt că pierd controlul și ratez multe lucruri din cauza unui stres prea mare la care sunt supus. Ce recomandări aveți pentru o situație de acest fel?
Sau aceasta mama:
Idea e ca am facut acest text ptr fiica mea,dar care nu recunoaste ca are o problema,s-a inchis intr-o carapace ptr simplu motiv ca dupa terminarea facultati in Anglia,nu poate sa razbata sa gaseasca servici.As vrea niste sfaturi de compotament fata de ea,sau nu stiu ce,cum as putea sa o ajut sa-si depaseasca aceasta stare de criza in care se afla.
Școala
Am scris multe articole despre cum școala românească ucide creativitatea, ucide personalitatea, pasiunea, ucide inteligența.
Cred, și scriam într-un articol, că
Cel mai mare rău pe care un părinte poate să îl facă copilului său este să îl tortureze și distrugă 12 ani în școala românească.
Rar, foarte rar, unii părinți cu care vorbesc chiar înțeleg asta, și înțeleg durerea copilului, abuzul la care este supus zilnic de profesorii incompetenți și agresivi, de colegii incompetenți și agresivi, de societatea incompetentă și agresivă.
Iar acești părinți inteligenți, repet, rari, extrem de rari, încearcă să gestioneze cumva profesorii și materia abuzivă din școala românească: ori să nu ceară de la copii să își facă temele! da! Ori, pur și simplu să plece din Romania, să emigreze.
Aș vrea ca într-o zi să înțelegi cât rău li se face copiilor în România de către scoală, profesori, academicieni, și orice vietate care are acces la a lovi, fizic sau psihic ființele aceasta fără apărare.
Emailul nostru cel de toate zilele
Școala românească este probabil el mai mare eșec al unei nații atât de lipsite de inteligență încât votează ca un retardat mental să fie președinte al țării. Ca un retardat mental să le gestioneze banii și să le decidă viitorul.
Un lucru pe care studenții nu îl știu, este că ei la finalul școlii sunt neangajabili. În 12 ani + 3 de facultate nu au învățat cam nimic practic, nu numai la nivel de meserie, dar nici măcar să scrie un email.
A scrie un email este un lucru foarte complex, nu este vorba doar de a arunca niște cuvinte care plutesc în creier.
Iar
a nu reciti emailul și a corecta marea parte a greșelilor gramaticale arată o lipsă de respect față de cititor.
Eu nici nu răspund la email-uri, în funcție de greșelile gramaticale, precum și de lipsa subiectivă de sens.
Nu mă refer, bineînțeles, la perfecțiune, mă refer la:
- A folosi un spell-checker – corector automat ca și Microsoft Word
- A reciti textul și a reformula acolo unde e nevoie: ștergere sau adăugare detalii i/relevante
Vezi cât de oribil arată exemplele de mai sus, la care, bineînțeles, nu am răspuns.
La fel și „îmi cer scuze pentru greșelile de exprimare și gramaticale” – nu îți cere scuze, aplică cele două linii de ghidare de mai sus: spellcheck + recitire și reformulare, iar asta îți va crește respectul meu și al celoraltora.
Renașterea
m-am schimbat in acest scurt timp,față de persoana timidă și glumeață care eram acasă acum fiind intr-un nou mediu am inceput să fac chiar ce imi doresc , să citesc despre ce mă interesează,să renunț la viciile pe care le aveam și le urmam doar din obișnuință,să înțeleg încet încet ce vreau cu adevărat
Nu înțeleg ce spune Alex aici: s-a schimbat din timid și glumeț în deghetat și ursuz pentru că a început să facă ce îi place?
Trecând peste neînțelegerea din exprimare, bănuiesc că se referă că „acasă” era retras, iar în Timișoara, la facultate a început să renască.
Îmi aduc aminte că și pentru mine, cât și pentru alti tineri cunoscuți, facultatea a fost șansă noastră de a evada din
- „Căminul” părintesc
- Liceul oribil cu omenii ticăloși: colegii și profesorii – incompetenți și agresivi
Universitatea a fost și pentru mine primul pas către libertate – a nu se înțelege profesorii sau materia! Ci mediul de autogestionare, prieteni noi, bursa Erasmus de ieșiți în civilizație.
Mă bucur pentru fiecare tânăr care ajunge la facultate și o poate folosi ca mod de eliberare de sub represiunea părinților și a școlii.
