Trimite și prietenilor tăi articolul!

Articolul de săptămâna trecută a trezit mult interes, iar dintre întrebări cea mai repetată a fost: „de ce să nu mă îngrijorez când am o problema”?

Hai să luăm câteva exemple.

La lucru

Ai avut o ceartă cu colegii. „Probabil că acum bârfesc să mă excludă cumva, să îmi bage bețe în roate” – îți spui tu ție.

Sau.

Șeful este furios pentru că ai ratat un termen limită (deadline). „Acum sigur se gândește să mă concedieze” – te gândești tu.

În familie

„Copilul meu are notele cele mai mici din clasă la matematică, nu va ajunge nimic.”

Ce se întâmplă afară

În primul rând observi că exemplele se termină cu ghicirea viitorului – colegii vor complota, șeful va concedia, copilul va fi un dezastru. Când ai reușit să ghicești ultima oară viitorul? Îmi lași, te rog, un comentariu cu numerele de la Loto 6/49? Cine din universul cunoscut poate să ghicească în viitor?

Înțelegi deci că este un lucru irațional, o proiecție care nu are legătură cu realitatea – oricât de mult ai crede că poți citi în viitor.

În al doilea rând observi negativitatea absolută a concluziilor – verbe negative duse la extrem. De unde această privire în alb sau negru? De ce această vehemență, aceste declarații apocaliptice?

Ce se întâmplă înăuntru

Cum transpunem fenomenul în minte? Ce se întâmplă, de fapt, în creier?

În figura de sus observi cele trei creiere din punct de vedere evolutiv.

  • Cel mai nou, creierul rațional, care se ocupă de creativitate, planificare, control al atenției, problem solving, și mai ales control al instinctelor naturale
  • Creierul emoțional, care în acest context vom spune că conține sistemul de alarmă, cel care odată declanșat ne va pregăti prin emoția de frică și anxietate pentru a ne proteja (instinctul de fugă-sau-atac)
  • Creierul reptilian, cel mai vechi, cel care interpretează cel mai rapid mesajele din mediul înconjurător

În exemplele noastre, percepem informația dinamică de afară ca pe o amenințare: cearta cu colegii, ratarea termenului limită (deadline), nota mică a copilului. Primul creier care analizează informația este cel mai vechi – creierul reptilian. Acesta intră în panică și ridica semnalul de alarmă în creierul emoțional. Creierul emoțional alertează tot sistemul, intră în instinctul de fugă-sau-atac și cu acesta în frică, anxietate și stres.

Ce se întâmplă greșit

În primul rând, creierul cel mai vechi nu ar trebui să se panicheze pentru evenimente minore. De ce se panichează? Tocmai pentru că este vechi! El nu înțelege mediul modern, socializarea diferită, tehnologia, politica, financiarul, etc. Creierul reptilian este o moștenire veche, care ne ajută în situații critice – atac de animale, mirosuri ciudate, etc. Dar,

 Creierul cel mai vechi se înșală teribil în fața mediului contemporan!

În al doilea rând, de ce informația nu este procesată și de către creierul rațional? Aici pot fi multe motive. Unul ar fi că alarma din creierul emoțional este foarte puternică, iar creierul rațional este preocupat 100% cu ieșirea din pericol – chiar dacă pericolul nu există! Alt motiv ar fi lipsa de experiență – când crești primul copil, de exemplu, nu ai experiență de loc, deci nu ai cu ce să compari evenimentul perceput negativ.

Repet pentru claritate: creierele reptilian și emoțional sunt creiere vechi care nu înțeleg modernitatea zilelor noastre! Sau, pentru cei care cunosc calculatoarele, vorbim despre:

 software vechi pe hardware vechi

Asta înseamnă, printre altele, că o mulțime din fricile pe care ai, nu sunt reale! Sunt doar interpretări greșite ale realității – chiar dacă par pentru tine adevărate, ele nu sunt!

De ce să nu te îngrijorezi chiar dacă ai o problemă

În primul rând, am explicat mai sus că ghicitul în viitor este ireal și că 2 din 3 creiere sunt prea vechi ca să interpreteze corect semnalele exterioare, de aceea creează fantezii apocaliptice. Statistic vorbind, consecințele adevărate sunt în proporție de 85% neutre sau chiar pozitive. Cu cât viziunea proiectată în viitor este mai îndepărtată, cu atât șansele de ghicire greșită sunt mai mari.

Care sunt probabilele consecințe la exemplele propuse? Colegii probabil nu sunt atât de dușmănoși pe cum îi crezi tu, iar nici tu nu ești pentru ei o personalitate atât de importantă încât să își strice resursele complotând împotriva ta. Persoana  numărul unu în viața lor sunt ei înșiși, apoi partenerii, copiii, prietenii… nu au timp de stricat pentru cineva ca tine – fără ironie. Șeful probabil nu te va da afară – este foarte greu să găsești oameni competenți, și cu atât mai mult să renunți la oameni cu experiență deja în companie. Copilul nu va ajunge pe străzi pentru ca nu îi place matematica – poate foarte bine să ajungă un avocat briliant, un artist faimos, sau chiar un IT-st excelent – nu îți trebuie prea multă matematică pentru programare.

