Trimite și prietenilor tăi articolul!

Cine nu a auzit de Franz Kafka? Creatorul Procesului, Castelului si a Metamorfozei, un om despre care probabil s-au scris sute de cărți de analiză literară.

Noi nu analizăm literatura sa grea – nu e jobul nostru. Noi citim un manuscris genial, o scrisoare de a sa către tatăl său – adică, facem psihologie. A românilor inteligenți, dacă se poate.

Franz descrie relația sa cu tatăl său, sau cum îl privea pe marele om dur, agresiv, inconsecvent – cam ca pe evreul zburător, etern supărat, orientat pe pedepse cât mai crude, cu puteri nelimitate.

Ești liber/ă bineînțeles, să compari modelul distrugătorului tată cu monstrul numit mama româncă, despre care am scris nenumărate articole.

Câte diferențe și asemănări găsești între cei doi (tatăl lui Franz și mama româncă), precum și către diferențe și asemănări vei găsești cu… proprii tăi părinți?

Vezi pe Youtube

Citatele folosite în această recenzie sunt următoarele.

1.

[Ți (tatălui lui Kafka i) se părea că treaba stă cam așa:] tu ai muncit din greu toată viața, ai sacrificat totul pentru copiii tăi și mai ales pentru mine, ca urmare, eu am trăit totdeauna fără nici o grijă și în belșug, am avut libertatea deplină să învăț ce am vrut, n-am avut nici un motiv să mă preocup de grijile vieții de toate zilele  sau să resimt vreo alta grijă de orice fel; tu, în ce te privește, n-ai pretins nici o mulțumire pentru toate acestea, știi foarte bine ce înseamnă „recunoștința copiilor”, dar te-ai fi așteptat totuși la ceva în schimb, la vreun semn de simpatie; în loc de toate astea, eu m-am ascuns dintotdeauna din fața ta […]

2.

[…] în vreme ce tu n-ai nici cea mai mică vină, poate doar că ai fost prea bun cu mine. Eu (Franz) cred că tu ești cu totul fără vină […] dar, la fel, pe de-a-ntregul nevinovat sunt și eu.

3.

Știu că într-o noapte, am început să scâncesc necontenit după apă […] După ani de zile încă mai sufeream la gândul chinuitor că omul acela uriaș, tatăl meu, autoritatea supremă, putea veni să mă tragă afară din pat, aproape fără motiv, și să mă scoată în toiul nopții pe balcon, și că deci, în ochii lui, eu nu însemnam nimic. Tu poți să te porți cu un copil așa cum ți-e firea, cu desfășurări de forță, cu tapaj, cu mânie.

4.

Nici nu aveai nevoie să fii consecvent, căci tot n-ai fi încetat să ai dreptate. Toate gândurile mele erau apăsate de judecata ta minimalizatoare. Toate gândurile mele în aparență independente de tine, erau de la început apăsate de judecata ta minimalizatoare. Era de ajuns să fiu fericit din cauza vreunui lucru anume, să-mi fie pline gândurile de el, să vin acasă și să caut să-ți vorbesc despre asta, și răspunsul tău era un suspin ironic, însoțit de o clătinare a capului, de bătaia cu degetul în masă:

„Am văzut și ceva mai de soi”

„Mie nu mi-e mintea așa de odihnită”

„Ce câștig ai de-aici?” sau

„Mare ispravă”

5.

Niciodată nu am înțeles totala ta lipsă de sensibilitate pentru suferința și rușinea pe care puteai să mi le provoci cu vorbele și judecățile tale, ca și cum nu ți-ai fi bănuit de fapt puterea. Tu loveai cu vorbele tale fără să stai să te gândești, nu-ți părea rău de nimeni, nici în timp ce le spuneai, nici după aceea, în fața ta ceilalți erau cu totul lipsiți de apărare. Tot ce-mi strigai tu era de-a dreptul o poruncă cerească, n-o uitam niciodată, rămânea pentru mine cel mai important mijloc de a judeca lumea.

6.

Și chiar fără să-ți pot aduce vreun argument împotrivă, căci ție îți este cu neputință să vorbești liniștit despre un lucru cu care nu ești de acord sau care nu e pornit de la tine; temperamentul tău dominator nu-ți îngăduie așa ceva.

7.

Spuneai: „Să nu aud că mă contrazici cu vreun cuvânt!” și voiai în felul acesta să reduci la tăcere forțele potrivnice, neplăcute care s-ar fi aflat în mine. „Să n-aud nici un cuvânt de împotrivire!” și mâna ta ridicată m-a urmărit încă de când îmi aduc aminte.

8.

Mijloacele tale retorice cele mai eficiente, care în ce mă privește n-au dat greș niciodată, erau: insultele, amenințările, ironia, râsul răutăcios, și – ciudat – mila față de tine însuți. Asemenea insulte tu le întăreai cu amenințări care se refereau la mine. Groaznică era de pildă pentru mine asta: „Te rup în bucăți ca pe un pește”.

9.

Mai rămâneam în viață doar prin mila ta, și ne duceam traiul mai departe doar ca un dar nemeritat din partea ta. Mi-am pierdut încredea în propriile mele fapte. Eram șovăielnic, plin de îndoieli.

Trimite și prietenilor tăi articolul!

Singurul consilier psihologic din România cu educație și experiență de 10 ani în civilizație te ghidează să ieși din burnout și depresie!

De mic copil am fost bătut de părinți și colegi. Majoritatea profesorilor mei m-au torturat și mi-au distrus orice fărâmă de personalitate și creativitate. Religia românească m-a învățat să urăsc pe cei diferiți de mine.
Am suferit ca un câine primele trei decade ale vieții mele.
Am hotărât că toată viața mea de acum înainte voi ajuta românii inteligenți să nu sufere precum am suferit eu, la mâna și răutatea infinită a românilor stupizi.
Ca să ies din depresia și nefericirea provocată de românii din jur, am studiat la cele mai mari universități din lume, am citit cărțile celor mai inteligenți oameni de pe planetă. Informația aceasta de cea mai mare valoare a umanității m-a salvat, inclusiv de la sinucidere.
Mă întorc mereu la sensul vieții mele, de a ajuta românii bătuți de părinți și societate să scape de realitatea cruntă în care trăim.
Am publicat sute de articole de psihologie și filozofie, unele mai serioase, unele mai hazoase, toate cu un singur scop: să te ajute pe tine să te eliberezi de suferință, să trăiești viața pe care o meriți, nu cea care ai fost blestemat/ă să o trăiești până acum.

Acum poți fi fericit/ă!

Consilier Psihologic, Profesor de Mindfulness , Soft Skills Trainer, Executive & Team Coach, Leadership and Social + Emotional Intelligence Coach®, Inginer Software

Vreau eBook-ul de 100 de pagini: Eliberarea de depresie