Mă bucur, deci, pentru Alex.
Ce își doresc
Am realizat că după ce mă ajut pe mine și pe cei dragi mie vreau sa ajut alte persoane care sunt in impas ca mine și nu stiu ce să facă cu viața lor sau ce drum să urmeze deși ei au ambiția necesară să ajungă ce iși doresc.
Cum sunt compatibile: nu știu ce vor să facă cu viața lor, cu au ambiția necesară să ajungă ce vor? Au ambiția necesară să urmeze un drum către niciunde?
Trecând peste asta, aș fi vrut că Vlad să vină cu mine de-a lungul a celor 4 ani de când sunt în Romania și predau la studenți, să vadă câți dintre ei „știu ce vor, știu ce doresc să ajungă”.
O mare parte din studenți regretă facultatea la care au ajuns.
De ce?
Bună întrebare. Cine a ales facultatea pe care ei o urmează? Ei? Nu prea. Facultatea a fost aleasă pe principul „asta se cere acum”, „asta trebuie”. Nu contează dacă tânărul/tânăra nu are înclinații către farmacie, informatică, etc.
În alegerea facultății copilului, contează ce au văzut părinții la televizor!
Așa ajung mulți tineri să urască nu numai școala, dar și universitatea.
Dacă îmi aduc aminte cât de cât corect, eram parcă în anul meu de studenție la început 300 de oameni. La sfârșit cred că au terminat 150, iar în domeniu nu știu dacă lucrează vreo 50.
Înțelegi?
În 3-5 ani de facultate se schimbă multe multe, iar ce „își doresc tinerii să ajungă” se schimbă relativ repede.
Cum ți se pare că un tânăr la 18-21 de ani, care nu știe să scrie un email să „trebuiască” să știe „ce drum să urmeze” în viață?
Eu la vârsta mea de pre-dinozaurian nu știu ce vreau să fac în viață, și la fel majoritatea oamenilor inteligenți pe care îi cunosc. Adică, ne bucurăm de viață, nu este un scop, un drum.
Aș vrea ca și tu Alex și cititorule să te destinzi, să te relaxezi. Nimeni, din fericire, nu are o Cale, un drum. Noi ne facem drumul, iar asta de multe ori în viață.
Ne facem drumuri.
Fără presiune, pe măsură ce ne descoperim pe noi, pe măsură ce vrem să experimentăm lucruri noi.
Ambiția
Al doilea cuvânt pe care l-aș scoate din vocabular este „ambiția”. Este un cuvânt pe care l-am văzut folosit de părinții români, și doar în contexte negative:
- Dacă ai avea ambiție, ai învăța de nota 10
- De ce Ionel/Georgel are ambiție, și tu nu?
- Nu ai ambiție, nu vei ajunge nimic
- Dacă nu faci ca mine/ce trebuie, nu ai ambiție
Ambiția, deci, este o calitate magică, ceva ce ori ai, ori n-ai.
Bineînțeles, părinții/șeful/profesorii sunt încărcați de ambiție, iar noi ăștilalți, fraierii, cumva cumva iar suntem eternii pierzători – nici măcar asta nu avem. Vai și-amar de noi!
Nimeni nu știe
Acum că am enumerat câteva detalii despre mine,trecutul si prezentul in care traiesc,eu chiar nu stiu înspre ce domeniu/cale să mă îndrept și să fac in viitor
Spunem mai sus, și vreau să înțelegi foarte bine:
nu există un domeniu, cale sau orice lucru magic care să îți aducă fericirea.
Ce să faci în viitor?
Exact ceea ce dorești!
Dacă scoți din viață această gândire săracă, vocabular sărac moștenit de la părinți sau societatea românească, dintr-o dată ai o viață infinită.
Poți să faci cam orice vrei, cam oricând.
De ce simți că ai nevoie de ceva sigur, ceva dat de alți oameni, ceva cum fac alți oameni?
Dacă trăiești o viață atentă la tine, îți vei da seama de lucrurile care îți aduc plăcere.
Dacă trăiești o viață atentă la tine și la cei din jur, îți vei da seama și cum să faci bani din lucrul care îți aduce plăcere, din pasiune.
Cu cât te orientezi mai mult spre înăuntrul tău, cu atât îți vei da seama mai ușor ce dorești în exterior.
Din nou, fără presiune. Nu există domeniu, nu există drum.