În al doilea rând, să luăm un caz când știi 100% că va urma o întâmplare neplăcută. Șeful ți-a spus că mâine vei fi concediat. De ce să te îngrijorezi? Deja știi ce va urma.

De ce te îngrijorezi de fapt? Frica și anxietatea se instalează în acest caz pentru că crezi că îți va fi greu să găsești alt job. Iarăși ghicești viitorul. Dacă ai lăsa creierul rațional să își facă treaba, acesta ar face un plan, o listă cu posibili noi angajatori, ai merge cu optimism la interviuri, și te-ai bucura de noul loc de muncă, unde oamenii chiar te doresc.

Ce poți face tu?

„NU ȘTIU” – recunoaște că nu poți ghici viitorul, nu ești expert în judecarea colegilor, nu prevezi infinitatea de consecințe după o notă sau mai multe la o materie aleatoare. Conștientizează că consecințele pe care le vezi tu s-ar putea să fie deosebit de false. Este un lucru greu, știu, dar simplul fapt că ești modest/ă lasă timp creierului rațional pentru a interpreta și el situația, pentru a controla dacă creierele vechi au reacționat corect.

Spune STOP – cele două creiere vechi au putere asupra ta pentru că nu lași și creierul rațional să evalueze situația. Spune STOP, oprește-te din frică și anxietate, stai (în scaun), respiră adânc 5 minute. Observă-ți emoțiile și gândurile, etichetează-le (frică, ură, disperare, (auto)critică, etc), acceptă-le și lasă-le să treacă. Cu cât faci exercițiul acesta mai regulat, cu atât puterea lor dispare, lăsând loc creierului rațional să clarifice evenimentele.

Opțiuni – fă un plan pentru posibilele evenimente negative. Ce ai putea să faci în caz de scenariu negativ? Ce opțiuni ai? Nu te lăsa controlat de mediu – alcătuiește moduri de a ieși (cât-de-cât) cu bine din situații negative. Dacă ai un plan secundar (de backup) atunci frica și anxietatea nu apar atât de puternic sau chiar deloc.

Programează-ți anxietatea – fă-ți un orar când îți dedici timp îngrijorărilor. În rest, dacă apar în afara programului, notează-le și treci mai departe, le vei procesa doar în timpul programului.

Pe scurt

Frica și anxietatea doar au darul de a te scoate de pe linia corectă pe care ești, de a-ți răpi din capacitățile cognitive de a vedea situația reală și de a nu dramatizata negativ.

Și foarte important, cum am scris în articolul precedent:

Grijile excesive sunt o dovadă de slabă stăpânire a emoțiilor!

Îți urez mult succes în a fi în control în viața ta!



STOP ANXIETATE

Dacă suferi din cauza doamnei Anxietăți, ai șansa să te eliberezi în doar 20 de zile. Pentru asta, accesează cursul gratuit anti-anxietate oferit de către STOP ANXIETATE. Îți doresc mult succes!

Trimite și prietenilor tăi articolul!

Peste 90% dintre români suferă din cauza anxietății și depresiei. În spatele suferinței se află, de obicei, emoția numită "frică".
Frica de părerile altora, frica de a interacționa romantic cu fete sau băieți, frica de a nu fi judecat/ă și frica de a nu face greșeli sunt cele mai întâlnite emoții în cultura noastră. Pe lângă aceste frici, femeile, în special, trăiesc cu frica de partener, frica de gura soacrei, frica de viitor.
Aceste probleme care te distrug pe tine și familia ta pot să dureze ani de zile. Ani de frică, teroare, paranoia, lipsă de încredere, pesimism.
În caz că suferi de una dintre fricile de mai sus (sau cunoști pe cineva care suferă) și dorești să spui stop fricii, atunci descarcă aplicația și începe/ți eliberarea de suferință.
Îți doresc mult succes!

               

Consilier Psihologic, Profesor de Mindfulness, Soft Skills Trainer, Executive & Team Coach, Leadership and Social + Emotional Intelligence Coach®, Inginer Software

Vreau eBook-ul de 100 de pagini: Eliberarea de depresie


13 gânduri inteligente la “De ce să nu te îngrijorezi chiar și când ai o problemă – și ce e bine să faci

  1. Este o aplicație din care ai ceva de învățat.îmi place foarte mult și îl apreciez mult pe d-nul Vântu.Succes în continuare,faceți o treabă excelentă.Cu stimă și respect,Doru.

