Azi stăm de vorba cu câștigătorul primului Nobel pentru Literatură, Bertrand Russell, despre copiii inteligenți și copiii proști.
Bertrand, un om cât o umanitate, ne explică de ce educația nu are nimic de a face cu a… educa, cât cu a îndoctrina. Ca și alți oameni inteligenți despre care vom mai citi, și el observă că sistemul de învățământ este unul creat cu intenția de a distruge orice fărâmă de personalitate și creativitate în copiii. Mai rău, îi educă pe tineri a se sfâșia între ei.
Cum ți se pare ce vorbea el acum 50-100 de ani, versus ce se întâmplă acum în România?
Citatele folosite în această recenzie sunt următoarele.
1.
Scopul educației este să genereze credință, și nu gândire.
2.
Anumite deprinderi mintale sunt inculcate de cei care se ocupă cu educația: obediență și disciplină, ferocitate în lupta pentru succesul material, dispreț față de grupurile de oponenți, precum și o credulitate fără margini, o acceptare pasivă a științei profesorului.
3.
Educația este o corvoadă impusă din afară, care întrerupe joaca și îi silește pe elevi să stea multe ore nemișcați.
4.
Disciplina izvorăște din propria voință, nu dintr-o autoritate exterioară.
5.
Dorință spontană și dezinteresată de cunoaștere nu este câtuși de puțin neobișnuită printre tineri, și ar putea fi trezită ușor în mulți dintre cei în care dorința rămâne latentă.
6.
De la început până la sfârșit nu există nimic afară de o lungă corvoadă de asimilare a unor soluții de știut la examen și de fapte înșiruite în manuale.
Până la urmă, cei mai inteligenți sunt dezgustați de învățătură, nedorind altceva decât să uite de ea și să evadeze într-o viață plină de acțiune.
Dar și acolo, la fel ca și înainte, mașinăria economică îi ține prizonieri și toate dorințele lor spontane sunt zdrobite și zădărnicite.
7.
Copilul are două nevoi contrare, siguranța și libertatea, ultima amplificându-se treptat în detrimentul celei dintâi.
Afecțiunea dăruită de adulți trebuie să genereze un sentiment de siguranță, dar fără să îi limiteze libertatea și fără să trezească o reacție emoțională profundă a copilului.
8.
Intoleranța față de excentricitate despre care vorbesc este cea mai virulentă la copiii cei mai proști, care tind să considere că gesturile bizare ale copiilor inteligenți le oferă un temei just de persecuție.