Exiști tu, există realitatea infinită, și tu poți să o experimentezi, să te bucuri de ea făcând mereu lucruri noi, interesante, fascinante.
Fără „trebuie”.
Tu
poate acum mă poți ajuta tu pe mine ca pe viitor să ajung să îi ajut și eu pe alții.
Un lucru pe care îmi întreb clienții mei când vin cu fraza lui Alex de mai sus este: „Pe cine poți să ajuți, de fapt?”
Mai devreme sau mai târziu, realizează că prima persoana pe care pot să o ajute, sau prima persoană care nevoie de ajutor este ea însăși.
Am scriam despre egoismul pozitiv în Mama egoistă, copilul și depresia.
Oamenii care la o vârstă atât de fragedă ca și Alex vor să ajute pe alții:
- Nu au uneltele/cunoștințele necesare și vor face mult rău celoraltora
- Au, ei înșiși, nevoie de ajutor
Din nou, fără presiune. Când vei avea cu ce să ajuți o persoană, o vei ajuta. Nu ai de ce să te forțezi acum.
Cel mai bun sfat din viața ta
Îți mulțumesc mult pentru atenți daca citești acest mesaj și sper să mă poți ajuta cu un sfat.
Draga Alex, îți voi da cel mai bun sfat pe care l-ai primit vreodată în viața ta.
Îți va deschide ochii, vei găsi sensul vieții, vei ajuta să nu mai fie război pe planeta, vei avea multe fufe și mașini, și un penis de 15+ centimetri.
Ești pregătit?
Vrei cel mai bun sfat din viața ta?
Ok,
cel
mai
bun
sfat
pe
care
îl
vei
primi
vreodată
este:
Nu lua nici un sfat de la nimeni!
Și da, asta mă include atât pe mine, cât și pe sfatul de mai sus!
Cum ți se pare?
Ce este sfatul de fapt?
De exemplu: Vecinul și-a luat Dacia Logan și te sfătuiește și pe tine să îți iei… la fel. Mama se îmbracă gros pentru că „e frig” afară, și te sfătuiește și pe tine să îți iei… la fel. Colegul și-a luat telefon Samsung Galaxy S11, și te sfătuiește și pe tine să îți iei… la fel.
Observi modelul?
Cineva face ceva, îi place, și atunci dorește ca și tu să faci ca el/ea.
Nu contează că tu vrei să atragi fete cu mașina – deci Loganul nu te ajută.
Nu contează că ești cu 20 de ani mai tânăr decât mama ta – și nu simți la fel frigul și nu ai nevoie de ceva „gros”.
Nu contează că tu ai un buget restrâns – deci nu te ajută cu nimic să cumperi un telefon de 1000 de euro.
Ei când îți dau sfatul spun ce contează pentru ei, dar nu pentru tine.
Sfatul este un lucru 100% subiectiv, care nu se potrivește nimănui altuia!
Este un lucru greu de înțeles atât pentru mama ta, cât și pentru 99,8% din români – sfaturile sunt de departe false, și nu se potrivesc altor persoane!
Aș putea să îți au sfaturi despre ce și cum, drum, Cale, viață, bla bla, dar câte dintre ele ți s-ar potrivi? Probabil către 0%.
Din nou, fără presiune. Nu există cale, sens al vieții, drum, „trebuie”. Există fericire pe care o găsești prin experimentarea vieții, nu urmând rețete.
Repet deci, cel mai bun sfat din lume este:
Nu lua nici un sfat de la nimeni!
Pe scurt
Nu știu să existe instituție mai distrugătoare de inteligență decât școala românească. A nu reciti emailul și a corecta marea parte a greșelilor gramaticale arată o lipsa de respect față de cititor. Libertate oferită de mediul social activități și burse din universitate poate însemna renaștere pentru mulți dintre tinerii inteligenți – dar nu profesorii sau materia, ca majoritate copleșitoare. Nimeni nu știe încotro se îndreaptă, deci nu ai motiv de comparație și de stres/sentiment de inferioritate. Ambiția este un lucru magic, folosit de părinți/șefi și societate pentru a-și abuza copiii. Dacă vrei să ai direcție de mișcare în exterior, ai nevoie să privești în interior. Sfaturile sunt de departe false, și nu se potrivesc altor persoane.
Îți doresc să… știu că mă repet, dar este important: să nu iei nici un sfat, de la nimeni! Me included.