  2. Salut. Foarte interesant si explicat foarte bine. Am o intrebare, de unde te inspiri cand te pregatesti ptr un articol ? Citesc articole de ceva vreme. Multe lucruri care le spui , au legataura si cu ceea ce spune Biblia.

    1. Salut Richard, ma bucur mult ca iti place 🙂 Creativitate imi vine din carti, experienta, cursuri ca cele la pagina Despre, oamenii din jur, introspectie, internet.
      Nu are legatura cu Biblia. De fapt, o intrebare pe care poti sa te intrebi este: se poate ca fiecare om sa proiecteze experienta sa proprie asupra articolelor adanci? Adica, exista alti oameni care spun ca articolele mele sunt buddhiste, biblice, brahmanice, coranice, etc? 🙂

      1. Multumesc ca ai raspuns la intrebarea mea. Ai citit mult , se vede ca iti place sa faci acest lucru , o pasiune ce o faci munca , nu lucrezi nici o zi. La prima intrebare a ta pot raspunde ( din punctul meu de vedere ) , ca depinde de fiecare persoana cat de mult se implica in astfel de pasiune ( munca ) , depinde exact si de ceea ce ai zis si tu de experienta , de cunostinta care o are , de ceea ce vrea sa transmita. La a 2-a intrebare , depinde de om cum pune intrebarea , adica poate fi un articol biblic , nefacand referire la Biblie ? Intrucat citesc Biblia , am gasit cateva idei frumoase pe care le expui si tu in articol/e . Stiind ca Biblia este manualul de „instructiuni” a omului ,tocmai din aceasta cauza te-am intrebat de unde te inspiri.

  3. Aplicația este excepțională și merita susținută.
    Nota maxima este ceea ce merita.
    Trebuie sa rămână în viata noastră cotidiana.

    1. Multumesc ca ai raspuns la intrebarea mea. Ai citit mult , se vede ca iti place sa faci acest lucru , o pasiune ce o faci munca , nu lucrezi nici o zi. La prima intrebare a ta pot raspunde ( din punctul meu de vedere ) , ca depinde de fiecare persoana cat de mult se implica in astfel de pasiune ( munca ) , depinde exact si de ceea ce ai zis si tu de experienta , de cunostinta care o are , de ceea ce vrea sa transmita. La a 2-a intrebare , depinde de om cum pune intrebarea , adica poate fi un articol biblic , nefacand referire la Biblie ? Intrucat citesc Biblia , am gasit cateva idei frumoase pe care le expui si tu in articol/e . Stiind ca Biblia este manualul de „instructiuni” a omului ,tocmai din aceasta cauza te-am intrebat de unde te inspiri.

  4. Da, numai ca ca ingrijorarea moderata are si o parte pozitiva. Ne mobilizeaza mintea si o face sa caute solutii. Cred ca ideea e sa nu fim prizonierii ingrijorarii ci sa ne folosim de ea.

  5. Salut! Iti multumesc pentru explicatiile foarte bune din articol si sfaturile extraordinare, am trecut printr-o despartire de partenera cu mai mult timp in urma si trec greu peste asta (sufar si de o singuratate, cred ca inchipuita) iar ce ai scris in articol m-a linistit un pic si voi sti cum sa gandesc situatia.
    Iti multumesc, Ioan, 22 de ani, student! 😀

  6. Pentru o înțelegere încă si mai profundă asupra subiectului, recomand cu tărie cartea Putere vs. Forță. Autor David R. Hawkins.

  7. Ce te faci atunci cand colegii (ma rog, 2-3 colegi aliati) nu au alte preocupari decat „saparea” altora. Fac planuri abracadabrante, interpreteaza tot ce zic restul colegilor, au limbaj si comportament socant, jignitor, au „relatii sus-puse” si influenta. Nu vizeaza neaparat un coleg anume, insa il tin minte pe „ala care a zis nu-stiu-ce” (nimic important, desigur) acum 5-6 ani! Cum te feresti de ei? SUnt genul de oameni care parca se hranesc din a face altora rau!

    1. Bine ai venit in Romania, Nadina. Comportamentul acesta de brute este ceva ce vei intalni toata viata aici. Vorbim despre o tara medievala sau mai oribila chiar. Cred ca exercitiul din scoala(?) te va ajuta sa gestionezi astfel de persoane – vorbim aici despre detasare emotioanala. Daca nu esti la scoala, ci la serviciu, atunci ca om inteligent in minoritate, ai posibilitatea si sansa de a-ti schimba locul de munca.

      Iti recomand

      Emotional Detachment: Surviving Ongoing Abusive Relationships

      Ai fost respins/ă de grup sau de iubit/ă – ce poți face

      De ce oamenii inteligenți preferă solitudinea

      Problema de a fi inteligent în România

      Mult succes iti doresc!

Comentariile sunt închise.